La o succintă analiză a sistemului electoral românesc, în primul rând rezultă că avem o birocraţie electorală pe cât de dezvoltată pe atât de ineficientă, iar pe de altă parte o legislaţie excesivă, politizată şi depăşită.

La cele patru cicluri electorale, din care două la 4 şi două la 5 ani, avem instituţii bine dotate şi încadrate cu sute de salariaţi permanenţi, numărul exact al acestora este şi aici secretizat, ca la multe instituţii ale statului, pentru care legea transparenţei publice nu înseamnă nimic. Acest număr se poate însă deduce din organigrama Autorităţii Electorale Permanente, care cuprinde 7 direcţii cu directori şi adjuncţi şi mai multe servicii fiecare, plus 10 servicii independente, toate în frunte cu un preşedinte şi doi vici, cu ranguri de secretari de stat, la care se adaugă salariaţii celor 8 Filiale regionale.

În mod firesc, numai Direcţia legislaţie şi legătura cu Parlamentul  din cadrul AEP, putea să evite inadvertenţele legale la care ne-am referit, sau să propună elaborarea un proiect de cod legislativ electoral unic, pentru ca activitatea instituţiei are un caracter parmanent, iar activitatea trebuie justificată şi între ciclurile electorale de 4-5 ani. Aici, la AEP ar trebui, aşa cum nu am înţeles în 2012 că se întamplă, să se cunoască cu precizie, în orice moment numărul cetăţenilor cu drept de vot de pe listele permanente electorale actualizate şi numărul populaţiei actualizat sistematic, chiar dacă datele sunt primite de alte instituţii. Este treaba Guvernulului care finanţează instituţia şi a Parlamentului care se rezumă eventual la un raport anual, să verifice ce face această armată de birocraţi între ciclurile electorale.

Pe de altă parte, legislaţia este extrem de stufoasă şi organizată pe tipuri de alegeri, în condiţiile în care regulile jocului sunt majoritar aceleaşi, ceea ce crează confuzii şi îngreunează aplicarea în practică. Această situaţie impune unificarea legislaţiei, care să reglementeze clar şi concis întregul sistem electoral, cu dispoziţii comune şi specifice fiecărui tip de alegere, care să elimine paralelismele, dispoziţiile greşite, dar şi erorile/inadvertenţele evidenţiate în cele trei campanii electorale din 2012. Avem în vedere listele electorale permanente şi numărul real şi exact al cetăţenilor cu drept de vot, numărul real al populaţiei la data votului, de referinţă pentru normele de  reprezentare, excluderea oricăror cvorumuri pentru validitate etc.. Totodată se va impune şi modificarea normelor de reprezentare, iar noi considerăm că, acestea ar fi de bun simţ de un deputat la 100.000 şi de un senator la 200.000 de locuitori, care să stabilească limita fixă a numărului de mandate. Aşa s-ar reveni la normalitate, sub 300 de parlamentari.

Nu în ultimul rând, trebuie sever reglementată şi exercitarea dreptului la vot al  românilor din diaspora. Majoritatea acestora au şi domiciliul în ţară, ceea ce îngreunează evidenţele. Sunt relevante aici două aspecte. Din alegerile precedente, se ştie că numărul electorilor din diaspora care participă la vot este de cca. 3%, cu o excepţie, când au trebuit să fie 5%. Mai întâi pentru că majoritatea celor din diaspora sunt foarte departe de secţiile de votare. De ex. dacă în Bucureşti pe câţiva Kmp există 1300 secţii de votare, pe tot mapamondul există cca.300. Apoi şi interesul românilor din diaspora  pentru alegerile interne este mai scăzut, cu atât mai mult la cei cu situaţie stabilă care votează şi pot fi aleşi acolo, iar această realitate are multiple expicaţii, care nu justifică o eventuală investiţie pentru creşterea numărului secţiilor de votare externe.

Noul parlament supradimensionat şi validat ca atare, în calitatea sa de cea mai reprezentativa instituţie democratică din stat, va trebui să-şi îndeplinească această funcţie, în condiţiile unui volum imens al activităţii legislative, dar mai cu seamă să-şi reconstruiască imaginea, depreciată, dar şi denaturată intens în ultimii ani.

În acest context, considerăm imperios necesar ca în 2013, pe lângă şi în strânsă legătură cu modificarea Constituţiei şi a legii administraţiei publice, să fie adoptat un cod electoral unitar, care să asigure cadrul juridic general pentru toate tipurile de alegeri din România, cod care să poată fi aplicat la proxima campanie electorală, începând cu alegerile pentru Parlamentul European.

Nicolae SĂLĂJAN