Staţiunea din Oradea, un fel de stat în sat, şi-a schimbat numele. Nu-i va mai zice Nymphaea ci, mai simplu Crisius. Cică modificarea s-a făcut din considerente „etnice şi confesionale", te pomeneşti că preşedintele UDMR Bihor, Kiss Alexandru, altminteri un poliglot remarcabil, are probleme tocmai cu limba latină. * Uite că nea Gigi Alexandrescu, preşedintele demisionar, întârzie că plece de la FC Bihor. O mai fi rămas totuşi ceva miere pe fundul borcanului. * După ce i-au pus trei panglici, pe care le-au tăiat cu pompă, cei din administraţia oraşului sunt nevoiţi să constate că drumul, pe Calea Clujului, nu e aşa lin cum credeau ei. De pildă, dacă eşti destul de neinspirat cât să alimentezi la Petrom s-ar putea să constaţi că a fost în zadar. Până să ieşi pe sensul spre oraş, trebuie să te întorci iar pentru un plin. * Cică amfiteatrul din dosul Palatului Baroc e în paragină. Normal, atunci când administraţia Bolojan s-a angajat să muncească pe tarlaua Bisericii Romano-Catolice era vorba că parcul va fi adus la forma sa de acum vreo 200 de ani. Pe atunci amfiteatrul nu exista. Deci, ducă-se! * Bolojan e pedelist pur-sânge. Dacă nu pedelist, măcar băsescian. Înainte ca preşedintele să constate că bolovanii ăia de prin situri arheologice deranjează bunul mers al lucrărilor la autostrăzile patriei, primarul din Oradea a băgat buldozerele în Nufărul, peste un sit din preistorie să-l facă una cu pământul galben pe care l-a adus el pentru florile din parc. * Super Bolo şi-a luat două motocoase. Dar nu le foloseşte el. Le-a dat deţinuţilor să tundă bălăriile din zonele pe unde angajaţii RER ajung mai rar. Între timp el e ocupat, ne tunde pe noi! * Oradea e o floare, păcat că-i de ambrozie şi buruiana asta e hiperalergenă. Îşi mai aminteşte cineva că, anul trecut, Ilie Bolojan a ieşit personal în teren să vadă cum poate fi stârpită pacostea asta. El pare că a uitat. De fapt, câte a mai uitat de când a fost înscăunat? * Mea culpa! Ilie Bolojan e un gentleman! Uşa primarului e mereu deschisă oamenilor de rând, mai ales când se organizează „Ziua porţilor deschise", însă accesul are loc numai pe bază de programare. Corect! Niciun domn nu deschide unor oaspeţi neanunţaţi, fie ei şi alegători. * „Toamna orădeană" se anunţă mai scurtă şi mai săracă decât în alţi ani. Nu tu o trupă străină, nu tu Festivalul Vinului... Asta e! Ne-a trebuit un primar care, dacă ar fi după el, din politică ar tăia şi pita şi circul. * Beiuşul e cea de a doua metropolă a judeţului Bihor. Asta cel puţin dacă e să judecăm după numărul viceprimarilor pe care îi are, doi! Întrebarea e pe unde va scoate primarul Adrian Domocoş cămaşa atunci când va trebui să explice Gărzii Financiare de unde a plătit doi adjuncţi. * 11 septembrie, o zi nefastă pentru istorie, atunci se vor scumpi biletele pentru meciurile lui FC Bihor, de la 5 la 10 lei. Am auzit câţiva microbişti înrăiţi care se întrebau, foarte serios, dacă merită? Echipa asta pare împinsă, deliberat, spre faliment. De cine? De cineva care a declarat că, dacă ar fi după el, i-ar pune lacăt. Ghici, ciupercă, cine e primar? * Asta chiar le întrece pe toate. Zău că samavolniciile administraţiei Bolojan frizează... comunismul. Cică artiştii care au ateliere în spaţii închiriate de la Primăria Oradiei vor fi obligaţi să „doneze" municipalităţii, în fiecare an, două lucrări din producţia proprie. După ce că abia îşi duc zilele, artiştii orădeni au fost declaraţi contravenienţi de Ilie Bolojan şi puşi să presteze în folosul comunităţii. Un amic, artist, mi-a spus că lucrează deja la prima donaţie, pânza se va numi: „O flegmă pe mutra primarului". * Aşa cum se rupe toată de grija artiştilor, Primăria s-a transformat într-un binefăcător al societăţii civile. Nu mai puţin de 30 de ONG-uri orădene vor fi evacuate din sediile lor. Printre acestea se numără CARPO şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României. Câte rămân vor fi obligate ca, de cel puţin două ori pe an, să organizeze evenimente în colaborare cu Primăria. Altfel spus, administraţia Bolojan şi-a propus să încalece până şi ceea ce e de neîncălecat: societatea civilă! * S-a anunţat că directorii de şcoli care au făcut politică pleacă. Asta cu condiţia să nu fi fost din PSD sau PD-L, desigur. * Manipulare grosieră în legătură cu data primului tur pentru prezidenţiale. Pe 22 noiembrie a început revoluţia PORTOCALIE din Ucraina. Tot în acea zi a fost asasinat Kenedy. E de rău! Mai mult, în 1906, s-a convenit utilizarea semnalului SOS pentru situaţiile în care oamenii se află în pericol. Cine salvează România? *