Hora locală
Dacă genialii noştri conducători n-au fost pe fază, s-a ocupat Tokes de aniversarea unui secol de fotbal orădean. Aşa se face că evenimentul are loc „în Ardeal", nu în România, şi e patronat de preşedintele Ungariei. Asta nu-i împiedică pe organizatori să declare că fotbalul e elementul de coeziune dintre românii şi maghiarii care trăiesc în Oradea. Mare mirare că, pe 13 noiembrie, vine şi Cristian Ţopescu să comenteze evenimentul. Fotbal şi demagogie şovină pe pâine. * Fiindcă, în campania electorală, a promis studenţilor o casă de cultură, Ilie Bolojan a pus ochii pe Casa Tineretului. Mai întâi, pentru a se ţine de cuvânt, primarul trebuie să câştige imobilul în instanţă. Bine că n-a apucat să promită şi o moschee! Găsea el o biserică să o revendice... * În lipsa preşedintelui Radu Ţîrle, multe se fac şi se desfac! Da' ce, parcă lui îi pasă?! Vreo 25 de angajaţi ai Spitalului Judeţean vor fi puşi pe liber. Mai multe direcţii ale Consiliului Judeţean au fost comasate, prin reducerea posturilor de conducere realizându-se o fabuloasă economie de circa 1.000 de lei. Pe lângă astea, faptul că aceia care şi-au pierdut indemnizaţiile de conducere sunt dintre cei mai puţin plăcuţi conducerii udemeristo-peneliste e floare la ureche. * Consiliul Local, o instituţie devenită pur formală, sub mandatul primarului Bolojan, a aprobat: „Programul de măsuri pentru desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenelor meteo deosebite (polei, căderi de zăpadă)". Ai putea jura că, până acum, la noi n-a mai nins niciodată! Aşa se întâmplă dacă ne-am adus primar din colonii. Nu ştie săracu'. * Consilierii locali câştigă precum nişte nababi. Pentru o şedinţă de jumătate de oră, au încasat 500 de lei. Înseamnă că, dacă ar lucra opt ore pe zi, 20 de zile pe lună, ar face 160.000 de lei. Sau, dacă vi se pare puţin: peste un miliard şi jumătate de lei vechi. Costă cât nu face! * Ilie a ghicit o taxă de acces în Primărie! E drept că, cel puţin deocamdată, ea se va aplica doar celor care vor vrea să vadă Oradea din turnul destinat unor scopuri turistice. Dar, parcă tot strâmb e să ceri oamenilor bani ca să intre în „casa oraşului" lor. * Rămânând la înălţime, merită amintit că noi, orădenii, plătim deja factura amenajării turnului, în valoare de aproape două miliarde. Parcă nu merită... Zău, panorama e mai frumoasă de la Ciuperca! * După ce i-a salvat pe toţi „bipezii" Oradiei, ştie ea de ce!, viceprimarul Rozalia Biro s-a apucat de făcut parcări. În doar câteva zile, Rozi a trasat, cu creta pe asfalt, nu mai puţin de 670 de locuri de parcare. Sesizând că e peste poate de jenant să te lauzi cu parcările deja existente şi revopsite doar, Ilie Bolojan şi-a lăsat secundul să anunţe această mare realizare. * Nu e vorbă, că le mai suceşte şi el din pix, dar cel puţin o face în stil mare! Primarul a anunţat că, în conformitate cu cele mai recente măsurători, Oradea are 470 de hectare de spaţii verzi. Asta vine peste 22 de metri patraţi pe cap de locuitor. Şi uite cum, brusc, am aflat că trăim într-un oraş cu adevărat luxuriant! Să îngălbenească scârţarii ecologişti de ciudă şi să aibă el, jupânu', de unde să mai taie! * „A pleca înseamnă a muri puţin", zice francezul. În cazul lui Petru Filip, care s-a ales vicepreşedinte la Filiala din Sectorul 2 al Capitalei, fără ştirea colegilor de acasă. Plecarea asta s-ar putea să fie egală cu o moarte sigură. * Ecologiştii sunt furioşi. Fiindcă Ilie face spaţii verzi după cum îl taie pe el capul, verzii au descoperit că, la Oradea, primărie e sinonim cu tiranie. * Că, în citadela lui din Piaţa Unirii, Ilie şi a lui companie gândesc după tiparul: „Noi şi restul lumii" au simţit-o pe pielea lor organizatorii festivalului de animaţie „Metrion". S-au încrezut degeaba în promisiunile de susţinere venite de la Primărie. Acolo se găsesc bani pentru premierea celor plăcuţi şefilor de azi ai oraşului. De exemplu, măsura excelenţei nu o mai poate stabili decât singur Bolojan. * După ce a împărţit posturi de gropar pe criterii politice, administraţia PNL-UDMR-PSD a mers cu politizarea până la nivel de şcoli şi grădiniţe. În consiliile de coordonare ale instituţiilor de învăţământ din Oradea au fost numiţi numai politicieni sau clienţi ai arcului puterii locale. Nici măcar şeful Inspectoratului Şcolar nu a fost destul de bun ca să încapă pe undeva, pe la vreo şcoală, dar s-a găsit loc pentru apostoli ai dăscălimii de geniu ca: Daniel Vulcu, Dan Octavian... * Fiindcă tare-i place să lucreze cu cifre rotunde, ca să nu se încurce, profu' de mate pus la socoteli cu administraţia Oradiei, a cheltuit două milioane de euro pentru giraţia din Centrul Civic. Numai bine ca să aibă şoferii motiv să înjure, dacă tot stau ca proştii prinşi în trafic, la giraţia „turbo", care e turbată rău. * Şi tot aşa mai departe. Primăria se angajează să plătească, vreme de 10 ani, 6 milioane de euro, chirie, pentru parcarea pe care ţine să o vadă ridicată, cu orice preţ, în dosul Tribunalului. Ambiţiile politice ale lui Ilie Bolojan sunt cam costisitoare. Nu-i bai, el e un constructor prima! Pe banii noştri...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.