Nu am niciun interes personal în acest domeniu. În afara faptului că sunt un mare amator de călătorii nu am altă tangenţă cu turismul. Vă veţi întreba: atunci de unde preocuparea? Simplu, avem cu toţii datoria de a căuta soluţii şi de a ne zbate să ieşim din marasmul economic în care am ajuns. Nu mă mai interesează nici vina guvernelor postdecembriste. Ştiu doar că trebuie făcut ceva. Iar pentru a avea succes, aşa cum am mai spus-o, trebuie să abordăm toate soluţiile posibile.

 

Am scris deja că prima ramură care ar putea desprimăvăra economia românească este agricultura. Ciclurile scurte de rotaţie a banilor în agricultură sunt salvatoare. Aici trebuie investiţi primii bani. Al doilea sector care poate scoate bani rapid este turismul. El cere înainte de a investi, însă, cap. Nu călăreţe, nu prostovani, ci cap. Am urmărit într-o seară o dezbatere televizată despre agroturism, unde era prezent şi un secretar de stat în turism. M-am îngrozit. Un asemenea gargaragiu de mahala cu un IQ atât de scăzut nu este bun nici de şef de echipă în construcţii, darmite secretar de stat. În fine, să-i lăsăm în plata Domnului şi în vina celor care i-au numit. Turismul românesc a fost abordat până la ora actuală absolut prosteşte. S-au cheltuit o groază de bani pe promovări care nu aveau la bază nici măcar o urmă de inteligenţă. Avem situri culturale şi naturale nominalizate drept valori de patrimoniu universal! Deci cu certificare supremă. Nu ai nevoie de alte argumente. Cu acestea şi cu acest argument trebuie începută orice promovare a turismului în România. Cu aceste titluri repetate peste tot, etalate de fotografi şi regizori de calitate. După promovarea lor în conştiinţa turismului mondial ar veni şi celelalte. Apoi, nesuferiţii de bucureşteni ar trebui să ştie că ţara nu se reduce la Stâna lui Bucur şi că turismul nu se reduce la traseele lor de weekend. Trebuie făcută o clară distincţie între: a) turismul obiectivelor valori universale; b) turismul de divertisment şi relaxare (gen litoral, pârtii etc.); c) agroturismul de odihnă şi relaxare; d) turismul balnear de tratament şi refacere; e) turismul alpin, alt potenţial total neglijat; f) turismul cinegetic; g) turismul speologic. Turismul balnear, un potenţial uriaş al acestei ţări, a fost şi el total neglijat în ultimii 20 de ani. Or acesta are cel mai mare potenţial de dezvoltare şi eficientizare. El poate aduce pacienţi din toată Europa şi de pe alte continente, aşa cum a mai adus. El poate funcţiona din plin 12 luni pe an. Poate fi competitiv prin oferta medicală, durată şi diversitate cu oferta oricărei alte ţări.

Degeaba se agită litoralul. El poate funcţiona trei luni pe ani, faţă de greci, turci etc. Atunci el trebuie să scoată în trei luni, pentru a fi rentabil, cât scot acei turci/greci în 6-8 luni/an. Nu va putea fi niciodată competitiv cu aceştia. În plus, turismul de divertisment trebuie diversificat la nivelul întregii ţări, în funcţie de specific. Turismul alpin poate atrage şi el mulţi străini. De el se leagă turismul speologic. Parcă nici nu am auzit de el. În concluzie, România poate dezvolta şapte categorii de turism şi poate viza două categorii de turişti: interni şi externi. Pentru turiştii străini, categoriile care pot aduce bani imediat şi cu mare potenţial de dezvoltare, dacă s-ar investi, sunt: turismul obiectivelor ce fac parte din patrimoniul universal, turismul balnear de tratament şi recuperare, turismul cinegetic şi turismul alpin. Iar penultimul trebuie gândit cu cap comercial de la elice, la protocoale, spectacole, trasee oenologice etc., şi nu de către pădurari beţi. Acest turism este practicat de cei mai bogaţi oameni. Trebuie însă inteligenţă, să ştii cum să-i pui să-şi deschidă punga. Nu trebuie neglijaţi nici turiştii români. La ora actuală, jumătate dintre turiştii români îşi golesc pungile în străinătate. Politica turismului nu o face ministerul de resort, ci operatorii de turism, care recrutează... recrutează... ca să încaseze trimiţând români oriunde. Singurele reclame turistice la televiziuni, radiouri şi alte organe de presă sunt făcute de către aceştia în dauna turismului românesc. Chiar are guvernul un minister al turismului? Mira-m-aş! Iar dacă are, atunci ministeriabilii trebuie trimişi la o şcoală unde să înveţe să gândească, dacă pot.

 

Trebuie să recunoaştem că este catastrofală politica improvizaţiei pe moment şi punctual. Este absolut necesară o politică (planuri) de dezvoltare pe termen lung. Altfel, lăsând lucrurile la voia întâmplării, adică la cheremul roboţilor politici de prisos, vom rămâne definitiv calici.