Victor Ponta, acest stângist frustrat, „fără de țară”, și George Simion, un patriot cu țara-n cap, continuă să se vadă. „Dottore” chiar recunoaște că-l consiliază pe președintele AUR. Baiu`, începe taman acolo unde „extremele se întâlnesc și se atrag”. Ce frumos cuplu! Pe când nunta? * Soția rectorului SNSPA, Remus Pricopie, Camelia, fost chimist la SRI, azi angajată a BNR, trage, cu binecuvântarea PSD, să obțină postul de vicepreședinte al Autorității de Audit a Curții de Conturi. Domnul, o voce destul de critică, mai ales în chestiuni ce țin de viața academică, ar putea învăța astfel să vorbească prin batistă. * Ciucă încearcă să domolească spiritele în povestea canalului Bâstroe. „Să măsurăm”, a spus premierul. Parcă îl și vezi, general în uniformă de campanie, lăsând baltă treburile guvernării și sondând, cu joarda, bălțile Deltei. * Același. Președintele PNL a dat ordin de zi pe unitate, pardon, pe partid, ca liberalii să nu atace, cu niciun chip, pe nimeni. „Cine generează instabilitate pierde electoral”, ar fi concluzionat premierul, după ce a parcurs niște sondaje de opinie. Ciucă, un (viitor) președinte „pentru liniștea noastră”. Uite așa, ne reîntoarcem la vechea întrebare, care nu-i lasă să doarmă pe mulți colegi; „Cât de pesedist e președintele liberalilor?” * Procurorul General, Gabriela Scutea: „DNA e o mașină care nu are ce să macine”. Întrebarea e ce facem cu ea: o trecem pe turbo, trecând peste depturi și libertăți, sau o ducem la fier vechi? * Senatorul Fenechiu a comis-o din nou. Devenit celebru ca avocat, dar consacrat în rândurile opiniei publice abia după ce, la vremea pandemiei, închina on-line, cu colegii de ședință un cognac, parlamentarul liberal a inițiat o lege ce urmărea să reglementeze serviciile prestate de avocați în mediul virtual. Toate bune și frumoase, doar că Daniel Fenechiu propunea ca SRI și STS să asigure securitatea portalului prin intermediul căruia urmau să-și facă treaba colegii din barouri. Adică, ăsta a vrut să pună lupii paznici la... rechini? Doamne, cum să nu te-nchini?! * Mai mârâie unii prin PNL, cum că primarii pesediști primesc mai multe lucrări ale Companiei Naționale de Investiții. Mârâie doar, fiindcă Ciucă le-a interzis și să latre și să urle. Să muște, Doamne păzește! „Fiecăruia după procente”, le-ar fi răspuns ironic pesediștii, pe canale neoficiale. Știind că dulăii liberali latră da` nu mușcă, pesediștii bat gardu`. * Dispăruți în misiune! Miniștri Budăi și Rafila s-au dat la fund. În ce-l privește pe ministrul Muncii, e clară treaba, s-o fi dus să... se lase de băutură. Da` șeful Sănătății ce pune la cale? Un nou „bal” mascat, o candidatură la prezidențiale, face, poate, niște spitale? Zău așa, în România, așezămintele de sănătate cad în capul pacienților, vezi cazul din Caraș-Severin, și ministrul n-are nimic de zis?! * Iritat, peste poate, de lipsa curajul la tovarășul Marius Budăi, președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a răstit la jurnaliști. „A dat un telefon unei colege. Despre ce victimă vorbim?! (...) Unde e cazul excepțional?” Viitorul premier chiar vrea să ne facă să credem că, la pesediști, apelurile în creierii nopții sunt absolut firești. Clar, ei fac noaptea, și băuți!, ceea ce nu îndrăznesc să facă ziua, treji. Așa s-au derulat și faptele care au inspirat sloganul: „Noaptea ca hoții”. „Excepțional” e că politicianul care se vrea premier al României eludează contextul, făcându-se astfel părtaș cu agresorul. * O regie craioveană cere 550.000 de euro pentru niște „investiții”. Printre altele, ar fi și doi bizoni americani. La la ce ne trebuie nouă bizoni americani, când e plină politica autohtonă de bizoni de ăștia autohtoni?! În plus, o grămadă de rinoceri și dinozauri zac uitați cine știe pe unde și asta e mare păcat. * Șeful Externelor, Bogdan Aurescu, i s-a plâns președintelui că: Ciucă, Ciolacu, Grindeanu și mulți alții bat câmpii pe tema canalului Bâstroe. Parcă îl și vezi pe profu` de la Cotroceni trimițând politicienii la colț. Mare strateg, Ciucă s-a repliat imediat și a pus placa prezidențială. Mai țâfnos, Ciolacu a dat replica: „Cred că ne-am câștigat cu toții dreptul de opinie. Asta nu înseamnă cu suntem pro-ruși”. Sigur că da, avem chiar dreptul de a spune și de a face prostii. Da` nu cu țara, nea Marcel! * Liberalii au scos la încălzire doi „independenți” pentru conducerea Autorității Electorale, Cristian Pîrvulescu și Ion M. Ioniță. Ăștia doi vor călca pe... Greblă. * Angajații unui centru de asistență socială, aflat în subordinea Consiliului Județean Neamț, solicită o săptămână în plus de concediu, pentru „condiții extreme de muncă”. Acestea ar fi, conform petiționarilor: statul pe scaun, munca în fața monitoarelor și condusul mașinilor de servici. Dacă faptul de a merge la muncă a devenit o corvoadă, oamenii au prefectă dreptate. Dar n-ar fi mai simplu ca ei să fie eliberați de acest chin? Sclavia e interzisă prin lege! * Guvernanții se joacă, cu pixul și cu viețile copiilor noștri. Vicepremierul Kelemen Hunor a tăiat, dintr-o trăsătură de condei, trei sferturi din pozițiile aflate pe lista școlilor cu risc seismic. Cele 39 de școli rămase, în urma a ceea ce liderul UDMR a numit „reevaluare”, sunt, de bună seamă, în Ținutul Secuiesc. Că așa îs ei, hotărâți să ducă autonomia până la capăt! * Ponta își vrea doctoratul înapoi. Concurându-l serios pe Bode, în ceea ce privește demerurile juridice, fostul premier s-a adresat și el instanței, pentru cea de a treia oară. Desigur, fostul premier susține că titlul lui de doctor i-a fost anulat ilegal. Ăștia, vorba aia, orice-ar face, numa` n-ar munci! De ce nu pun mâna să-și facă o teză de necontestat? Mai ales Ponta, că are timp... Fiindcă nu pot. Nu-i duce capu` numa` la prostii. * În județul Satu Mare s-a făcut un drum de 2 kilometri, până la granița cu Ucraina. Nouă reprezentanți ai autorităților locale s-au înșirat să taie panglica, prea scurtă pentru atâția demnitari, plus soborul, obligatoriu la astfel de „manifestări”. Ce dacă frontiera e închisă și drumul nu duce nicăieri?! E bine că s-a făcut. * Alberto Caraian, consilier local la Sectorul 1, a intrat, live și on-line, la ședința deliberativului de sector, de sub duș. O splendoare de politician, ce mai! PSD l-a executat pe loc. Mare eroare! Era singurul politician curat, care nu avea nimic de ascuns, din partid. * Patriarhul Daniel are și el slăbiciunile lui. Nu bea decât cafea „Divin”, de la celebrul cafegiu Florescu. 50 de lei suta de grame. E clar, pentru Patriarh până și plăcerea nevinovată a cafelei e... sfântă. Că doar n-ați vrea, Doamne ferește!, să bea „Inferno”? Chiar există! * La Luncșoara, în Suceava s-a furat un pod! La Oradea un mecanic auto a dat la dezmembrări mașina pe care ar fi trebuit să o repare. Toate astea se întâmplă în țara unde doctorii „pasează” dispozitive medicale, de la un pacient decedat, la altul încă în viață. Vorba unora: „Asta-i România!” *

 

Nicolae Marcel Ciulacu