Există preşedinţi de mari puteri care nu se ridică la nivelul ţării pe care o reprezintă. Singura lor şansă de-a ieşi cât de cât onorabil din istorie este să aibă parte de o perioadă liniştită în care nimeni să nu le exploateze slăbiciunea. 

Şansa asta părea să o aibă şi Barrack Obama, dacă n-avea ghinionul de-a fi  contemporan cu Putin. Fostul ofiţer KGB, dresat de sistem să simtă slăbiciunea adversarului în nări, n-avea cum să rateze ocazia de a amplifica gesturile de forţă. Pe Putin l-a provocat slăbiciunea lui Obama, plus avantajul legăturile economice cu care a înnodat Occidentul şi care nu sunt atât de uşor de rupt. Consecinţa de imagine a prestaţiilor celor doi lideri n-a întârziat să apară. Obama nu mai e iubit nici pentru măsurile interne. Doar 42% dintre respondenţi se declară în favoarea politicii economice a lui Obama, 37% aprobă măsurile pe care le-a luat pentru implementarea reformei în sănătate "Obamacare" şi 34% susţin poziţia sa în ceea ce priveşte criza din Ucraina. Poate nu e cea mai dramatică scădere de popularitate, dacă o comparăm cu cea a lui Hollande, dar e semnificativă pentru cel care părea unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani. În cealaltă parte, Putin este susţinut de 80% dintre respondenţi, majoritatea ruşilor considerând că ţara lor se îndreaptă spre o direcţie bună. Chiar dacă e posibil să fie umflată cifra, nu e foarte îndepărtată de realitate. În condiţiile acestea, chiar dacă activismul unor John Kerry, Joe Biden, Hillary Clinton, a mai întărit poziţia publică a Americii, lipsa unui lider greu la casa Albă nu poate fi surmontată. Şi nu e vorba neapărat de un republican, ştiută fiind poziţia lor mai belicoasă. Nu e obligatoriu un preşedinte gen John Mccain, ci doar un preşedinte, fie el şi democrat, cu apropiere de Europa. Tot ce-a putut să producă Obama în ultima sa vizită în Europa e uimirea în faţa Colosseumului de la Roma, fiindcă i s-a părut mai mare decât un teren de baseball. În rest, mai ştim că a declarat despre soţia sa: "Sunt sigur ca dacă aş avea-o drept contracandidat în lupta pentru o funcţie publică, m-ar bate măr, fără prea multă dificultate". Simpatic acest Mickey Mouse de culoare, dar nu şi pentru unul care mângâie tigri siberieni. Dar să nu plasăm totul în curtea americanilor, Germania a arătat cu această ocazie că este puterea numărul unu în Europa, dând tonul unei reacţii palide. Iar Putin a ştiut că e bine să-ţi consolidezi relaţia cu cei care decid, de aici şi siguranţa cu care a acţionat. Colac peste pupăză, pentru a lichida orice dubiu, a mai fost şi participarea sa recentă  la aniversarea fostului cancelar Gerhard Schroeder, actualmente oficial Gazprom. Toate aceste stări de fapt nu trebuie privite apocaliptic, nici Occidentul şi nici  SUA nu sunt  la mâna Rusiei. Doar că acest duş rece siberian ar trebui să trezească lumea liberă din pacifismul inconştient şi rupt de realităţi în care s-a complăcut. Continuarea scăderii cheltuielilor privind înarmarea ar putea fi de-a dreptul sinucigaşă pentru marile puteri democratice. Iar următorul preşedinte american ar  trebui să aibă măcar jumătate din profilul lui Ronald Reagan, dacă se doreşte o contracarare eficientă a politicii de agresiune de la Kremlin.