Problema refugiaților care iau cu asalt Europa nu reprezintă ceva nou, șochează însă elementul de dezordine tipică unui val migrator, propriu mai degrabă secolului X decât XXI. Altfel, Europa, de zeci de ani a tot devenit un ghiveci tot mai pestriț. Așa că nu crește acum cu mult pericolul atentatelor islamiste, dovadă că în trenul din Amsterdam tragedia putea avea loc fără probleme.

Una din cauzele invocate pentru acest efect e eșecul multiculturalismului, care nu e totuna cu conviețuirea multietnică ce a existat mereu în istorie în cadrul imperiilor, mai mult sau mai puțin pașnic. Acest multiculturalism a privilegiat minoritățile în dauna majorităților, creând acea discriminare pozitivă în numele corectitudinii politice, această nouă barbarie ideologică. Europeanul a început să trăiască sub "tirania penitenței" de care vorbea și Pascal Bruckner, iar rezultatele încep să se vadă până și la nivelul construcției politico-economice europene, care nu pare a avea ca scop fundamentarea identității europene, ci mai degrabă dizolvarea ei.

Doar Europa singură însă își poate decide viitorul, ori întărindu-se, și asta presupune racordarea la fundamentul creștin al civilizației sau mergând spre o sinucidere lentă. Soluția nu este retrimiterea forțată a acestor refugiați sau gardurile de sârmă și zidurile, cum doar un îmbătat de propria oglindă strâmbă o poate face, precum Viktor Orban. A ajuns această pană de cocoș să dea probe de erecție politică europeană, crezând că mărimea chiar nu contează deloc. Nu așa trebuie procedat, chiar dacă unele reguli de triere și de verificare trebuie aplicate pentru a nu da impresia de no man's land. O posibilă soluție viabilă  care să repare pe cât se poate acest declin identitar european nu poate fi decât cu bătaie lungă. Peste noapte nu se schimbă un continent, așa că doar  renunțarea la multiculturalism și la renegarea valorilor clasice europene mai poate duce la ieșirea din acest nihilism care a secătuit vitalitatea europeană. Toată lumea vorbește de o Europă vlăguită, dar conducătorii ei nu fac decât să se refugieze în ședințe și reuniuni sterile, de parcă miza ar fi salvarea aparatului birocratic.  În felul acesta ne îndreptăm spre o Europă dominată și care nu va avea ea cale de refugiu. 

În ceea ce ne privește pe noi, chiar dacă nu suntem factori decizionali, suntem implicați în această poveste. Din păcate, arătăm același oportunism istoric, tipic de vânători exclusiv de avantaje. Fugim de responsabilitate, ne bucurăm acum că nu suntem în Schengen, deși până mai ieri ne burzuluiam la olandezi. Noi de fapt n-am vrut decât să punem mâna pe un câștig în tot demersul nostru de aderare la UE și NATO, de asta am putut avea acțiuni politice sfidătoare la adresa aliaților și partenerilor, tocmai pentru că  simțeau unii că nu pică ceva la afacere. În rest, mesajul oficial al statului român e acela că nu putem face față din punct de vedere logistic și organizatoric valului de refugiați. Ar fi fost culmea ca un stat care nu-și poate proteja propriii cetățeni să fie capabil când vine vorba de străini. Deși, la câți generali cu patru stele avem și la cât de militarizată e societatea civilă, te-ai fi așteptat la o reacție de intervenție promptă și sigură. Probabil că nu sunt destui generali, așa că așteptăm să ajungă premier generalul Oprea, ca să auzim atunci cum sună alarma la popotă. Una peste alta, și noi suntem un popor de refugiați, milioanele plecate din țară, dar și milioanele rămase acasă, care trăiesc ca niște refugiați în țara lor.