Hora locală
Ne-a scris un pensionar cu rugămintea de a-i atrage atenţia primarului ca, după ce va steriliza toţi câinii din oraş, să le împlânte şi un cocean sub coadă. Să nu se mai uşureze animalele pe trotuar! * Dacă grofu' Kiss l-a făcut pe Rus om, atunci când i-a dat pe mai nimic locuri de blocuri în plin centrul Oradiei, Ilie ţine să-i pună marelui patron: o bancă, un pom, nişte gazon... Chiar în coasta Cartierului Luceafărul va răsări unul dintre cele mai mari parcuri ale oraşului. Odată cu apariţia zonei verzi, şi valoarea locuinţelor "sociale" din cartierul de lux trebuie să crească! * Reamenajarea Pieţei Unirii, cu desfiinţarea zonelor verzi cu tot, costă doar în prima fază aproape trei milioane de euro. Până la urmă vor fi cinci, poate chiar zece, dacă lucrarea o face cine ştim noi... Partea bună e că ne vom alege cu un nou toponim. Locul se va numi Piaţa Victoria Bolojenismului, un curent politic utopic cu valenţe despotice, născut la Aleşd şi aplicat, prost, la Oradea. * Dacă Selina are monopolul "întreţinerii şi reparaţiei drumurilor din Oradea", cum zise mai ieri Ilie, de ce toarnă Rus parcări, în toate cele patru zări? Care e logica? Să fie doar cea a banului şi a cârdăşiilor politice? * Primăria Oradiei nu vrea să finanţeze, din resurse proprii, programul ce pune la dispoziţia elevilor mici: corn, lapte şi un măr pe zi. "Ăia micii nu votează, deci e clar că nu contează", ar fi zis Ilie, crezându-se singur la el în Primărie. * Bine că are juma' de miliard să dea pentru studiul de fezabilitate al noii piste de biciclete. Repet mereu aceeaşi placă: tâlharii vin, tâlharii pleacă, numai metodele rămân!* Scandalurile pentru parcările de domiciliu se ţin lanţ. Oamenii şi-au plătit locul în care ar trebui să îşi lase maşina, când vin acasă de la muncă, însă acesta n-a fost marcat încă. Aşa-i politica lui Ilie: întâi îţi ia şi, mai pe urmă, îţi dă...* Noul campus şcolar e cea mai mare realizare a administraţiei liberale. Un nostalgic incurabil, primarul Ilie Bolojan a făcut astfel ca elevii să meargă la şcoală în două schimburi, ca pe vremea lui şi a mult regretatului său model politic. * Selina s-a remarcat recent ca sponsor principal al celor mai buni tăietori de lemne din România. Te pomeneşti că mânuitorii de drujbe şi topoare se antrenează, cu voia primarului, desigur, pe bugetul local al Oradiei! * Hai că asta-i tare, tare! Aparegio, proiectul de suflet al lui Ilie Bolojan, bagă bani grei în teşchereaua unui mare pedelist. Cică ar fi vorba de vreo două milioane de euro! Cum a ajuns primarul, săracu', la vorba lui: "Ori e prost, ori e hoţ"! * Se schimbă domnia! PDL a ajuns atât de rău încât nu are cu cine candida nici la alegerile locale. Să fi fugit toţi pedeliştii? Altfel cum de au ajuns, zic gurile rele, să-l oferteze pe Radu Ţîrle, cel care acum patru ani i-a tratat cu dosu', că nu i-au mai dat osu'? * De ce Ilie Bolojan se consideră verde, chiar dacă taie tot ce-i iese în cale? Fiindcă a adus în Oradea chioşcuri a căror culoare îi aminteşte de iarba verde de acasă. Un grup de pensionari ne-a sesizat că, vara asta, artezienele din Parcul Petofi au fost lăsate pe uscat. Fiindcă oamenii insistă să afle de ce nu se pot bucura de o briză răcoroasă, în zilele caniculare, răspundem: Compania de Apă Oradea îşi face rezerve pentru momentul inaugurării noii arteziene a primarului Ilie Bolojan, aflată în construcţie, ceva mai devale, pe Bulevardul Dacia. Vorbind serios, surse din CAO zic că Oradea începe să aibă probleme cu resursele de apă. Asta, în timp ce primarul ei promite apă la tot judeţu' şi, până una-alta, ţine musai s-o arunce în vânt. * Şi Ilie, cum toată lumea-l ştie, tot nu se lasă. Baza Voinţa e musai să dispară, să aibă sedentarii maşina chiar la scară. Uite aşa va intra primarul nostru în istorie, urmând a fi pomenit ca primul edil care a demolat un spital şi a ras o bază sportivă, ca să facă parcări cu etaj. * În neţărmurita sa dragoste pentru taximetrişti, Ilie de la Primărie a mutat staţiile de taxi care pe unde, mai într-o parcare, mai la drumul mare... Fix destul cât să nu le mai găseşti şi să-l suduieşti. * Umblă vorba că vicepreşedintele în contumacie al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, face presiuni ca să scoată UDMR-ul de la guvernare. Desigur, asta doar ca să îl bage înapoi, pe uşa cealaltă, aia pe care scrie USL. * Dezvelirea statuii Reginei Maria se amână, cică, din motive electorale. Te pomeneşti că Suuuper-Bolo se teme de apariţia surprinzătoare a unui candidat regalist?! Pentru un brav republican ca el, asta ar fi foarte trist. * Ce să faci în Piaţa Bucureşti, dacă nu să bordureşti? De 17 miliarde de lei! Hoţii, frate, şo pe ei!!! *
nu inteleg ce aveti cu super bolo, ca micula are pe lista si oameni de la PNL ...
CITITORULE pentru ,,ceva" ce se misca in mandatul etc. , pentru inegalabila modernitate si bun gust vizavi de ce se vede in lumea civilizata din Europa macar , a tuturor celor ,,multe" ce le face administratia bolojan , te poti bucura in liniste la situatia materiala care o ai.Mai ramane sa vedem ce parere vor avea copiii nostri...
este cea mai penibila. Radiaza a pupincurism, servilism. Se acopera cu "...am stat de vorba cu niste pensionari..." " ...ne a semnalat un pensionar..." Astept , ca in aceasta rubrica, ziaristul sa etaleze si lucrurile asa cum sunt ele. Noi cetatenii acestui oras , da, ne bucuram, ca se misca ceva si se fac multe in mandatul dlui Bolojan, dar se vede ca pe semnatarul din Velenta il irita aceste fapte.
Budea, mai poti?... Macar pe tine te mai suporti? Sau mananci cacat ca sa ai dupa ce bea Frutti Fresh?
...primarele nost' si consiliul local a auzit mavcar de L.363/2007,darmite sa o si aplice ??? ne-a inrebat cineva pe noi daca vrem au nu tot ce au gandit ''alesii nostri''pentru binele nost''' !!!!!. Pai, nu de aia i-am ales ??. Sa nu ne ceara parerea, sa faca dupa vrerea partidului!!!No' mai e un an si om mai vede'ce si cum. Mai mult ca sigur, cum !!.