Campania electorală n-a început încă oficial, dar un lucru e cât se poate de clar, alegându-l pe Cătălin Cîrstoiu drept candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului, PSDNL a dat, rău de tot, cu mucii-n fasole. Așa cum îi șade bine unui medic, omul are dulapul plin de schelete și, culmea!, nu recunoaște. Scandalurile se țin lanț după candidatul Puterii. Unul după altul, liderul PSD și omologul său de la PNL iau distanță față de cel pe care l-au propus. Ciolacu i-a cerut să își lămurească problemele, iar Ciucă dă de înțeles că PSD l-ar fi impus pe Cîrstoiu. Culmea solidarității, pare și unul și celălalt dintre partide își caută acum câte un candidat propriu. Mazilirea doctorului pare să fi rămas o simplă formalitate. * Ce amară ironie! PSD și PNL, cele mai puternice partide din România, nu sunt capabile să găsească, în rândurile lor, măcar un candidat pentru Capitală! Asta spune totul despre rezerva de cadre. Și s-o fi lăsat pe Firea era mai bine. Măcar doamna de fier din Voluntari e hârșită în politică. De toată bulibășeala din PSDNL profită Piedone. Una peste alta, foarte probabil, vom avea un nou episod din seria „Dragă Stolo”...  Fostul premier le-a și spus liderilor „marilor partide” că, dacă nu-l schimbă urgent, Cîrstoiu „va fi ciuca bătăilor în această campanie”. Ciuca?! Ciucă... Nicolae Ciucă? Nu, nu chiar, nu încă... El va fi Ciuca bătăilor după campanie. Tipul pare incapabilul perfect. Deci, paradoxal, ar putea fi perfect calificat pentru președinție. * Nici în AUR situația nu e mai... aurită. Simion l-a suspendat pe Marius Lulea. Vicepreședintele partidului s-a opus candidaturii lui Cozmin Gușă la București. Apoi, ca să demonstreze că e democrat, echidistant, corect, liderul AUR l-a suspendat și pe Gușă, de la candidatură... Momentan, AUR pare că are doi candidați când, de fapt, nu are niciunul. * Așa se explică, probabil, de ce a fost necesară introducerea, la nivel de partid, a testului poligraf – detectorul de minciuni. Poate, poate, află și cei din AUR cine le sunt candidații. * La Avrig, un membru PNL a dat cu mașina, intenționat se pare, peste un militant din partidul Șoșoacăi. Omul strângea semnături pentru listele electorale, când Adrian David, primar în funcție, l-a luat pe capotă. Arestat, David ar fi declarat că a fost „un simplu accident de campanie”. * E circ și la Timișoara. Alin Nica, fostul președinte liberal al Consiliului Județean Timiș, reciclat de Ludovic Orban, nu e dorit de membrii locali ai alianței ADU. Alin Moș, din USR, coleg de administrație și alianță cu Nica, a părăsit scena politică trântind ușa. „USR a ajuns un partid ca toate celelalte”, a zis el. Ei poftim, mare descoperire! * Totuși, în PSDNL lucrurile merg. Merg încoace și-ncolo. Mai precis, candidații trec de la un partid la celălalt, ca, la ei acasă, dintr-o cameră în cealaltă. Rămâne în familie, cum s-ar spune. Andrei Volosevici, primarul din Ploiești, ales acum patru ani pe listele PNL, e azi candidatul PSD. La cum circulă candidații între cele două partide, pare că adevăratul scop al alianței nu e altul decât acela de a facilita traseismul. * Imnul oficial al României, la Campionatul European de Fotbal 2024, este „Visăm împreună”. Pentru că și în materie de fotbal, doar atât ne-a mai rămas. * Piedone vorbește cu morții. Candidatul Securității le-a scris Brătienilor, ca să-i pârască pe liberalii de azi că ar „finanța campania lui Nicușor Dan”. Tot la vorba lui Nenea Iancu suntem: „Trădare fie, dar să știm și noi!” * Oare și pesediștii ar vrea să se știe?! Umbla vorba că unii oameni din partid l-ar vrea pe Piedone candidat al alianței sau măcar al PSD. Cum s-ar zice „Cine n-are primar, să-și cumpere!” * În tot acest timp, după ce au lăsat să cadă câte o dronă în Deltă, alta prin Dobrogea, probabil pentru a ne testa vigilența,  „omuleții verzi” își flutură în voie jucăriile deasupra bazei militare de la Mihail Kogălniceanu. Armata Română se plânge că, în lipsa unor prevederi legale, nu poate face nimic. Suntem de un ridicol perfect, zău așa. Poate ar trebui să vină însuși „comandantul suprem” să ordone: „Foc!” Dar, după cum știm, domnia sa „urmărește cu atenție și îngrijorare” Și? Și cam atât. * La Brăila, tramvaiele au primit nume de personalități: Alifantis, Istrati, Fănuș Neagu, Ana Aslan, Hariclea Darclée... Bună ideea primarului Marian Dragomir. Oamenii au și ajuns să se întrebe: „Ce faci, o aștepți pe Hariclea?” * „Hora reciclării” s-a încurcat în proprii pași de dans. Unele lanțuri de magazine nu mai preiau recipientele folosite. S-ar spune că proiectul e victima propriului succes sau, mai limpede, e încă o dovadă că, în țara asta, nicio minune nu durează mai mult de trei zile. Doar ministrul Mediului, Mircea Fechet, zice că treaba merge bine. În mintea lui... * Primarul patru într-unul, ăla de se crede simultan: Batman, Superman, Highlander și Spiderman, a intrat în atenția anchetatorilor. Robert Păiuși a decontat o cantitate uriașă de combustibil, în timp ce mașina instituției zace în curtea primăriei. Păi, pentru a funcționa, un asemenea super-erou are „consum” nu glumă! Mai ceva ca un F-16! * Suntem, în ciuda răuvoitorilor, primii din Europa la ceva. La zile libere! Anul acesta, românii se vor bucura de 21 libere, trei săptămâni, date de stat. După noi, în clasament, la o săptămână distanță, vin austriecii, cu doar 13 zile libere. * Uite că turneul exotic, cu mașini tari și cazări scumpe, al primarului Robert Negoiță dă roade. Edilul de la Sectorul 3 a achiziționat și aclimatizat plante exotice în valoare de300.000 de euro, din Turcia și Grecia. Cică „să le vadă oamenii care nu pot ajunge în zone tropicale”. Urmează alte câteva „ieșiri” în țări africane, de unde dl. Negoiță va aduce: girafe, rinoceri, crocodili, maimuțe... Tot pentru „săracii” care nu-și permit să le vadă la ele acasă, ca primarul. * Candidatul PSD la funcția de primar al comunei sibiene Brădeni a fost biciuit de fratele primarului în funcție. Ăsta poate spune că a suferit pentru partid. Un adevărat martir! * Cîrstoiu are tupeu, nu glumă. Deci, totuși, ar putea fi bun de politician. Întrebat despre consultațiile pe care le-a dat în clinica familiei, cel care e încă reprezentantul PSD și PNL în competiția pentru funcția de primar al Bucureștiului a declarat: „Nu am luat niciun ban, am făcut-o din devotament”. Atunci, cum s-o fi explicând oare averea fabuloasă a doctorului? Nu-i niciun mister, i-a picat din cer. * Dacă n-a venit cu valiza plină de milioanele de dolari ai șeicilor, așa cum zvonise la plecare, Marcel Ciolacu ne-a anunțat, la întoarcerea sa din Orientul Mijlociu, că a discutat despre ridicarea unei biserici ortodoxe în Emiratele Arabe Unite. Asta, poate, ca să-l ierte Dumnezeu că n-a luat cu el niciun om de afaceri, numai politruci. * Clar, nu e cea mai fastă epocă a PSDNL. Poate de la Ciolacu li se trage. Liderul social-democrat a declarat: „Cred că perioada de independență a trecut”. A cui independență, Marcele? A țării? Desigur, președintele PSD voia să spună că „perioada independenților” în politică s-a cam dus. Dar... pe lângă că n-au cu cine, iată, ăștia n-au nici cu ce! * Alta, din același inepuizabil izvor de nerozii. Aflăm că liderul PSD are un plan B, plan C și chiar D, pentru candidatura la primăria Capitalei. Ciolacu o să tot schimbe candidații, până după 9 iunie... * La fel de inteligent, marele strateg Nicolae Ciucă a reluat afirmația. Au un plan B și C. Mai mult nu știa. * Gata! Parlamentul a intrat (ne)oficial în vacanța electorală. După comisii, acum și aleșii poporului lucrează, cică, on-line. Fac politică virtuală, pentru beneficii cât se poate de reale. Poate cer și un spor, desigur pentru monitor! * Și la Brașov, AUR și-a „sacrificat” candidatul pentru funcția de primar. Deputatul Dan Tănsă, de la Mureș, vine să se bată în orașul de sub Tâmpa. Tâmp să fii să îl votezi! * Cîstoiu e istorie. Hellvig i-a dat „nucleara”. Sibila PNL-ului a scris undeva că un candidat „trebuie să fie măcar un om bun și integru”. Dacă se bagă Edi, cu „băieții” lui? * Până una alta, Ponta s-a propus și el, prin interpuși. „Micul” sau, mai degrabă, fostul Titulescu aduce tot mai mult cu o stafie. L-au uitat toți, numai el nu crede că (politic) e mort. *

 

Detractorul de minciuni