După câteva zile de concediu, Suuuper-Bolo s-a întors la muncă taman de ziua lui, care pica fix într-o zi din mijlocul săptămânii. S-ar putea spune că şi-a dăruit omul ceea ce-i place cel mai mult pe lumea asta: puterea! * Csibi Barna, extremistul maghiar care l-a spânzurat „simbolic" pe Avram Iancu, în 15 martie, la Miercurea Ciuc, este cercetat de Parchet pentru „instigare la discriminare". Oare în ţara asta ofensa adusă simbolurilor naţionale nu mai intră sub incidenţa legii penale ori procurorii vor să-l facă scăpat şi pe „golanul" ăsta?! * Noua lege a învăţământului a dat prilejul unor şcoli din Bihor, vreo cinci la număr, să treacă la epurări de factură etnică. De exemplu, în urma unui schimb de elevi şi profesori cu Şcoala „Dacia", Şcoala „George Coşbuc" a devenit pură din punct de vedere etnic. Dacă e maghiară 100%, era normal să-i schimbe şi numele în „Szacsvay Imre". Uite aşa vor să ne înveţe autorităţile statului să nu mai trăim împreună, români şi maghiari, ci unii pe lângă ceilalţi, dacă s-ar putea într-o deplină alienare. * După controlul ARACIS şi datorită eforturilor pe care le-au depus, fiind obligaţi să-şi laude în şezători în cor şi tovărăşeşte facultăţile, sudenţii orădeni şi-au amintit că ortacii lor din ţară protestează. Aşa că au pus şi ei de-o grevă, de divertisment, ceva de toată frumuseţea! * Record mondial absolut! În ultima sa şedinţă, Consiliul Local Oradea a dat gata ordinea de zi în mai puţin de 10 minute. Dacă nici nu ar veni aleşii cui i-ar mai lipsi? * Proprietarii de imobile din zona Tribunalului nu vor parcare pe locul fostului Spital de infecţioase. Unul dintre argumentele lor, de bun simţ, de altfel, spune că numai un negândit face parcări şi fabrici în buricu' târgului. Gândit ori ba, Ilie tot o face, da?! * Mai rău decât Japonia după tsunami, Consiliul Judeţean are probleme de resurse umane. Doi directori şi contabilul şef s-au pensionat, iar secretarul a plecat în concediu de boală... Şi, cum situaţiile extreme cer măsuri pe potrivă, au fost aduse, urgent şi fără concurs, două rezerve: unu-i liberal, celălalt, udemerist. Unde mai pui că, înainte de a se pensiona, directorul economic, Smaranda Scridon, şi-a aranjat fiul - vicepreşedinte la Tineretul Liberal - cu un post de referent la Judeţ. Alianţa USL - UDMR merge ca unsă, în toate direcţiile! * Probleme sunt doar în interiorul USL. După ce medicul pesedist Doru Crăiuţ a pus în cârca administraţiei liberale moartea unui copil, la Maternitate, a fost nevoie ca însuşi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, să se spăşească pe la uşile lui Ilie Bolojan, ca să le treacă liberalilor din supărare. Poate pricepe şi Ioan Mang cine-i ăl mai tare din parcare, chiar dacă parcarea încă nu-i făcută! * Pedeliştii toţi se jură că n-au vorbit să fie segregare la cultură. Ştefan Seremi susţine că una a discutat despre teatru cu liderii: UDMR, PNL şi PSD, şi alta au pus pe masa Consiliului Judeţean oamenii lui Kiss, bine proptiţi din spate de rugbystul Voloşeniuc. Bine că prefectul Gavrilă Ghilea şi-a făcut curaj să-i ducă la judecată. Acu' actoraşilor şi politrucilor le cam tremură nădragii. Ştiu bine că n-au sorţi de izbândă şi ameninţă cu „război" şi cu „gherilă". Unde? Poate în munţii Pustei! * Când am zis că viaţa locatarilor din cele trei blocuri aflate lângă podul ce o să traverseze Crişul spre Sala Sporturilor va fi un coşmar, Ilie a făcut ureche surdă. Cât de mare trebuie să fie grămada de bălegar, dacă până şi Primăria se angajează acum să reabiliteze, pe cheltuiala ei, blocurile cu pricina? Au să le izoleze şi or să le mai ferească de zgomot, dar noxele? O să le pună primarul filtre la fereastră? * Poate domniilor voastre le-a scăpat, lui Ilie sigur nu, dar lucrările de cosmetizare urbană ce urmează a fi realizate în zona Gării Mari costă peste 17 miliarde, în vechea monedă! Cam scump pentru câteva locuri de parcare şi ronduri de flori! * Ştirea săptămânii: patru firme vor investi, în Parcul Industrial, 1,7 milioane de euro! Adică vreo 400.000 fiecare. Mare afacere! Tigrul industriei europene e român, e bihorean şi s-a născut la... Aleşd! Mănăştire-ntr-un picior, ghici, Ilie, cine-i! * Piramida lui Ilie are bulinuţe pe plafonul de sticlă! Dacă tot nu i-a plăcut primarului termenul de piramidă, i-am putea spune „Ciupercuţa lui Bolojan"? * Fiindcă nu mai sunt aliaţi, pedeliştii bihoreni nu s-au simţit datori să onoreze cu prezenţa sărbătorile de 15 martie, organizate de UDMR. Lucru' dracului, nici Ilie n-a fost! Auăleu, auăleu, doar n-a trecut în pedeleu'!? * Prima doamnă a judeţului a împărţit poporului Biblii. Întâlnirea cu Dana Ţîrle a fost revelatoare. Văzând că nu poatră doliu ne-am mai liniştit, preşedintele e în viaţă! *