Hora locală
A cam venit iarna şi prin case s-a cam făcut frig. Deci, deoarece căldura e rară, e firesc să fie şi scumpă! * Ilie Bolojan a decis să ia locurile de parcare rezervate medicilor de la Spitalul Judeţean şi să le dea poporului. Oare nu se teme că într-o zi, Doamne fereşte, ar putea ajunge la mâna doctorilor şi ei ar putea motiva că au întârziat la patul bolnavului fiindcă n-au găsit loc de parcare? Asta, desigur, dacă au să-l primească, după ce le-a tăiat 300 de paturi, ar putea foarte bine să spună că n-au loc pentru el. * Primăria le-a propus funcţionarilor de la Direcţia de Finanţe să îşi lase autoturismele în parcarea centrului comercial de vizavi, care e tot timpul aproape goală. Desigur, asta contra cost. Uite cum susţine Suuuper-Bolo iniţiativa privată! Bagă banii bugetarilor în buzunarele privaţilor. * Consiliul Judeţean a anunţat reduceri de personal în instituţiile de cultură subordonate. Facem pariu că familiile unor apropiaţi de-ai primarului Bolojan, plantate acolo după venirea la ciolan, sunt de neurnit? * Mai pe după cireş, liderul verzilor, Horea Vuşcan, s-a dat cu primarul. Cine a mai văzut ecologist breaz care să susţină raşchetarea copacilor din Piaţa Unirii? * Din cinci şefi, Direcţia de Sănătate mai are doar trei. Trierea s-a făcut pe criterii medicale, cică ceilalţi doi sufereau de pesedită. * Tre' să fie oarece chichirez cu podurile astea! Deşi nu-s zece ani de când a fost reabilitat, podul Ferdinand intră iar în reparaţii. E zor mare, numai actualizarea documentaţiei face o sută de milioane. * Nici nu şi-a intrat bine în pită, Liviu Andreica, şeful de la Pieţe, omul lui Ilie de la Primărie, că s-a şi făcut de comedie. Desigur, de bună voie şi nesilit de nimeni, l-a angajat şofer pe fratele lui Florin Birta, marele consilier al primarului. A mai pus o nepoată a viceprimăriţei la şefia unei pieţe, plus alte infinite rubedenii şi relaţii, interlopi şi beţivi prin tot soiul de funcţii. Ştie toată lumea că în pieţe se fură din buzunare, dar nu ştiam că se fură din buzunarele noastre. * Omenos cum îl ştim Ilie, le-a cerut medicilor din subordine să nu mai interneze cazuri sociale. Poate că e corect, dar câteodată spitalul era pentru ei ultima şansă. * După o vizită de lucru întreprinsă chiar la Oradea, Ceauşescu a dat dispoziţie să fie stricate toate balcoanele închise cu sticlă. Argumetele erau estetice. În lagărul socialist, nici chiar balcoanele nu aveau voie să iasă din rând. După 30 de ani, Ilie de la Primărie are toate şansele să rămână în istorie. Invocând aceleaşi argumente „estetice", el a cerut stricarea tuturor lucrărilor de termoizolare realizate pe cont propriu. * „Regulamentul de funcţionare a cabinetelor medicale şcolare" ne arată exact ce conducere luminată are minunata noastră urbe. „Defăimarea, calomnierea directă sau indirectă a serviciului / instituţiei" e considerată abatere disciplinară. Să nu se plângă domniile lor doctorii, a transmis primarul: „Gata cu huzureala", pân' aici democraţia! * E clar, se cam împute treaba cu Selina! Aţi observat că şi Ilie i-a distanţă? De ceva vreme are alţi favoriţi. Abed Nego a mai câştigat o lucrare, taman în dauna lui Rus, care şi propusese un preţ mai bun. Cine or fi şi ăştia că prea fac de toate: pasaje, clădiri, sedii şi piramide? * Dar nici tovarăşii nu au fost lăsaţi pe dinafară. Firma de partid, Asfamixt, a pus mâna pe o lucrare de peste 30 de miliarde. Cam mult pentru „lucrări suplimentare şi renunţarea la lucrările care nu mai sunt necesare pe strada Gh. Doja". * Directorul teatrului de păpuşi ameninţă că, dacă va fi obligat să fuzioneze cu teatrul de oameni vii, intră în greva foamei. Între timp s-a aflat că s-ar putea răzgândi, dacă i se va rezerva un post de director adjunct. Dacă nu, greva foamei rămâne de actualitate, pentru păpuşile din inventar. * După ce s-a făcut de minune în plan transfrontalier, punând pe butuci un ziar de afaceri cu finanţare europeană, marele patron Ioan Lucian se plânge că UE nu mai vrea să-i dea bani ca să îşi facă el sediu nou în Cetate. La ce le-o fi trebuind Patronilor sediu în cetate? Nu cumva oamenii lui Suuuper-Bolo se pregătesc de vreun asediu? * Inaugurarea turistică a turnului Primăriei a fost amânată pentru la anu'. S-ar zice că specialiştii lui Bolo s-au specializat în săritul peste termene. Uite d'aia s-au plantat în oraş câteva sute de arbori ginko-biloba. Cică mestecatul frunzelor acestora ajută memoria, chiar şi acea parte a ei care e responsabilă cu promisiunile electorale. * Am trăit să o vedem şi pe asta. Ilie Bolojan reglementează şi activitatea lui Moş Nicolae. Nuieluşele pot fi vândute numai în locuri autorizate. Umblă vorba că primarul le-a cerut celor de la Evidenţa Populaţiei să umble la identitatea lui Moş Crăciun, în aşa fel încât acesta să sosească în luna lui Gerilă. * Radu Ţîrle a dat pe goarnă că lucrările la noul sediu al Muzeului nu se mai termină fiindcă Selina a pretins bani în avans pentru muncă nefăcută. Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că el nu mai semnează „recepţii parţiale de lucrări". Hopa, taman s-a anunţat că Ilie a iscălit aşa ceva, pentru turnul său din primărie. *
Vorbiti prostii oameni buni... In frunte cu autorul articolului.
De data aceasta mă adresez exclusiv cititorilor. Autorităţile oricum nu au reacţionat niciodată la semnalele ziariştilor. Deşi aceştia sunt purtătorii de cuvânt ai contribuabililor. "Inaugurarea turistică" a Turnului nu va avea loc la termenul promis din trei cauze obiective: 1.Tricolorul românesc TREBUIE să lipsească o perioadă cât o eră geologică de pe Primărie. 2.Marşul lui Iancu deranjează cel puţin 20% din locuitorii Oradiei. 3.Ceasul din turn arăta ora Bucureştiului. Iată cle trei cauze...Dar cu ce ar fi împiedicat fâlfâirea tricolorului munca celor care lucrează la scara interioară, încât a trebuit dat jos de pe catarg?!
oradeanule , cand o sa stii ce ar trebui sa faca un primar de municipiu pentru cetateni-locuitorii municipiului -pe vreme de criza economica , vei trai in mod sigur mai bine .... Se pare ca tu mai ai mult de asteptat....
oradeanule, hai fa pasi prin giratiile celui mai iubit fiu al alesdului. daca si asta-i primar bun, oradea isi merita soarta...incet incet, moare orasul asta...
Necrutatorule,esti platit de fratii falimentari la care primarul nu le pune pe tava Oradea. Chiar ai orbul gainii si nu vrei sa vezi cate lucruri bune a facut acest om si cum se schimba fata orasului in bine. RUSINICAAAAAAAAAAAAA