Statuia lui Emanuil Gojdu nu mai are loc în Oradea. De trei ani statuia unui mare român zace dezmembrată într-un şopron improvizat din ştrandul Ioşia. Omul care a lăsat o imensă avere românilor ardeleni pentru a-şi educa tinerii este exilat în propriul oraş.

 

Povestea statuii lui Gojdu ne arată o altă faţetă a incapacităţii autorităţilor de a colabora între ele. A beţelor în roate băgate din motive politice şi chiar rea-voinţă. Orice orădean care este interesat cât de cât de soarta oraşului în care trăişte îşi aduce aminte că în 2015 statuia a fost demontată din Piaţa Unirii, deoarece începeau lucrările de reamenajare. Primarul Ilie Bolojan anunţa atunci că în Piaţa Unirii urmau să fie amplasate, după terminarea lucrărilor, statuia ecvestră a Regelui Ferdinand şi alte două statui, a episcopului ortodox Roman Ciorogariu şi a episcopului greco-catolic Demetriu Radu. Monumentul lui Gojdu urma să fie reamplasat în zona liceului care îi poartă numele, aproape de noua catedrală ortodoxă. La vremea respectivă am salutat iniţiativa, considerând că Oradea are nevoie de cât mai multe statui ale unor mari români. Am avut şi unele obiecţii, pe care le menţin. Mi se pare nepotrivită amplasarea statuilor celor doi episcopi în Piaţa Unirii doar pentru faptul că erau în funcţie în timpul intrării oraşului Oradea în componenţa statului român. Cei doi episcopi au, fără îndoială, merite incontestabile şi merită cu prisosinţă câte un monument, dar în Piaţa Unirii cele mai potrivite, alături de ecvestra Regelui Ferdinand, sunt statuile lui Iuliu Maniu (lângă Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae) şi Emanuil Gojdu (lângă Biserica cu Lună). Grupul statuar propus de edilul Oradiei în Piaţa Unirii reflectă un tablou istoric adevărat. Înţeleg de ce ţine la acest aspect. Atât în momentul intrării trupelor române în Oradea, sub comanda generalului Traian Moşoiu, cât şi în timpul vizitei Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, cei doi episcopi ai românilor erau la datorie. În conformitate cu fişa postului. Dar ceea ce a făcut Iuliu Maniu pentru Marea Unire, activitatea sa politică, rezistenţa, martiriul din puşcăriile comuniste şi ce a realizat Gojdu pentru românii ardeleni nu au echivalent în istoria naţională. De aceea, mi se pare nedreaptă amplasarea statuii lui Maniu undeva într-o curte aparţinând Episcopiei greco-catolice, iar cea a lui Gojdu izgonită de lângă casa părintească pe care a donat-o românilor ardeleni ortodocşi (şi aici o paranteză, nici măcar adevărata casă părintească a lui Gojdu nu este cea pe care autorităţile au amplasat placa memorială. Despre acest aspect s-a mai scris în Crişana şi nu dezvolt aici). Apoi, mutarea statuii voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii are aspectul unui conflict militar îngheţat. Şi în acest caz rămân la părerea că ecvestra lui Mihai Viteazul ar fi mai potrivită pe platoul din faţa noii catedrale ortodoxe din Centrul Civic şi în apropierea Cetăţii medievale în care a şi poposit, în drumul spre Viena imperială.

În sfârşit, conştient de faptul că toate aceste idei nu rezonează cu intenţiile edilului şef al Oradiei şi, probabil, nici cu dorinţele multor orădeni, cred însă cu tărie că orice statui ale unor mari români ridicate în oraş aduc un plus de valoare şi înfrumuseţează aceste locuri. Decizia aparţine consilierilor locali, conduşi cu mână de fier de către primar, care are merite incontestabile, vizibile în transformarea radicală a oraşului din ultimii ani. Iată însă că diferenţele de opinii dintre specialiştii de la cultură, care se opun reamplasării statuii lui Gojdu, şi administraţia locală au ajuns într-un impas, iar de pierdut are întreg oraşul. Statuia de for public a lui Emanuil Gojdu (a cărui zi de naştere o aniversăm azi) zace într-un şopron, pentru că niciuna din părţi nu cedează. Nu reuşesc să facă un compromis care să permită reinstalarea monumentului. Adversitatea dintre oamenii „de la cultură” şi administraţia oraşului este mai veche şi s-a adâncit în timp, ceea ce spune multe despre modul în care decidenţii actuali înţeleg să facă politică. Să nu vă amăgiţi că cei „de la cultură” ajung acolo altfel decât prin decizie politică, deci şi ei fac politica stăpânului de la putere, care le cere să bage băţul prin gard, să saboteze proiectele oponenţilor politici, într-un total dispreţ faţă de interesul public. Iată deci cât de actuale rămân cuvintele mortului fără mormânt de la Sighetu Marmaţiei: „Ca oameni politici putem fi adversari, dar niciodată duşmani.”

P.S. Biroul de presă al Primăriei Oradea ne-a solicitat ieri să facem o adresă scrisă pentru a obţine punctul de vedere al municipalităţii referitor la reamplasarea statuii lui Gojdu. Iniţial, s-a promis că în cursul zilei de joi, 8 februarie, vom avea acel punct de vedere.