Vineri, 27 octombrie. Trec prin Parcul 1 Decembrie, pe lângă statuia Ostaşului Român, lume multă, bătrâni cu nepoţei, elevi ieşind de la şcoală, forfotă în toată regula. Pe marginea aleilor care mărginesc spaţiile verzi frumos întreţinute, sunt plantate rânduri de flori vesele.

 

Aproape de ieşirea din parc îmi atrage atenţia o doamnă de vreo 70 de ani, bine îmbrăcată, îngrijită, abia ce păşea pe marginea aleii. Dintr-o dată, se apleacă cu uşurinţă către stratul de flori, apucă o plantă şi o smulge cu grijă din pământ. Păşind la fel de uşor, fără grabă, să nu scuture pământul de pe rădăcină, scoate o pungă din poşetă şi pune floarea în ea. Aha, hoaţa premeditase fapta! Efectiv am rămas interzis... Totuşi, când ajunge în dreptul meu (rămăsesem blocat, holbându-mă la ea), îndrăznesc să o întreb de ce a smuls floarea din parcul public, frumos întreţinut. Nu a vrut să mă audă şi a mers mai departe, agale, plimbându-şi privirea peste rândul de flori. Îmi trece prin minte că vrea să mai smulgă câteva flori... O altă doamnă din spatele meu, mai sărăcăcios îmbrăcată şi purtând un rucsac mititel în spate, observă întreaga scenă şi se aşază în faţa hoaţei de flori şi îi spune ceva, arătând spre mine. Hoaţa de flori se întoarce încetişor către mine şi îmi zice mirată: „Păi, oricum vine iarna şi nu rezistă...” Uluit, rămân fără replică. Chiar aşa, dacă tot vine iarna, ce rost mai au florile de prin parcurile orădene?! În fond, ce rost mai au copacii din parcuri, că tot le pică frunzele şi vine iarna...

Am renunţat să o urmăresc pe doamna care salva florile din parc de iminenta sosire a iernii, grăbit să ajung la redacţie. Prilej de a reflecta, păşind pe scurta bucată de drum ce o mai aveam de făcut, la falsa impresie că toţi oamenii devin mai înţelepţi la bătrâneţe. De fapt, toţi oamenii îmbătrânesc şi nu au niciun merit în acest lucru, poate un dram de noroc în plus faţă de alţii care se sting mai devreme. Înţelepţi devin doar aceia care şi în timpul vieţii nu fac umbră degeaba pământului. Sădesc un pom, nu smulg flori pe care alţi semeni de-ai lor le plantează şi le îngrijesc. Înţelepţi devin aceia care ştiu, de cum îşi deschid aripile în lume, să îşi respecte semenii, să aibă grijă de locul în care trăiesc, să muncească temeinic şi cu responsabilitate. Între doamna cu imagine respectabilă care smulge flori din parcuri şi scuipătorii de seminţe pe maidan nu există diferenţe semnificative. Aparenţa le plasează în lumi diferite când, de fapt, sunt aceleaşi subspecii ale unui regn suburban pe care mi l-aş dori pe cale de dispariţie. Mă tem însă că va fi taman pe dos...