Independent, inteligent, impertinent
Așa ceva n-a văzut Parisul! Budapesta nici atât... Un primar UDMR, din Săcășeni, județul Satu Mare, a trecut la PNL. Cum s-ar zice, până recent, el a fost, mai întâi ungur, și, pe urmă, liberal. Acum a devenit, mai întâi liberal, și, după aia, ungur. Că Sipos Jozsef are năravuri foarte liberale ne-o spune foarte bine faptul că a schimbat partidul abia după ce Uniunea nu l-a mai validat drept candidat. * Ciolacu, ca o pușlama, cu-o mână-ți dă, cu alta-ți ia. Până mai ieri, tichetele de vacanță erau impozitate cu zece la sută. Procentul s-a dublat, din pix, cum se spune, adăugându-se impozitului și „contribuția la sănătate”. Da` nimeni nu se îmbolnăvește în concediu! Primul ministru, cel care a taxat și concediul de boală, ar trebui să știe asta cel mai bine. * AUR e în marș forțat spre culmile ridicolului. Sau ale disperării? Cică e revoltă în partid. Candidații, cei care mai au cât de cât simțul ridicolului, îl înjură pe Simion fiindcă îi obligă să își facă fotografii și clipuri electorale cu morți: Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Bașca, trebuie să plătească pentru bucuria asta! Acuma, zău, ce-ar vrea ingrații ăștia, fotografii cu „vedete” și moca?! * Se pleacă masiv din armată! Peste o mie de foști absolvenți ai școlilor militare au dat cu cascheta de pământ, imediat ce le-a expirat contractul. Poate ar fi momentul ca, în loc să se țină de literatură și politică, Ciucă să se întoarcă sub arme. Să vedeți ce-ar fi dacă, la o adică... Doamne ferește! Și apoi? Apoi, „după război, mulți viteji s-arată”. Ca de fiecare dată. * Bine că Ciolacu și Ciucă au pus mâna pe arme. Ne simțim apărați. Primul vânător al țării și generalul-președinte-scriitor au fost la un târg de armament. A doua zi, a ieșit președintele Iohannis să ne spună că nu avem niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește securitatea națională. Măcar pe el l-au convins! * Primarul comunei Stejari, ăla de se crede: Superman, Batman, Spider-Man și HighLander, a intrat cu mașina într-o femeie care lua parte la o manifestație electorală a AUR. Surpriză, la analize a ieșit că HighLander era „high” de-a binelea. Primarul Robert Păiuș o ținea sus și tare că victima s-a izbit de oglinda lui. Acu`, Superman n-ar decât să zboare! Altfel, se va urca, precum Spider-Man, pe patru pereți.
Luceafărul huilei în criză de nervi
* Am trăit s-o vedem și pe asta! Ciucă, generalul plagiator a scos o carte! O fi copiat-o și p`asta? Sigur, patentul nu-i aparține. Președintele PNL încearcă să meargă, „pas cu pas”, pe urmele lui Iohannis. Socotește, probabil, că un plagiat, la campania electorală, o să-i aducă titlul de președinte... Știe și el o „manevră”, două, dar nu știe că, alte circumstanțe, cer alte tertipuri?! Se vede că Ciucă nu e neamț. * Chemat la Parchet, ca să lămurească lucrurile în legătură cu mineriada din 13-15 iunie 190, „Luceafărul huilei” s-a răstit la jurnaliști. Puțin a lipsit să nu ia pe cineva la bătaie. Cea mai recentă teorie a lui Miron Cozma asupra „evenimentelor” din Piața Universității îl califică, fără drept de apel, în capul listei celor mai originali conspiraționiști. „Nu a existat mineriadă”, a declarat Cozma, lăsând să se înțeleagă că bucureștenii s-au bătut între ei... Logica fostului lider al minerilor e de-a dreptul rudimentară: dacă mineriada nu a existat, el nu poate fi condamnat. Rămâne de văzut ce vor spune procurorii. A fost sau n-a fost? O dilemă precum democrația noastră „tânără, fragilă și originală”. Și insolvabilă! * Deputatul Dan Vîlceanu l-a altoit pe colegul său de Cameră, liberalul Florin Roman. Fost jurnalist, azi deputat PNL, a relatat incidentul în manieră de breaking news, a luat picioare în gură și a fost mușcat de nas. Ciolacu s-a amuzat. Președintele PSD nu poate fi decât vesel când liberalii se bat între ei, dar să spui că situația e demnă de „Cascadorii râsului” înseamnă că nu-ți pasă câtuși de puțin de imaginea Parlamentului și te doare undeva de ea democrație. * Atitudinea asta i se trage, poate, de la turci. Că Ciolacu, pe maidan, e al doilea Erdogan! Vorba lui Ponta, a fost primit ca un președinte. * Da, Marcel Ciolacu a fost în vizită la Ankara. Se impunea! Dacă nu ne-a adus vestea cea mare din State, trebuie să ne mulțumim că, grație eforturilor sale diplomatice, vom putea călători, „doar cu buletinul”, în Țara Semilunii. * În plus, premierul ar fi făcut cică demersuri în vederea recuperării sabiei lui Ștefan cel Mare. Pe același calapod, dacă nu putem aduce Tezaurul de la ruși, măcar sabia să o luăm de la turci. Ideea s-ar putea să nu fie tocmai fericită. Având la îndemână Excalibur-ul moldovenesc (!), Marcel Ciolacu ar putea să mai reteze din nivelul de trai. * Primarul de la sectorul 4, Daniel Băluță a cheltuit 5,3 milioane de euro pentru a ridica o structură de metal care e, simultan, și operă de artă și refugiu pentru utilizatorii transportului în comun. Pur și simplu nu are ce face cu banii, la el în sector toate celelalte sunt aranjate. Tichie de mărgăritar își dorise dom` primar.
Generalii statului paralel
* După ce candidatul de tristă amintire, Cîrstoiu, l-a comparat cu purcelușul roz din desene animate, Peppa Pig, Piedone și-a făcut autobuze electorale de aceeași culoare pe care scrie că „ne iubește”. Doamne ferește! Bani aruncați pe fereastră, demers de campanie ratat, prost gust perfect. Perfect egal cu candidatul. În plus, între Piedone și Peppa Pig e o distanță ca de la... penal la genial. Mi-a spus mie un puști. * Iohannis la munte și la mare. Președintele și-a scos trainingul de la naftalină și s-a deplasat în Parcul Național Piatra Craiului. Sigur, șeful statului nostru iubește natura. Mai ales natura altor state. Zău, e chiar ridicol să fii președinte și să faci figură de mare ecologist, în „trening” alb, pe când în țara ta pădurile dispar într-un ritm mai accentuat decât cele de pe Amazon. Dar, se vede treaba, Klaus și ridicolul nu s-au mai întâlnit demult. Cam de când cu noul USL. * Generalii Coldea și Dumbravă sunt cercetați pentru trafic de influență și spălare de bani. Cel puțin fostul nr. 2 din SRI zice că e nevinovat. Chiar așa, trebuie să fii complet „nevinovat” ca să crezi că, având atâta putere, oameni ca ei nu se și folosesc de ea. Întrebarea e cum se face că, din când în când, mai și pică câte unul. „Altă întrebare...” ar fi cum e posibil ca șefi ai serviciilor secrete să acorde „consultanță” în diverse spețe, știe dracu cum se face, toate dubioase? * Într-o bojdeucă din județul Botoșani locuiesc, cel puțin pe acte, 7.000 de ucraineni! Sunt refugiați, luați în spațiu pentru 50 de euro pe lună, ca să obțină cetățenie. Poate că afacerea n-ar fi ieșit la iveală niciodată dacă, sătui să stea precum sardelele, „chiriașii” nu s-ar fi revoltat, cerându-i proprietarului ca, din purcoiul de bani pe care îi ia, să le mai construiască o cameră. * La Ministerul Afacerilor Externe s-au rătăcit lucrări de artă în valoare de două milioane de euro. Tablouri, obiecte din argint, mobilier... toate înfrumusețau spații administrate de Externe, vile de protocol... și acum ia-le de unde nu-s! Le-au luat musafirii și chiriașii cu ei. Cam cum luau românii, acum douăzeci de ani prosoapele din hoteluri. Ăsta e nivelu`! Suma ar putea fi mult mai mare, dar statul, ca un bun gospodar ce este, a inventariat toate aceste bunuri la 50 de lei bucata. Norocul nostru. Da, al nostru, fiindcă ministerul va fi obligat să achite paguba. Și, ia ghiciți!, chiar va face asta, din banii plătiți de noi, contribuabilii! Curat murdar, coane... * Wow! Statul ăsta chiar funcționează! Au prins un spion al rușilor. Alexandru Pișcan a fotografiat cam tot ce mișca NATO prin țară și a dat la ruși. Ca și cum ei, din sateliții lor, n-ar vedea asta... Na, l-au arestat. Acum candidatul „independent” pentru funcția de primar al orașului Ploiești și-a suspendat, de voie, de nevoie, campania electorală. Vă dați seama?! Dacă Pișcan ar ieși primar, a doua zi, ar proclama Republica (Sovietică) de la Ploiești! * Temeți-vă! Coloana a cincea a plecat la luptă! S-o vezi pe Diana Șoșoacă călare (pe cal), drapată într-o prelată de camuflaj, nu e tocmai în ton cu mesajele liniștitoare ale președintelui. Unii, în schimb, și-au făcut griji pentru bietele cabaline. Fiți liniștiți, s-au sesizat cei de la protecția animalelor. Caii sunt bine... * Hai că asta face toți banii! Abramburica, tanti Kati, fosta ministră Andronescu e scandalizată. Cică i s-a blocat candidatura pentru șefia Academiei Oamenilor de Știință din România, un fel de Academie paralelă, pentru orgoliul frustraților care n-au reușit să devină „Academicieni”. Ce să vezi?! Bătaie pe mormanul de găinaț. Și tanti Kati, haț! *
Salt`N`Peppa (Pig)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.