Drepturile fundamentale şi manipularea

Care este actualul stadiu al omenirii, nu doar la nivel de popoare, între popoare, ci şi la nivel de grupuri între cetăţeni? Nu ne legăm de Egalité, pentru că orice analiză ar fi penibilă. De altfel, ţinta este natural imposibilă. Dar, de la natural pâna la unii Zei, alţii păduchi, este o distanţă nenaturală şi amorală. Nu ne legăm de Fraternité care este un ţel inconstant, circumstanţial şi grevat de multe aspecte culturale. Propun să rămânem la Liberté. Am ajuns noi liberi? Nu ca popor, pentru că este tot mai clar şi tot mai pe faţă că popoarele mici au o foarte scăzută marjă de a fi ele însele. Să ne limităm la noi ca cetăţeni ai unui „stat de drept", aşa cum defineşte constituţia Statul Român, stat în care (Art.1, pct. 3) „drepturile şi libertăţile cetăţenilor"..."reprezintă valori supreme"... şi „sunt garantate". De altfel, aceste principii sunt cuprinse în Constituţiile tuturor ţărilor, nu doar „democratice". Dar şi acolo cetăţenii sunt, prin cea ce au mai sacru: identitatea, intimitatea şi micile „secrete" existenţiale, supuşi şi deposedaţi de ele pe căi subtile. De exemplu, tânărul austriac care a dat în judecată Facebook a găsit nu mai puţin de 21 de capete de acuzare prin care drepturile garantate de Constituţie îi sunt furate. Marile companii transnaţionale dispun de datele personale ale oamenilor după bunul plac, şi nu pe faţă, pentru a-şi atinge scopurile. Noi, cetăţenii români, avem stipulat în Art. 23, pct. 1 al Constituţiei că „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile". Mă voi opri la un singur exemplu. Cum se respectă acest punct al Constituţiei dacă eu, bugetar, fără a fi întrebat şi fără ca cineva să se sinchisească îmi dă o parte din salariul care mi se cuvine sub formă de bonuri alimentare. Din capul locului cetăţeanului român i se refuză dreptul elementar de a dispune după cum doreşte de banii lui. Nu există acest drept. Cetăţeanul român este obligat să se ducă la anumite magazine pentru a ceda sub formă de bon o parte din veniturile sale pentru anumite produse. Un drept fundamental acela al libertăţii cetăţeanului de a dispune de venitul său este încălcat în mod ordinar. În folosul cui? Se poate deduce. În nici un caz a instituţiei care nu are nimic de câştigat. Cuibul de genii plin de tractorişti, şoferi, instalatori şi alţi experţi în legiuire din Casa Poporului nu se uită, nu se sinchiseşte de Constituţie sau nici măcar nu o citeşte? Mai mult, ca să cedez venitul meu pe nişte produse, trebuie să completez bonul cu numele şi CNP-ul. Ce nevoie are o firmă comercială de a-mi deţine aceste date? Cu ce drept? Cine dispune de noi chiar în halul acesta? Adică lucruri pe care le poţi cumpăra în orice piaţă pe banii tăi, la liber contra bani, eşti obligat să le cumperi, chiar dacă nu vrei. În plus, trebuie să-ţi predai identitatea. Trebuie să fii tare naiv dacă nu înţelegi cum aceste date pot fi, la un moment dat, folosite împotriva ta, împotriva intereselor tale în mod indirect. Că eşti obligat să-ţi primeşti salariul la ce bancă ţi se dictează şi nu unde doreşti este o altă încălcare a libertăţii individuale, ca să nu vorbim despre modul grosolan în care băncile manipulează drepturile cetăţenilor. Mă rog, trăim în răsărit, dincolo de noi se înrinde stepa! Mai grav este faptul că populaţia nu se foloseşte de Constituţie de „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public", care nu poate fi îngrădit" (Art. 31, pct. 1). România nu este o excepţie. În Ungaria şi în răsăritul slav drepturile şi libertăţile sunt şi mai afectate decât la noi. Dar cum este în lumea largă? După 225 de ani ce constatăm? Că oamenii sunt de vânzare, exact ca sclavii în antichitate şi până recent în afara Europei. Deocamdată o categorie restrânsă la cele mai populare (audienţa!) sporturi. Un jucător se vinde, se cumpără, se împrumută. Încet, încet lumea se va obişnui cu ideea. Apoi alte categorii de oameni vor urma acelaşi traseu profesional şi social. Categorii tot mai largi de oameni vor fi de vânzare-cumpărare. În câteva generaţii va fi de la sine înţeles că de mic poţi fi de vânzare ori cumpărare. Într-un imens staul păzit de „legi democratice" indivizii vor cere dreptul de a ieşi la plimbare sau de a se căsători. Sinistru scenariu, nu? Dar posibil, după direcţia în care merg lucrurile. De la un moment încolo lucrurile nu mai pot fi întoarse. Este legea oricărei evoluţii. Cel puţin jumătate dintre oameni au în ei nevoia funciară de a avea un stăpân care să le pună strachina cu fasole în faţă şi să le dea un picior în dos.