Elemente de dezinformare în discursul Moscovei și presa rusă

 

Cristina Melnic*

Sursă foto: Associated Press

Oroarea care se petrece în Ucraina a zguduit întreaga planetă, iar unda de șoc a invaziei ruse s-a extins în fiecare colț al lumii, mai puțin în Rusia. Acolo canalele oficiale de propagandă au pregătit într-o manieră succesivă narativele explicative ale necesității unei intervenții militare. De asemenea, a avut loc sensibilizarea publicului rus cu privire la evenimentele dramatice de „asuprire” a minorității ruse din Ucraina și mai ales a celor din Donețk și Lugansk.

Toate acestea au fost relatate masiv premergător războiului din Ucraina, iar odată cu începerea intervenției militare a căutat să întețească justificările acestei „operațiuni speciale”.

Dezinformarea de bază: state artificiale și, deci, ne-legitime

Dezinformarea fundamentală și capcana rușilor, în care au căzut numeroase voci internaționale, dar și din România, constă în mutarea discuției pe „legitimitatea” sau nu a statului Ucraina. Dincolo de orice discuții academice, lucrurile stau așa:

  • În lumea de azi, statele există pe baza recunoașterii lor internaționale de către organiseme abilitate (ONU), pe baza unei decizii interne a statelor („principiul naționalităților”, în esență, tradiții istorice etc.) și recunoaștere externă. Acesta este fundamentul legitimității unui stat, ale cărui acțiuni se judecă prin legislația internațională, drept internațional, obligații internaționale acreditate/acceptate prin diverse tratate sau acorduri internaționale. Aceasta este baza legitimității unui stat.
  • Mutarea discuției de către Vladimir Putin pe „drepturi istorice”, „legitimități istorice”, „artificialitatea” unor construcții statale etc. este o capcană. În primul, rând, aceste discuții nu au legătură cu legitimitatea unui stat și, odată pornite, ar schimba radical fundamentele ordinii lumii occidentale. În al doilea rând, chiar dacă o asemenea discuții ar demara, ea nu poate începe de la un politician, căci Vladimir Putin nu este academicianul planetei să spună tuturor care e narațiunea istorică acceptabilă pentru toată lumea. Prin urmare, ce spune Vladimir Putin este irelevant și din perspectiva dreptului/legitimității internaționale, și din perspectiva viziunii academice asupra istoriei.

Pe această dezinformare inițială se bazează retorica rusă astăzi, la care se adaugă elemente punctuale de dezinformare publică.

Le vom puncta mai jos pe câteva.

„Operațiune specială” vs invazie

În cea de-a 3-a zi de război autoritățile ruse au cerut mass-mediei suprimarea din conținut a oricărei referințe despre civilii uciși de armata Federației Ruse în Ucraina și a termenilor precum „invazie”, „ofensivă”, „atac” sau „declarație de război”. Conform declarațiilor oficiale, ceea ce întreprinde Rusia în Ucraina este doar o „operațiune militară specială”, menită să „mențină pacea”.

De altfel, recomandarea autorității de reglementare a comunicațiilor (Roskomnadzor) pentru toți reprezentanții presei este de a folosi doar sursele oficiale guvernamentale. Practic, autoritățile vor să dețină controlul asupra informației care se propagă dincolo de posturile de televiziune deținute de stat. Dar de ce? Pentru că rușii nu trebuie să afle dimensiunea tragediei pe care o provoacă poporului ucrainean, cu care au fost până de curând înfrățiți. Amintim că, potrivit sondajelor, rușii au o părere bună și foarte bună despre ucraineni în proporție de 85 la sută, în timp ce față de conducerea lor – 35%.

Pe lângă acestea, accesul la unele rețele de socializare a fost limitat în Rusia de același organism de cenzură Roskomnadzor. Motivul principal este de a deține controlul asupra imaginii despre invazia Ucrainei către propriii cetățeni, care pot revolta populația rusă.

În realitatea contrafăcută a emisarilor propagandei ruse, „operațiunea militară specială” este o intervenție curată, „cu mănuși albe”, prin care Rusia încearcă schimbarea regimului „neonazist” de la Kiev pentru a elibera, de fapt, Ucraina.

Minimalizarea efectelor „intervenției militare”

În emisiunile de dezbatere se minimalizează dimensiunea intervenției militare și se neagă faptul că are loc o invazie. Scopul este ca telespectatorii să creadă că țara lor este implicată doar într-o „operațiune” militară de mici dimensiuni în estul Ucrainei, iar guvernul ucrainean încearcă să provoace un război mai mare.

Spre exemplu, în briefing-urile regulate pe care le face reprezentantul oficial al Ministerului Apărării din Federația Rusă, Igor Konașenkov, acesta anunță pierderi semnificative din partea Forțelor Armate Ucrainene. Posturile de televiziune favorabile Kremlinului le transmit regulat și repetat, fără însă a oferi informații despre distrugerile tehnicii militare ruse sau numărul morților propriilor soldați (ceea ce se poate înțelege și pentru a nu demoraliza proprii soldați). Conform ministerului de apărare rus, pierderile forțelor armate ruse sunt „de multe ori mai mici decât libertatea naționaliștilor” și mai puține decât pierderile părții ucrainene. Iar orice informație neconformă, care ar expune pierderile din realitate ale armatei ruse este catalogată drept fake-news.

Abia în a 4-a zi de la debutul războiului cu Ucraina au admis faptul că există pierderi și în rândul militarilor ruși. Îndeosebi se omite că ar există victime civile.

Dezinformare prin amestecarea surselor și manipularea realității de pe teren

Rețelele de socializare au și ele rolul lor în propagarea dezinformărilor despre războiul din Ucraina. Acestea contribuie la răspândirea de conținut fals sau manipulat pentru a convinge populația rusă că trupele lor au cucerit anumite obiecte strategice și/sau orașe ucrainene, deși acest lucru în realitate nu s-a întâmplat.

Spre exemplu, internauții distribuie în masă o fotografie pe Facebook și VK (VKontakte – rețea de socializare rusă) care arată un bărbat îmbrăcat în camuflaj care ridică steagul Federației Ruse deasupra clădirii Consiliului Regional din Harkov. În realitate, deși se duc în continuare lupte în jurul orașului, acesta nu a fost cucerit de către trupele ruse. Fotografia este reală însă nu este curentă, fiind postată în martie 2014, atunci când au avut tulburări sociale după Euromaidan și anexarea Crimeii.

În timp ce televiziunile din întreaga lume prezintă imaginile feroce cu un tanc rusesc care trece, la propriu, peste o mașină de civili, iar, ca prin minune, șoferul este salvat apoi de către locuitorii din Kiev care se aflau în imediata apropiere, pe paginile de Telegram pro-ruse, după cum se poate vedea aici și aici, se răspândesc informații false. Conform acestor postări, vehiculul de luptă care ar fi trecut peste mașina în care se afla un bărbat în vârstă, în Kiev, aparține infanteriei ucrainene. De fapt, tancul rus se afla într-o misiune de recunoaștere și făcea parte dintr-un un grup de sabotaj.

Armata ucraineană omoară civili

Răspândirea mesajelor că armata ucraineană atacă civili și propriile sale unități, iar pentru acest lucru folosesc imaginile ale propriilor ofensive împotriva punctelor civile sau a ucrainenilor simpli. Presupusele atacuri ale armatei ucrainene asupra civililor reprezintă un subiect important pentru rețeaua de propagandă rusească, fiindcă acestea ar sta la baza luării deciziei de a invada Ucraina, conform teoriei promovate chiar de Vladimir Putin. Genocidul închipuit la Kremlin ar continua din partea așa-zișilor „naziști” ucraineni prin acțiunile de atac asupra propriilor civili.

Astfel, racheta balistică lansată de pe teritoriul Belarusului, care a lovit o clădire rezidențială din Kiev, nu ar aparține Rusiei, conform presei de la Kremlin. Reamintim că în dimineața zilei de 26 februarie orașul Kiev a fost supus, din nou, unui atac aerian al forțelor armate rusești în urma căruia a fost afectat un cartier rezidențial și s-a soldat cu zeci de răniți.

 

Mass-media, împreună cu unii utilizatori de pe rețelele de socializare, difuzează în mod activ dezinformări, prin care ar învinui partea ucraineană de acest atac. Cei de la publicația Smotrim susțin că blocul rezidențial ar fi fost distrus în urma căderii unei rachete antiaeriene din complexul ucrainean Buk-M1. Însă rachetele Buk nu sunt concepute pentru a lovi ținte terestre, ci exclusiv pe cele aeriene. Experții militari precizează faptul că rachetele antiaeriene menționate de presa rusă nu pot provoca daune obiectelor de la sol, fiindcă acestea se autodistrug în caz de ratare a țintei sau în caz de cădere.

De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost că racheta rusească și-ar fi ratat ținta. Scopul atacului era de a distruge aeroportul Sikorski din Zhuliani, care este situat la mai puțin de 2 km de locul impactului. De asemenea, trebuie remarcat că lovitura a fost efectuată din direcția nord-vest, adică de pe teritoriul Belarusului.

Sursă foto: Twitter

Panică și dezertare în Ucraina

Pe lângă retorica obsesivă a Kremlinului de negare a victimelor civile provocate de atacurile armatei ruse în Ucraina, ba chiar mai mult decât atât, de acuzare a forțelor armate ucrainene că provoacă victime civile în acest război, propaganda de serviciu de la Moscova este concentrată în a arăta imagini false despre soldați ucraineni care dezertează sau se predau fără luptă. Obiectul principal este a expune imaginea „pozitivă” a acestei intervenții militare în fața propriei audiențe, dar și de a descuraja, în mod indirect, armata ucraineană.

Cazul cel mai elocvent de dezinformare, în această privință, are legătură cu capturarea Insulei Șerpilor. Presa rusă susține că militarii ucraineni aflați pe insulă în timpul atacului s-au predat fără luptă. Totuși a fost publicată în spațiul public o înregistrare audio a conversației dintre polițiștii de frontieră ucraineni și comandantul navei atacatoare, în care se poate auzi, în mod clar, răspunsul negativ al militarilor la cererea de predare.

Începând cu Russia TodayRegnumPravda.ruLenta.ruUkraina.ru și zeci de alte publicații online rusești împreună cu canalele de Telegram se răspândește informația falsă precum că 82 de militari ucraineni de pe Insula Șerpilor s-ar fi predat atacatorilor ruși și au semnat documente prin care se angajează că nu vor mai participa la operațiuni militare.

Captură: Ukraina.ru

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că toți polițiștii de frontieră aflați pe insulă au fost uciși în atacul rușilor și vor fi decorați post-mortem, însă ulterior Serviciul de Grăniceri al Ucrainei a anunțat că autoritățile vor încerca să confirme dacă aceștia au murit sau ar putea fi, totuși, în viață. Deși postul de televiziune public Pervii Kanal a prezentat deja imagini cu câțiva militari ucraineni care se presupun a fi de pe insulă, însă deocamdată autoritățile ucrainene nu au confirmat acest lucru.

Cu toate acestea, militarii ucraineni nu au cedat fără luptă și dacă ar fi în viață, ei au fost capturați, acest lucru reiese din înregistrarea virală, dar și din videoclipurile din momentul atacului aerian la care au fost supuși de către comandanții navei de război Moskva, un crucișător aflat în serviciul Flotei Mării Negre rusești.

Militarii ucraineni pactizează cu rușii

În altă ordine de idei, propaganda rusă insistă că militarii ucraineni se alătură celor ruși și îi încurajează pe ucraineni să fugă în teritoriile ocupate sau controlate de către separatiștii pro-ruși.

Din informațiile difuzate de publicațiile ruse și pe rețelele de socializare se presupune că militarii celei de-a 57-a brigăzi de infanterie motorizată din armata ucraineană au depus armele și au trecut de partea așa-numitei Republici Populare Lugansk (RPL). Această informație a fost infirmată de către Forțele Terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Captură: mk.ru

De asemenea, pe canale de Telegram din Rusia se difuzează imagini video cu doi presupuși luptători ai acestei brigăzi care au trecut de partea RPL. Acest videoclip pare mai degrabă o înscenare în care se înfățișează doi bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj, care țin în mână un steag alb, părăsind centura forestieră. Este de remarcat faptul că meta-datele videoclipului arată că acesta a fost filmat pe 24 februarie în jurul orei 9 dimineața, iar știrea a început să apară decât după ora 13:30.

Mai mult decât atât, presa rusă citează ca sursă „Centrul de Informare din Lugansk”, iar pe site-ul publicației articolul a fost creat încă de pe 18 februarie (adică cu 6 zile înainte de eveniment) și a fost publicat abia la ora 13:32, la 24 februarie, conform aplicației de verificare a datelor Carbon Dating the Web.

Conducerea Ucrainei și-a abandonat statul

În numeroase articole (RTSputnikVesti.ru) și postări în Federația Rusă se răspândește ideea și teza că conducerea ucraineană și-a abandonat statul, iar înfrângerea este inevitabilă. Președintele Zelenski a dezmințit aceste informații în briefing-urile sale. De asemenea, acesta a înregistrat mesaje video din Kiev, filmate chiar lângă biroul președintelui.

Captură: govoritmoskva.ru

Cine se scuză se acuză. Vladimir Putin se justifică în fața rușilor

Sursă foto: Meduza.io

Toate aceste instrumente de propagandă și narațiuni dezinformative nu au decât scopul de a minimaliza dimensiunea războiului din Ucraina pentru publicul intern și de a crea panică sau de a demoraliza adversarul. Rusia, prin ordinul lui Vladimir Putin, a agresat o țară independentă și suverană, cu care are a avut relații strânse și o istorie comună, iar rușii mai devreme sau mai târziu vor afla adevărul și vor reacționa, indiferent cât de bine-fabricată nu ar fi informația la care au acces deocamdată. Propaganda rusă va avea și ea un sfârșit de ciclu al vieții, iar marea temere a lui Vladimir Putin nu este nici Occidentul, nici Ucraina, ci propriul popor. În fața căruia este obsedat să se justifice.

În fața acestui popor, Putin încearcă acum să se justifice. Imediat după invazia militară asupra Ucrainei, Vladimir Putin își face reclamă pe străzile din Moscova și Sankt-Peterburg. El se explică precum că nu i-au lăsat nicio altă șansă pentru a proceda altfel. Cine se scuză se acuză. Campania de dezinformare internă prin panouri publice arată, dincolo de slăbiciune, și faptul că Moscova știe că războiul din Ucraina nu este popular printre ruși.

Cristina Melnic este cercetător asociat la Centrul de cercetări sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI.