S-a supărat Ţurcana pe sat! Acum ex-ministra critică „echipa câștigătoare”, pe care o lăuda până mai ieri, că „a negociat în genunchi cu Ciolacu”. Culmea, Raluca îi cere demisia lui Cîțu, cel pe care îl aplauda, acum câteva săptămâni, la Congres. Drăguță, găgăuță... * Ei, dar nici tovarășii din partid nu stau degeaba. S-a aflat, pe surse, chiar din interior, că Raluca Turcan a sunat peste tot, numai să primească și ea un minister. Adică, cum?! Pentru Firea s-a putut crea un portofoliu și ei nu-i pot da măcar unul gata făcut? S-a supărat precum văcarul pe sat. Mă înțelegi, că a rămas „fără coledzi”. * Falcă, de la PNL, se simte și el trădat. Dar nu de partid, nici de președinte, ci de UDMR. „Nu ați avut respect, v-ați înțeles cu PSD”, zice europarlamentarul liberal, bătând obrazul ungurilor pentru felul în care și-au negociat postul de la Ministerul Dezvoltării. Ghiță, ai îmbătrânit în politică și tu nu știi că UDMR „votează” cu cine dă mai mult? * Și Dan Motreanu vrea capul lui Cîțu, pe motiv că a băgat partidul în alianța cu PNL. Parșiv, cum îl știm, Cîțu va apela la „arbitrajul” președintelui Iohannis. Atunci să vedem cine are curajul să bată gardu’ Cotrocenilor, când dobermanul e acasă? * Noua echipă guvernamentală a pus cruce reformelor, încă înainte de instalare. PSD-PNL și UDMR s-au înțeles să păstreze pensiile speciale pentru aleșii locali și sistemul de alegere al primarilor într-un singur tur. E clar, deci, că guvernarea de stânga-dreapta e condamnată să țină țara pe loc. * Actorul Marius Manole s-a dus la Cotroceni și a returnat Ordinul „Meritul cultural”, încasat de la președinte. „Pentru mine e un trădător”, a spus Manole, cu privire la Iohannis. Credeți că şefului i-a păsat? Ei aş, nici nu era acasă. * Olguța de la Craiova îi ia în balon pe aliații liberali. Într-un mesaj de felicitare, care l-ar fi făcut invidios și pe Ceaușescu, dna Vasilescu i-a zis președintelui Ciolacu că, la negocieri, le-a luat peneliștilor „și banii de pe piept”. V-ați prins, adică și ortu’ popii! Or fi pesediştii hoţi, asta ştie toată lumea, dar, cum adică, PNL a murit?! * Dacă tot urma să plece din minister, Raluca Turcan s-a gândit să dea foc țării. „Nu mai sunt bani de pensii și alocații”, a anunțat fosta ministră, arătând cu degetul spre „prietenul” Cîțu. La rândul lui, fostul premier a trimis Corpul de Control la Turcan în minister. O primă concluzie, deloc inedită, e că Raluca e praf în materie de strategie. Și-a tăiat singură craca de sub picioare și acum strigă că o doare. * Nici când s-a măritat cu Pandele nu s-a codit Firea atât ca acum, când să preia Ministerul Familiei. Nu, că ea vrea vicepremier fără portofoliu. Orice-ar face, numa’ n-ar munci! Primul proiect al noii sinistre se leagă de nişte vacanţe în Grecia. O să dea statul bani pentru voiajul de nuntă, ca să încurajeze natalitatea. * Și Adrian Oros le cere celor de la vârful PNL să plece: „Dați-vă demisia toți! Toți, Rareșii, Bocii, Ralucii și Fluturii!”, a zis fostul șef de la Agricultură. Până la urmă, ca să dea un exemplu de urmat, Oros a demisionat. A plecat, după Orban, să-și facă alt partid. * Lu’ Ponta îi miroase ciolanu’ mai ceva decât ciorapii. „Aștept ca PSD să anuleze decizia de a mă exclude din partid”, a spus fostul premier. Ăsta e capabil să plece și să-și lase partidul fără jupân. Pro România e o toană, pesedeaua e babană! * Blestemul celor 15.000 de specialiști ne bântuie încă. Sociologul Vasile Dâncu a devenit ministru al Apărării. Ce-l recomandă, nu „vocea și talentul” său, ci faptul că „a făcut armata”. Iată că, vorba lui Napoleon, „Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal”. Până aici nu-i bai. Dar dacă vor vrea toți „mareşalii” pensii speciale? * Noul guvern e o adevărată galerie de competențe. De pildă, Florin Roman, pus ministru la Cercetare, n-a prea cercetat nimic la viața lui. Nimic în afară de vreo zece sinecuri, plătite gras de la buget. * După ce a pălit-o pe Turcan, Cîțu pare că a decis să nu plece de la comanda guvernului cu datorii. Activistul Cristian Dide a fost săltat de mascați, pe motiv că ar fi traficant de droguri. Se prea poate, omul avea, a și arătat asta public, niște muguri de iarbă și ceva praf. Dar, mai grav, dacă e să-i dăm crezare ziaristului Robert Turcescu, e faptul că lui i s-ar datora dezvăluirile legate de arestarea lui Cîțu, în State. Între Cristi și Vasile e bătaie pe... pastile? * Când e vorba să împartă ciolanu’, PSD și PNL se au ca frații. Anca Dragu a fost executată, în doi timpi și trei mișcări, de la conducerea Senatului, ca să i se facă loc lui Florin Cîțu. La Camera Deputaților n-au fost victime. Marcel Ciolacu s-a instalat comod pe scaunul lăsat gol de Ludovic Orban. * Programul cu care noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a prezentat în Parlament e copy-paste după programul de profil al alianței PNL-USR. Deci, pesedistul Grindeanu a devenit mai liberal. Da, atât de liberal, încât nu se sfiește să plagieze. * Doamne, ție-ți mulțumim. De marți până joi, Cîțu a fost și premier, și președinte la Senat, deodată numărul doi și numărul trei în stat și nimica rău nu s-a întâmplat. O adevărată minune, nu? * Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila: „Pe 15 ianuarie intrăm în valul cinci”. Dacă ar fi un adevărat profesionist, ar spune și ora exactă la care pică valu’. * Ăsta simț antreprenorial! Ministrul de resort, Daniel Cadariu, s-a angajat, prima dată, la 29 de ani, în firma soției. Să nu îndrăznească nimeni să întrebe ce legătură are el cu turismul! E clar, până atunci a hălăduit prin viață. Bașca, liberalul e și inginer. De mașini termice! Nu fi, țară, necăjită, că îți dăm turism pe pită! * Pesedistul de la Finanțe, Adrian Câciu, e cică fost mason. Cum adică fost? Simplu, un ministru fără rost! De fapt, Câciu a fost pus acolo fiindcă numele lui seamănă foarte tare cu al lui Cîțu. Când va avea loc rotația pe funcții, angajații ministerului nici n-au să bage de seamă că li s-a schimbat șeful. * Adrian Chesnoiu, noul ministrul al Agriculturii: „Unele state se simt amenințate de România”. Rusia, China, SUA... au căcat steagu’. Ne-am scos! Încă un Daea. Ăștia, la Agricultură, sunt aleși toți pe același calapod? * De fapt, n-ai de unde. Și Chesnoiu e „specialist”. A fost polițist și se laudă că e omul serviciilor. De aici o fi și confuzia cu dușmanii agriculturii românești. Nu e vorba de alte state, ci de secetă, filoxeră, pestă... Dar el de unde să știe? * Noul guvern e un fel de cadou, acordat președintelui cu ocazia împlinirii a doi ani dintr-al doilea mandat. Ce coincidență că, acum exact doi ani, același Klaus Iohannis spunea: „Atunci când PSD va fi trimis în opoziție vom putea face România normală”. Iată, deci, încă un proiect prezidențial căruia i-a pus cruce. * Na, s-au dat unii cu curu’ de pământ că președintele a lipsit de la sesiunea festivă a Parlamentului, dedicată Zilei Naționale. Păi, și normal c-a absentat, avea de aniversat... Într-un cadru mai privat. El şi dna Carmen. * Unul din primele proiecte ale premierului Ciucă ar fi introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Păi, pentru asta și-a dorit el să ajungă prim-ministru, ca să-și procure carne de tun?! * ANRE a anunțat că, în luna decembrie, cei mai mulți consumatori din România vor primi două facturi. Nimic nou, chestia asta se întâmplă de câțiva ani, de parcă domniile lor ar avea de grijă să-și ia banii de porc din portmoneele noastre. Vă dorim sărbători... luminate! * Zic unii că Florin Cîțu se teme, ca dracu’ de tămâie, de vecinătatea lui Ciolacu. De aia fostul premier n-ar fi fost nici la ședința solemnă a Parlamentului și nici la votarea noului guvern. Baliverne! Să o luăm metodic. La evenimentul dedicat zilei de 1 Decembrie n-a fost fiindcă știa că nu merge nici șefu’. Cum s-ar spune, a vrut să arate lumii că nici el nu-i mai prost decât Iohannis. La votul pentru noul guvern nu s-a dus pur și simplu din frustrare. Așa, Florine, la mai mare! Sau, să nu zicem cu păcat, e scaunul contaminat? * Coaliția a început cu stângul. În ziua ungerii noului guvern, Marcel Ciolacu a biciuit moștenirea liberală și „cei doi ani pierduți”. Cîțu nu s-a lăsat nici el. Deși nu era de față, i-a dat, la televizor, replica preşedintelui PSD: „Eu cred că românii au votat pentru o Românie liberală”. Ceea ce le-ați și livrat, nu-i așa? Sau una credem și altă „făcem”? * Ion Ștefan, zis „Grindă”, a fugit cu Șică. Își fac alt partid. Cu astfel de oameni, noua formațiune politică nu poate fi decât exact precum ce-a veche. Cât va mai dura oare până când și Raluca Turcan se va înrola în „Cercul frustraților dispăruți”? * ȚARA CA O... PARADĂ. * Nu e încă prea clar cine-s ăia care „se tem de România”, dar, sigur, americanii se află undeva aproape de capul listei. Aliații ar trebui să se gândească serios s-o taie din România, până mai au cu ce. Din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu a dispărut motorină în valoare de două milioane de euro. Fără combustibil, orice superputere militară nu-i decât o... curcă beată. * Chiar dacă a fost denunțat, în spațiul public, ca fiind striper de ocazie, un profesor bucureștean ar trebui probabil decorat de preşedinte, ca fiind cel mai cinstit român. Sunt destui cei care spun că, la ce salarii sunt în învățământ, colegii striperului de muzică s-ar ocupa cu prostituția. * Un polițist giurgiuvean a picat victimă unor colegi care au reușit să-l convingă să-și facă cerere de porc. Nu doar că le-a scris comandanților săi, cerând să-i fie eliberat porcul regulamentar, dar fripturistul a subliniat că animalul trebuie să aibă greutatea corespunzătoare vechimii, gradului și funcției noului stăpân. Ministrul Bode a luat măsuri. S-a lăsat cu sancţiuni. Ăsta nu are simţul umorului nici cât un miliţian, dar e mi... nistru. Vai, ce personaj sinistru! * Una din primele măsuri ale noului guvern a fost să redeschidă „robinetul” angajărilor la stat. Ce să facă Ciucă, săracu’, era o liotă de pesediști rămași, în frig, pe-afară. Vorba aceea: „Țară mică, mese puține”. Conform programului de guvernare, se aduc mese noi! * Scapă cine poate! Rareș Bogdan a anunțat că, din 2023, se bagă la guvernare. * „Pentru noi și-ai noștri”. La ce hal de specialiști sunt în guvern, era musai să aibă colegi pe măsură și în eșalonul inferior. Așa că s-a dat liber la pus în funcții prefecți și subprefecți, fără studii de specialitate. Cu condiția ca, în termen de doi ani, să se școlească. Dacă, peste un an și jumătate, pornește „rotativa”, de ce s-ar mai duce ăștia la studii? Degeaba! * Raluca Turcan, despre Rareș Bogdan, cică e „megaloman”. * Dan Cărbunaru, noul purtător de cuvânt al noului guvern, a fost, ani de zile, purtător de cuvânt al Marii Loje Naţionale din România. Mai deştept decât Câciu, a rămas pe lângă foc şi, uite, are noroc... *Boc își trăiește a doua tinerețe. Colaborarea cu PSD a readus la viață activistul de UTC, reprimat în adâncul ființei lui atâtea decenii. „Aceste două partide, PSD și PNL, sunt ca și două echipe de fotbal, care au o rivalitate istorică, dar, atunci când jucătorii acestor echipe joacă pentru naționala României, pun în plan secundar rivalitatea și joacă, dau tot ce pot mai bun, pentru țară, pentru România”. Iată cum retorica, bine educată, poate justifica, la o adică, orice mizeri. Și mai lăsați-o cu „Alianța Vestului”, cu „Ardealul e altfel” sau că izbăvirea liberalilor vine de pe aici! De la cine, de la Boc, Falcă, Rareș Bogdan și alții ca ei?! *

Alianța Restului