Fuziunea Oradiei cu Sînmartinului a început bine, dar a eşuat glorios înainte de a se împlini. Oradea Mare nu a atins pragul şi rămâne, deocamdată, mică. Numai că, înainte de a i se fi cântat prohodul şi a fi îngropat în statistici sterile, conducerea Primăriei a resuscitat referendumul de urgenţă şi se pregăteşte să-l rostogolească, din nou, în oraş, proaspăt fardat şi mai vioi ca niciodată, pe 14 iunie!

Problema referendumului era nu de a obţine o majoritate de "Da" în cele două localităţi, ci mobilizarea orădenilor la vot. Nu este totuna să scoţi la vot 30% din, să zicem, 8.000 de alegători, sau din 180.000 de alegători. Pentru ca referendumul să fie valid în Oradea trebuiau să voteze aproape 60.000 de alegători, o cifră uriaşă pentru o problemă atât de mică - în ochii unor alegători; de nevotat - pentru alţi alegători; de neînţeles pentru foarte mulţi. De ce nu s-au dus orădenii la vot, în ciuda unei campanii destul de intense dusă de Primăria Oradea? Motivele sunt mai multe.

Foarte mulţi dintre alegători nu merg la niciun scrutin electoral, din motive care ţin de sictirul personal faţă de clasa politică; alţi alegători sunt plecaţi la muncă în străinătate, dar figurează pe listele electorale. O felie zdravănă de alegători pierduţi din start.

În Oradea există o masă apreciabilă de alegători provenind din vechile structuri ale Garnizoanei Oradea, ale fostelor trupe de grăniceri etc. De când cu războiul statuilor din centrul oraşului - mutarea statuii lui Mihai Viteazul şi amplasarea ecvestrei Regelui Ferdinand - primarul Ilie Bolojan a pierdut susţinerea acestui segment. Naţionalişti şi fără îndoială patrioţi, acest tip de alegători (şi toţi cei asemenea lor în simţiri) nu au reuşit să treacă peste această impietate săvârşită de administraţia orădeană, deşi un alt aspect trebuia să le sară în ochi. Culmea, le-a fost servit tocmai de radicalii minorităţii maghiare care au declarat că nu vor vota la referendum deoarece, prin unificarea cu Sînmartinul (şi apoi Oşorheiul), în Oradea va scădea numărul etnicilor maghiari undeva aproape de 20%. Lucru inacceptabil în opinia lor, deoarece scăzând sub acest procent maghiarii vor pierde automat dreptul de a avea inscripţii bilingve pe clădirile publice, străzi etc. Şi-ar lua definitiv adio şi de la aşa-zisa regiune Partium! Cu asta devine clar de ce votanţii maghiari au boicotat scrutinul din 10 mai.

Greu de digerat este absenţa tinerilor, a miilor de biciclişti care se adună în Oradea an de an pentru a cere piste noi de biciclete. Generaţia cu facebook-ul la gât, care scurtează distanţele şi distribuie informaţia cu viteza gândului, unde a fost la referendum?! Tocmai li se promisese piste de biciclete cu duiumul! Cred că în acest caz, ca şi al hipsterilor care protestează pentru orice - se leagă cu lanţul de o tufă inutilă de tuia sau îşi strigă disperarea pentru căţeii maidanezi, dar nu-s în stare să adopte unul - este vorbărie multă şi implicare deloc. Clamează civismul, dar când e vorba să meargă la vot, trag pe dreapta în cluburi.

Rămâne bazinul firav al celor care merg de obicei la votări, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale. De această dată, lipsa tensiunii politice şi a cabaretului politic televizat a scăzut interesul pentru referendum. "Da, e o idee bună fuziunea asta, dar precis au ei ceva interese pe-acolo" - aş paria că astfel de vorbe au fost pe buzele multor orădeni care au renunţat astfel să se mai obosească la vot.

...Şi tocmai când scriu aceste rânduri primesc informaţia că pe 14 iunie se va organiza un nou referendum în Oradea! Nu a trecut nici măcar o jumătate de zi de la închiderea urnelor şi s-a decis un nou scrutin. Şi asta în condiţiile în care, înainte de 10 mai, primarul Ilie Bolojan declara că nu are "un plan B" în cazul invalidării referendumului! Acum "planul B" a devenit evident: facem referendum până trece! Oradea Mare s-a scremut şi a fătat un şoricel de Ziua Regalităţii Române, dar poate se va naşte în ziua în care, fix acum 215 ani, Napoleon îi bătea pe austrieci la Marengo. Asta dacă reuşeşte să convingă Consiliul Local, unde îl aşteaptă la cotitură PSD şi UDMR. Primarul trăieşte periculos, pentru că un nou eşec i-ar ghilotina destinul politic. În schimb, dacă îi iese, pe mulţi îi va popi. Politic, desigur.