Ce poți să aștepți de la guvernanții care se contrazic public unii pe ceilalți? Mai mult, uneori nu se ceartă liberalii cu pesediștii. Ce rost ar avea? Cei din PNL își dau, de minune, cu stângu`n dreptul și... între ei. Ciucă și Iohannis zic că nu se taie salarii și nici posturi din sectorul bugetar. Boloș o ține langa pe-a lui. Vorba aia, să se taie primesc... „pe ici pe colo, prin părțile esențiale”. Cam la fel zice și Ilie Bolojan și dă țării drept exemplu reducerile de personal și salarii pe care le-a făcut el la Consiliul Județean Bihor. Ca să vezi, la noi peneliștii sunt mai radicali! Mai radicali ca... liberalii. * Până una alta Ciucă a și ieșit prost din povestea asta, care e departe de a se fi sfârșit. Generalul pare că nu controlează „oștirea”. Asta ar putea să fi fost una din țintele imediate ale „monstruoasei coaliții”. Liberalii din vest dau semne că s-au săturat de Ciucă și de Bode. Ba chiar că ar lua distanță și față de Iohannis. O parte din PNL nu mai vrea să facă politica dictată de la Cotroceni. Politică falimentară... și pentru popor. Vin vremuri interesante. Să vedem ce zice dl. Hellvig! * O mână de aleși au depus la Parlament o inițiativă conform căreia linia continuă ar urma să nu mai fie obligatorie. Culmea, ar fi valabil și pentru poporeni, dacă în fața autoturismului e, de pildă, o căruță. Ideea nu pare rea, dar să observăm că, la noi, legiuitorii și-au făcut un obicei din a schimba tot ce-i încurcă în viața de zi cu zi. Pe când se vor legaliza hoția și prostia? * La o paradă militară organizată la Focșani, un soldat a picat de pe picioare, taman în timpul discursului premierului-general. Deci, Ciucă vorbește atât de prost încât produce victime! * Din nou despre legiuitori. Un grup de parlamentari PNL a avut ideea de a trimite Poliția să verifice dacă românii, aflați în concediu de boală, sunt într-adevăr acasă. Reflexe din pandemie, s-ar putea spune. Mai rău, sunt din totalitarism! Cei care au asemenea idei par a fi urmașii celor pentru care toți românii erau, din capul locului, bandiți. Până la urmă putem fi de acord și cu ideea asta. Cu condiția ca și românii să poată trece, din când în când, pe la Palatul Poporului să verifice condica aleșilor. * Pentru a domoli deficitul bugetar (a spus-o chiar președintele, ANAF a fost prea optimist în ceea ce privește colectarea și totuși directorul și ministrul de resort sunt încă în funcție!) așadar, pentru a cârpi gaura din vistieria statului, ministerele au fost somate să propună tăieri de fonduri. Surpriză! Cei mai puțini bani ar urma să fie economisiți taman la ministerul condus de Marcel Boloș, același care ne spunea că așa nu se mai poate și că bugetarii trebuie să facă sacrificii. Desigur, la Ministerul Fondurilor Europene e absolut imposibil să rupi fie și o centimă din sporurile alea „nesimțite”, încasate de funcționari pentru că fac ceea ce trebuie să facă, ceea ce scrie în fișa postului lor. * Primarul din Ivănești, Vaslui, a masacrat o turmă de miei, taman în curtea instituției pe care o reprezintă. Vasile Novac zice că n-au fost tocmai o turmă și că a făcut ce a făcut din motive umanitare. El fiind veterinar, n-a măcelărit ci a asomat regulamentar mielușeii. Mai mult, a făcut-o și din omenie, pentru „niște băieți de la oraș” care nu știu să taie miei. În plus, nu era să-și părăsească postul... Dacă „băieții de la oraș” erau și ceva șefuți, tabloul e complet. Primărie, abator al visurilor mele! * Președintele PSD Câmpia Turzii, vinde burgeri trași în foiță de aur. Tot el e cercetat într-un dosar de corupție. Dacă Avram Gal a „luat” ca să dea poporului burgeri auriți, putem spune că e un Terente al timpurilor noi. Sau poate și-a pus în cap să demonstreze că orice pesedist e capabil să facă... „ouă de aur”. * Președintele nostru cel scump pleacă, zilele astea, în Argentina, Brazilia și Chile. Le-o fi luat după abecedar? Și dacă vrea să facă înconjurul lumii, o să o facă tot cu avionul privat? Nu de alta dar te poți aștepta ca următoarele pe listă să fie: Australia, Butan și Canada. Scump, cum ziceam. * Parcă era vorba să mai subțiem bugetul?! Doi deputați PSD, mari istorici desigur, au mărit, din pix, durata revoluției din `89. Deci, brambureala a durat până pe 25 decembrie, clar?! Ce mare scofală? Păi, trei zile în plus înseamnă încă 8.600 de revoluționari „cu merite deosebite” și cu privilegii pe măsură, achitate retroactiv! O bagatelă de 5 milioane de euro, numai până azi. Ce boier statul ăsta! Da` nu cu toți și numa` înainte de alegeri. Opt mii de voturi or conta? Contează și 800, cu condiția să fie în fieful electoral al inițiatorilor. Cum printre ei se numără și Laura Vicol n-ar fi mirare să aflăm că și Cămătarii sunt eroi... ai timpurilor noi. * În Aninoasa, Gorj, un ales local a arat maidanul pe care copiii satului jucau miuța. Aleșii locali fac parcuri, terenuri de sport, el... le desface! Cică povestea s-a lăsat cu lumânări, țigănci, blesteme. Nu mai pupă el mandatu`, nici în partid cu necuratu`. * A scăpat și Nuți! Dosarul șpăgii de cinci milioane de dolari (!!!) al Elenei Udrea s-a prescris. O fi existând și o taxă „de prescripție”, că prea se întâmplă cu cine trebuie și cu cine are... cu ce?! * Idei puține da` fixe. Liberalii au un nou proiect politic. Da, ăla cu comasarea alegerilor. Așa partid, așa proiecte! Cică lui Ciucă i-ar plăcea să împartă, electoral, responsabilitatea guvernării cu aleșii locali. Ei bine, unora ca Bolojan și Boc nu le-ar plăcea, sigur! O vor înghiți și pe asta sau pe Ciucă îl paște lovitura de „stat” * Ce poate fi mai jenant decât să te flituiască Gabi Firea?! Pesediștii zic că Alina Gorghiu, da eterna tânără speranță a PNL, a plagiat o inițiativă legislativă privind niște facilități pentru tinerii părinți, după fosta primăriță a Capitalei. Alinuța, zău așa! Ia lecții de la Lucică Bode, o fi plagiat el după anonimi, ba chiar după el însuși, dar în niciun caz după pesediști. Ce naiba, au și copiatorii onoarea lor! * Fă-mă, Doamne, mare! George Simion s-ar sui pe cruce, dacă nu-i cine să o facă... „Mă pot aștepta la orice – zice liderul AUR – acum că suntem a doua forță politică a țării...”. Hai, băi! Chiar a doua? De ce nu prima? Unde mai pui că, la noi, sacrificarea liderilor politici nu are cine știe ce istoric. Nu așa cum ar merita. * Ceva merge, totuși, în România. Numărul pensiilor speciale crește, de la lună la lună. Și de la Lună la... stele. În aprilie, avem cu 24 mai mulți „speciali” decât în martie. Nu ne trebuie decât „răbdare și tutun”. Dacă vom trăi destul, la cum merg lucrurile pe aici, vom ajunge ziua în care vom fi, cu toții, o țară de „speciali”. Iar numele țării va fi iar RSR; Republica Specială România. * Ei au dat, ei au luat. O seamă de parlamentari s-au trezit acum că românii au prea multe zile libere. Nu, n-au propus reducerea lor, ci „compensarea” angajatorilor. „Noi muncim, nu gândim!”. Da`, pân` la urmă, noi plătim. * Marcel Ciolacu, mare om, mare patriot! Ține la țară și la tradiții! Liderul PSD a depus o inițiativă legislativă care, adoptată, ar interzice utilizarea făinii de insecte la prepararea produselor tradiționale. Vă imaginați poale-n brâu, langoșe sau cozonaci, cu făină de greieri?! Are omul dreptate, rețetele astea nu-s tradiționale. Noi, de când ne știm, în cel mai rău caz, ne mâncăm unii pe alții, da` de greieri nu ne atingem. * Iohannis rezonează totuși cu partidul. Șeful statului zice că, pentru a comasa alegerile, am putea amâna localele. „Pentru români nu știu dacă ar fi un festival”, socotește președintele. Ar fi, boierule, depinde ce dați! * Oare Hristos o fi înviat și pentru politicieni ca ai noștri? *

 

Irod Man