Scandalul şantajării şefului ANI, Cătălin Macovei desparte presa de campanie în două. Tabăra anti Băsescu tinde să vadă doar înscenarea înregistrării ca material de campanie, pe când tabăra pro Băsescu, mai puţin numeroasă, centrează totul pe ticăloşia deontologilor. Ideea este că toţi au dreptate.


E limpede ca lumina zilei că şeful ANI nu este o victimă nevinovată. Din tot ce apare în stenograme el nu numai că nu reacţionează tranşant faţă de şantajişti, ba chiar lasă tot timpul impresia că vrea să prelungească şi să stimuleze presiunile lui Sorin Roşca Stănescu, părând că joacă rolul de momeală. Iniţiatorul demersului şantajist, Sorin Roşca Stănescu, fost turnător de securitate înainte de 1989, este ajutat de un alt mare afacerist de presă, Bogdan Chirieac. Fostul ghid BTT de dinainte de revoluţie, slujbă predestinată parcă pentru lucrătorii în securitate, a fost de-a lungul timpului mereu aproape de ceea ce americanii numesc, easy money, adică bani făcuţi uşor. Acum doi ani de zile ieşea la suprafaţă afacerea lui Bogdan Chirieac care printr-o firmă de apartament obţinea milioane de euro de la buget în urma unor contracte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) acordate fără licitaţie. Prin urmare trei figuri necurate adică oamenii perfecţi pentru un scandal de campanie.

Într-un anumit sens o lovitură dată deontologilor era de aşteptat. În România ultimelor luni aceştia au devenit adversari mult mai de temut pentru unii politicieni, decât rivalii acestora din clasa politică. Acum cearta dintre politicieni este eclipsată de către atacul în haită al şacalilor media care se declanşează furibund la intervale regulate asupra unui politician sau a unui grup politic. Cei care fac asta nu sunt ziarişti de fapt. Poate au fost la un moment dat, dar şi-au depăşit demult condiţia de jurnalişti. Au ajuns să facă bani, afaceri, trafic de influenţă s-au pricopsit parazitând imaginea de justiţiari de presă, de lupi moralişti. Ar fi o jignire pentru jurnaliştii adevăraţi ca aceşti oameni să mai fie consideraţi ziarişti. Sunt nişte gangsteri de presă care şi-au dat mâna cu marii gangsteri din zona economiei gri, iar din această încrucişare s-au născut trusturile de presă dotate cu aceste tunuri de mare calibru ale manipulatorilor de opinie. Un fel de suprapresă şi de suprajurnalism s-a putut naşte în felul acesta.

Evoluţia presei româneşti ţine de o ironie a sorţii. Dacă acum 10-12 ani era în mare vogă jurnalismul care denunţa odată cu apariţia mai multor canale de televiziune şarlatania politicienilor punându-le oglinda în faţă, acum sensul se inversează şi ajung politicienii să demaşte gangsterismul aşa zişilor formatori de opinie. Din păcate acesta este progresul mediului public în toţi aceşti ani. Cei care porneau lupta mediatică cu balaurul corupţiei clasei politice au devenit ei acum subiecţii scenelor de corupţie. Dacă nu se pot generaliza cazurile lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu siguranţă că ele se pot multiplica la o bună parte dintre cei ce stau cu un picior în barca ce pluteşte pe apele "tulburi" ale lacului Snagov, unde se toarnă filmul Naşul, şi cu unul în studiourile de televiziune unde se joacă teatrul demagogiei civice.


Să nu uităm însă că suntem în campanie şi tot ce se întâmplă în această perioadă nu are ca scop direct interesul public, ci interesul politic de-a aplica o bâtă-n cap adversarului, chiar dacă astfel parvine indirect şi publicului ticăloşia din media şi din politică. Deşi materiale de acest gen răzbună setea de revanşă morală a publicului, satisfacţia este una efemeră. Nu există nicio finalitate etică în România totul e tras parcă pe şablonul procesului spectacol. Cei care duc această luptă sunt singurii câştigători şi nu fac altceva decât să folosească atunci când au nevoie această frustrare morală a publicului pentru a-şi creşte procentele.