În ograda Consiliului Judeţean se joacă o telenovelă penibilă chiar şi pentru o televiziune albaneză. * Cu Scriptura într-o mână, omul de afaceri Beniamin Rus i-a adresat preşedintelui CJ, Radu Ţîrle, o serie de binecuvântări frăţeşti ca: şarpe, mic dictator, paranoic şi, bomboana de pe colivă: creştin prefăcut! * Ca să îşi dovedescă altitudinea spirituală, buldozeristul, devenit miliardar de Top 100, exclusiv pe banii statului, a făcut-o "centuristă" pe o jurnalistă, unul dintre puţinii reprezentanţi ai presei care mai au curajul să pună în lumină adevărata faţă a celui abonat la lucrările finanţate de Primăria Oradiei. * Şi ce lucrări! Numai săptămâna asta s-a aflat că specialiştii Inspecţiei în Construcţii caută fundaţia şoselei de centură şi nu prea dau de ea! Plus că preacinstitul Rus a încercat să deconteze un strat de 5 cm de asfalt, turnat chipurile pe strada Căii Ferate, când s-a dovedit că, de fapt, acesta abia dacă trece de grosimea unui deget. Măgăria asta i-a exasperat până şi pe finanţatorii săi de la primărie, care nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa, ca să fie împăcaţi şi Rusu şi aleşdanu'. * Dar să revenim la eroii noştri. Dacă tot nu e un bun creştin, împotriva lui Radu Ţîrle s-a pornit "o cruciadă". El ce să facă? S-a baricadat în biroul propriu, pe care l-a sigilat, ca să fie sigur că nu intră nimeni, şi a pus sechestru pe unităţile motorizate ale inamicului. După orele de program vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc şi Alexandru Kiss, nu mai au voie să folosească maşinile de serviciu. Preşedintele da! * Că războiul ăsta, purtat între un fruntaş liberal repudiat şi un sponsor de seamă al partidului, poate avea consecinţe grave, o dovedeşte faptul că Beniamin Rus l-a ameninţat pe Ţîrle cu DNA-ul. * N-ar fi exclus ca acolo să meargă amândoi, de mânuţă. Tulburat peste poate că banii statului se mai duc şi către alte conturi, Rus a declarat că preşedintele Ţîrle i-a dat contractul pentru renovarea muzeului cu condiţia să renunţe la reabilitarea drumului Bicaciu-Ianoşda, în favoarea altei firme de partid, Asfamixt. Uite cum, la vreme de criză, şi corb la corb îşi scoate ochiul! * Asta nu e tot, Rus a spus, în direct şi la oră de maximă audienţă, că tot Radu Ţîrle l-a "rugat" să binevoiască să-l lase pe fratele său să pună ferestre la clădirea noului muzeu. * Tare mă tem că, la finalul poveştii ăsteia, nimeni nu se va întreba de partea cui e adevărul, ci care-i mai puţin mânjit dintre ei. * La pauză, adică în weekend, Radu Ţîrle a promis dezvăluri despre adevăraţii săi agresori, liderii spirituali ai "cruciadei". Ca să cităm un clasic în viaţă, s-ar părea că aceştia trebuie căutaţi în zona Primăriei Oradea şi că pricinile războiului sunt atât politice cât şi economice. * Între timp, pe un front nevăzut, primarul Ilie Bolojan îşi sacrifică prietenii de altădată. Horia Jarca, omul de încredere, adus de la Prefectură la Primărie, e ca şi devenit şomer. În ciuda a ceea ce spune „presa din Sărindar", s-ar părea că vina cea mai mare e lui Jarca e că ştie multe şi n-a ezitat să-i spună asta chiar şi lui Ilie Bolojan, în faţă. * Cum vă spuneam promenada Oradiei se mută pe Vasile Alecsandri, stradă mai mică, încă neacoperită de prelate care să împiedice clădirile să pice peste trecători. Ei bine, viceprimarul Gheorghe Carp spune că, în trei ani, noul Corso va fi legat de catedrala ortodoxă printr-un pasaj subteran. Oare pasajul va avea căi de acces şi către parcările subterane ale oraşului? * Dar unde va fi el peste trei ani? Poate tot vice, da' cu sprijinul pedeliştilor! * Săptămâna trecută, funcţionarii din primării au fost în grevă. Nu şi la Oradea! Ăştia de la noi se tem de căutătura cruntă a lui Bolojan mai rău decât de şomaj! * Gura "păcătosului" Ţîrle, păcătos strict din perspectiva preacuviosului Rus, adevăr grăieşte! În alegeri, liberalii au luat: la locale 32%, la parlamentare 22% şi la europarlamentare 12% şi "nimeni nu-i vinovat", observa Radu Ţîrle. Cum nimeni? El e de vină! El, Acarul Păun al PNL Bihor. * Administraţia Bolojan cere directorilor de şcoli un plan de reducere a cheltuielilor. Asta în condiţiile în care, spun dascălii, puterea locală dă tot mai puţini bani pentru investiţii în infrastructura şcolară. * Bine că Primăriei Oradea i-a trebuit să finanţeze ea reabilitarea Teatrului de Stat, ce revenea altminteri Consiliului Judeţean! Judeţul a dat teatrul cu o "zestre" de trei milioane, din care vajnicii gospodari ai urbei au cheltuit puţin peste două milioane de lei. Contribuţia lor: zero, plus, două poze cu Ilie pe schele. La ce le-a trebuit? Uite aşa, de făloşenie! * Încă o manevră de imagine: Ilie Bolojan plăteşte, pe persoană fizică, transportul, dus-întors, al unui specialist în protezare în Haiti. Frumoasă iniţiativă, nu încape vorbă, dar parcă ne-ar plăcea să vedem că primarului îi pasă şi de "negrii" lui de acasă. * Umblă vorba că adjunctul şefului Poliţiei Comunitare, udemeristul Marius Fandly, s-ar întoarce la Finanţe, pe post de director plin. Lozinca restauraţiei pedelisto-udemeriste este: "Decât miliţist, mai bine finanţist!". * Udemeriştii ăştia sunt mai tari ca soldaţii din navy seals. În războiul lor cu politica românească nimeni nu rămâne de căruţă. Copilul, de suflet, al preşedintelui Kiss, ex-directorul scandalagiu de la Filarmonică, Sarkadi Zsolt, e subprefect cu acte în regulă. Păcat că Horthy e mort. La cererea lui Marko Bela, Boc l-ar fi făcut prefect al Ardealului! *