Săptămâna a început cu un zvon sinistru, chiar mai grav decât refuzul acceptării noastre în spațiul Schengen. Cică Iohannis s-ar gândi la pensie. Explicabil, zece ani de mandat au fost, pentru el, o încordare urieșească. E vremea să se odihnească. * Oamenii legii au interceptat convorbirea unei inspectoare de la ANAF cu o „clientă”. Funcționara discuta codat cu patroana: „Nu îmi zici că a venit controlul, ci îmi spui că îți e dor de mine”! Cred și eu, ca de sare-n ochi. * Unii români luptă pentru păstrarea, cu orice preț, a tradițiilor. Pentru că nu o pot face în fața blocului, o familie de băimăreni a ales să taie porcul pe acoperiș. Bună idee. Unde mai pui că zoaiele s-au scurs, discret, pe burlane și, mai important decât atât, au evitat să provoace suferințe inutile eventualilor vecini invidioși care nu își permit un porc. * George Simion a luat cu asalt sediul Ministerului Energiei, blocând desfășurarea conferinței de presă a „prietenului” său, Virgil Popescu. Că președintele AUR a vorbit de la pupitrul ministerial nu e decât un circuleț banal, dar nu poți să nu întrebi cât o mai fi până când Simion și gașca vor ocupa de adevăratelea instituțiile statului. Reacția jandarmilor, sosiți la fața locului, a fost de-a dreptul ilară. L-au luat cu frumosul, în loc să-l arunce pe scară. * Cu scandal, cu să vedeți, cu nu e așa, că o fi și o păți, taxa pe soare a devenit realitate. Urmează taxa pe ninsoare, de fapt asta există deja, și cea pe aer. Ciucă scoate bani de unde-apucă! * Fără nicio legătură cu taxa pe soare, s-a făcut lumină! Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lipsit de la recepția organizată la Cotroceni, cu prilejul Zilei Naționale, fiindcă s-a aflat într-o deplasare curat social-democrată. Adică, a ales să petreacă mini-vacanța de 1 Decembrie în Dubai. Dar, cel puțin, a avut grijă să se afle că s-a întors în țară cu o cursă low-cost. Noi ieșeam mai bine dacă rămânea acolo. * Că veni vorba de Ciolac, cum rămâne cu: „Nu își permit să nu ne primească” (în Schengen n.a.)?! Gravă eroare de calcul politic. Descalificantă pentru un șef de partid. Ei și? * Cică Bode ar putea ieși cel mai bine din povestea cu ratarea integrării. O să pice... în sus. Șeful Internelor ar urma să demisioneze demonstrativ, retrăgându-se pe postul de șef al ANRE. Că nu degeaba are el un doctorat în domeniu. Salariul e de 12.000 de euro pe lună și, cum s-ar zice, l-a binemeritat de la Patrie. Se cheamă bonus de performanță în stil românesc. * Ministrul Agriculturii trăiește într-un univers paralel. Știe Daea niște piețe unde kilu` de jambon porcesc e doar 18-19 lei. Deci, dacă vreți carne ieftină pentru sărbători, apelați la Petrică. La banii ăștia și ținând cont de prețul real al pieței, cu ajutorul lui Daea, vom deveni o țară de speculanți. La dumping! Facem și mic trafic în Ungaria, că e nevoie! * Joac-o p`asta!, cum ar zice cineva. Ministrul Turismului zice că cel puțin jumătate din români nu își permit să meargă nicăieri în zilele libere ale sărbătorilor care bat la ușă. Nici măcar până la frigider, s-ar putea spune. Dar, paradoxal, unitățile de cazare sunt pline, nu se mai fac rezervări pentru Crăciun și Anul Nou. Deci, ori evaluarea lui Cadariu e proastă, ori stăm rău și cu industria turismului. Că doar n-o să meargă ceva în țara asta?! * Că veni vorba de cei care n-au motiv să meargă nici măcar până la bucătărie. În acest context, e cel puțin cinic să mai declari libere zilele de 6-7 ianuarie. Cu ce să sărbătorești și, mai ales, ce?! * Ca să facă uitată povestea cu „Nu-și permit...”, președintele PSD lansează ideea unei rapide uniri cu Republica Moldova. Dar pe frații de peste Prut i-a întrebat? Uite alt paradox, specific românesc; jumătate dintre moldoveni au cetățenie română, însă doar vreo 35 de procente ar vrea unirea. Cum s-ar zice, dragoste pe interes. Vă dați seama că ăștia s-au și jurat să fie „devotați patriei și poporului român”! * Avem peste 1.000 de generali. Mai mulți ca Armata Regală Britanică. Așa s-ar putea explica, poate, de ce se pleacă masiv din Armata Română. Cu atâția generali, e mare presiunea pe trupă, băi! În ciuda salariilor bunicele și a pensiei „de serviciu”, mai mult decât promițătoare, 2000 de oameni au pus, anul acesta, pușca în cui. De ce? Foarte simplu, războiul e prea aproape și ăștia au căcat steagul preventiv. Peste niște ani, „eroii” zilei vor cere pensii speciale... Ștefan, Mircea și Bălcescu plâng în morminte. În șoaptă, domnilor, să nu v-audă Putin! * Un politician de mare valoare. În scopuri caritabile, un clujean e dispus să achite 9.000 de euro ca să bea o cafea cu Boc. La Ciucă sau la Ciolacu ar putea fi mai ieftin... * Fănel Mihăileanu, fost procuror, tânăr pensionar și rapsod popular, vrea în CSM, din partea societății civile! Ați putea crede că a urma să fie reprezentantul artiștilor. Nici poveste, mascat, e al pesediștilor! * Am trăit, fără să știm încă o revoluție. De săptămâna trecută, dosarul cu șină a devenit istorie. O nouă lege interzice instituțiilor să mai ceară dosar și copii legalizate de la cetățeni. Ba chiar le obligă să accepte plata cu cardul și să facă, la fața locului, pe banii lor, copiile care le sunt necesare. Un singur lucru i-a scăpat legiuitorului, să intezică și „plicul”. Era, poate, prea mult. * România Educată alocă ministerului de resort 2% din PIB. Zice legea șase procente? Las` să zică! Doar n-au să înceapă liberalii și pesediștii să se aresteze, unii pe alții, pentru atâta lucru. Nu e nici măcar ca și cum politicienii ar fi trecut pe roșu. * Una din consecințele acestei mizerabile alocări bugetare va fi sistarea unui proiect european, finanțat cu 40 de milioane de euro. Ne prisoseau banii ăștia, clar! Ministerul condus de fosta consilieră a președintelui Iohannis, Ligia Deca, renunță la introducerea cataloagelor electronice. Bine lucrat! Să vadă și copiii cum e să dai cu piciorul la un purcoi de bani și cum statul în care cresc e incapabil să aducă o brumă de modernitate în școli. Până la urmă, așa sunt pregătiți pentru viață în România reală. * Fosta prezidențiabilă a lui Dan Voiculescu, Ioana de Bruynseels, s-a cocoțat în conducerea AUR. Ce au, în comun, umanismul și naționalismul? Poate securismul?! * La congresul AUR, de la Alba Iulia, a fost prezent și Traian Ungureanu, unul din „intelectualii lui Băsescu”, fost eurodeputat. Destul de ciudat, nu? Când vrea să-și râdă de tine, Dumnezeu îți ia mințile sau îți pune în spate un munte de orgoliu. * Cică șefa DSP Bacău, Mihaela Arim, are un spor, de 12%, adică 1.200 de lei pe lună, pentru că i-ar veni greu să ia decizii. Păi, dacă e așa stresată, poate renunța! Câți ca ea, câți ca ea! * Iaca, miniștrii noștri sug din mai multe locuri. Evident, de regulă, de la stat. Marcel Boloș are nu mai puțin de nouă surse de venit. Aurescu trei catedre și slujba de la Externe. Ciucă; pensie de general, salariu de premier și „indemnizație de consilier al MAp.N”. Ministrul Câciu e consilier al primarului de Bacău, da` ia și salariu de la PSD. Pentru că pot și, mai ales, pentru că echitatea e „o vorbă” pentru alții inventată. * Regele Cioabă răzbunătorul românilor. După ce austriecii ne-au trântit, în nas, ușa spațiului Schengen, monarhul rromilor a transmis că: „Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria”. Nefericită amenințare. Te pomenești că de aia l-au rechemat și pe Hurezeanu în Centrală... Una peste alta, pene nu vor fi, pentru că are Cioabă conaționali care se vor ocupa să nu rămână un fulg. În plus, nici lebede nu prea mai sunt... * Mămăliga e pe cale să facă explozie. O țară întreagă pare să se fi aliniat la ideea boicotului a tot ce e austriac. Așa solidaritate mai rar! Politicieni, activiști, artiști, comercianți, oameni de afaceri și oameni de rând... toți o apă și-un pământ: „Pupă-i în bot și dă-le boicot!” Acuma, pe bune, nu vă încearcă un sentiment de jenă? Că pe austrieci îi doare-n c... de noi și de boicotul nostru. În schimb, de amenințările croaților s-au temut. Ciolacu, Ciucă, Bode, Bogdan, Kelemen, Iohannis... vă spune asta ceva? *

 

Caterinca de Haustria