Tensiunile de mari proporţii care zguduie Ucraina par să beneficieze de minimum de atenţie, în faţa vorbelor de doi bani ale politicienilor români care fac audienţa televiziunilor.

Demonstrăm în fiecare zi că suntem o ţară absolut plictisitoare în agenda ei, dar care dă senzaţia că ar fi spectaculoasă. De fapt, trăim într-o rutină a unor scandaluri ieftine. Într-un autism sterp, în care nu e loc decât pentru bâlciul de maimuţe urlătoare. În timpul ăsta, alte naţii mai fac şi altceva decât televiziune. Ucrainenii demonstrează că au reacţie civică. Nu vor să fie doar o ţară în care maimuţe politice apar la tv spre deliciul unor privitori tâmpi. Ucrainienii au demonstrat-o şi în 2004, prin revoluţia portocalie. Şi chiar dacă Ianukovici părea să anuleze efectele acelei revoluţii, iată că în sânul populaţiei, mugurii democraţiei şi ai libertăţii n-au fost retezaţi. Ucraina are nevoie de un alt drum, iar noi, ca ţară, am fi câştigaţi de europenizarea acestei ţări, pentru că în felul acesta Rusia s-ar mai îndepărta de noi. Secole de-a rândul am stat cu laba marelui urs deasupra capului, aşa că orice schimbare în zona acestei vecinătăţi este binevenită.  Drumul Ucrainei, însă, e foarte greu, dovadă acest Ianukovici, care a putut veni la putere conducând cu mână de fier. Clanul Ianukovici nu va fi uşor de înlăturat. Grămada de oligarhi din jurul său, foştii kgb-işti, plus relaţiile cu oligarhii ruşi, toate îl ţin deocamdată în picioare. Fiul său e un dentist care a făcut o avere uriaşă din imobiliare. O adevărată famiglia, ceea ce putem vedea şi pe la noi. Care va fi deznodământul este greu de ştiut, dar măcar societatea demonstrează că nu e îngenuncheată ca o turmă docilă.  Nu putem să nu privim prin extensie şi spre noi, unde ideea de revoltă a fost confiscată, dar şi denaturată de televiziunile de partid. Indignarea şi revolta lătrăilor care au distrus ideea de presă televizată sunt  doar în interesul patronilor, gen turnătorul Felix şi implicit al găştii politice care alimentează  mogulii cu bani veniţi prin contractele cu statul. La aceste aşa-zise televiziuni de ştiri nu se mai face demult presă, iar îmbuibaţii de acolo manifestă un fals civism. Sub masca revoltei stă doar răfuiala mafiotă cu adversarii politici. În felul acesta  românii sunt provocaţi şi montaţi doar în folosul  electoral  al unei tabere politice.  La acest capitol ne apropiem de Ucraina. În momentul în care televiziunile sunt controlate de către putere, ele devin instrumente de propagandă şi un tun devastator la adresa inamicilor publici. Dispare ideea de presă liberă, aşa cum poate dispărea şi justiţia independentă, statul de drept. Toate pot fi sechestrate, dacă societatea îşi doarme somnul cel de moarte în care îi place să se adâncească singură.  Urmează un an cu mize mari pentru politicieni şi fără nicio miză pentru populaţie. Românii nu mai au nimic de câştigat de pe urma politicii. Dar soluţia nu e refugiul în lupta pentru cauze minore. Exemplul ucrainean o demonstrează cu prisosinţă. Această nesupunere civică ar trebui să fie o lecţie pentru noi, care, în afară de ieşiri câmpeneşti pentru cauze ecologice, bune şi ele, dar la coadă pe lista cu priorităţile civice, nu marşăm la nimic.