Acest „Parlament constituit în vederea comiterii de infracţiuni” nu se dezminte nici pe final de mandat. Dimpotrivă, îşi dă arama pe faţă şi votează în unanimitate legi cu dedicaţie pentru ei. O mârlănie uluitoare, care ar trebui taxată la alegerile parlamentare din toamnă cu un boicot total din partea electoratului.

În fond, avem un guvern de tehnocraţi debusolaţi care ar putea guverna o perioadă şi fără Parlament, tot un drac. Asta până când partidele îi vor înlocui pe toţi, dar absolut pe toţi parlamentarii de meserie, care s-au împuţit de atât cât au zăcut în Casa Poporului. Abia apoi să ne cheme la vot. Legea care dezincriminează conflictul de interese este ultima măgărie pe care aleşii au votat-o cu toate mâinile, liberale, pesediste, udemeriste etc., o caracatiţă care s-a înfipt în Parlamentul ţării şi îl împroaşcă peste tot cu cerneala neagră a corupţiei, încât nu e de mirare că populaţia a ajuns să urască instituţia fundamentală a democraţiei. Deci, nepăsarea politicienilor faţă de interesele celor care i-au trimis în Parlament este atât de mare încât dau legi care încalcă pur şi simplu alte legi organice şi Constituţia, încercând să-şi salveze dosul şi să mai obţină un mandat. Dezincriminarea conflictului de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele sau afinii înainte de 2013 este în contradicţie cu dispoziţiile din Codul Penal, întrucât nici anterior adoptarii Legii nr. 219/2013 (care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor), parlamentarii nu puteau dispune asupra angajării rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare, întrucât aveau obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese. Apoi, votarea legii pensiilor speciale tot pentru ei cum ar putea fi catalogată decât o ticăloşie fără de margini?! Democraţia nu poate funcţiona fără partide politice şi alegeri libere, dar politica este o treabă pentru profesionişti, pentru cei educaţi şi dedicaţi cauzei publice, nu pentru hoţi, lichele, fripturişti şi agramaţi. Ce ar fi dacă o iniţiativă civică ar supune opiniei publice spre dezbatere şi aprobare (se poate legifera direct şi de către popor!) un statut al parlamentarilor. O astfel de lege sau cod al parlamentarului român le-ar stabili competenţele şi limitele în exercitarea mandatelor fără a mai putea fi modificat apoi de ei după cum le dictează interesul de moment.

* O altă goangă bună de pus în insectar şi studiată cu atenţie este acest Răzvan Burleanu de la Federaţia Română de Fotbal. Promovat în sistem cu eticheta lipită de frunte ca om al noului val, o infuzie de sânge proaspăt în instalaţia ruginită a FRF, bleagă în performanţă, dar hoaţă la bani, Burleanu s-a dovedit a fi de fapt tot o vechitură securisto-cooperatistă în ambalaj spoit occidental. Ce fel de viitor în fotbal poţi să ai cu un om care aduce în fruntea naţionalei de fotbal a României un om al trecutului. Un general făcut la apelul bocancilor şi care trebuia lăsat la vatră să-şi moflăie în tihnă mega-solda plătită de popor. O mică scurgere de bani publici mai suportabilă decât vizionarea unei trupe de pifani ameţiţi, leneşi, dar obraznici, care se fac de râs pe teren, în timp ce singura mişcare tactică a antrenorului general era să mai facă o schimbare de iconiţe dintr-un buzunar într-altul. În tot acest timp „oamenii de fotbal”, profesioniştii mioritici ai balonului rotund, susţin sus şi tare că avem în ţară suficienţi antrenori buni care pot să reconstruiască o naţională de care să nu-ţi fie ruşine când intră pe teren. Adică ungurii sunt nişte proşti că şi-au luat antrenor neamţ? Sau ruşii că l-au luat pe Mircea Lucescu? Adevărul este că fotbalul românesc a ajuns într-o situaţie de impotenţă internaţională totală, furt, spălare de bani şi evaziune fiscală generalizată în ţară tocmai din cauza acestor „oameni de fotbal” născuţi şi crescuţi în epoca lui Naşu şi Corleone. A cooperativei lor care funcţionează bine mersi. Caracatiţa este aceeaşi, vopsită occidental pe tentacule, dar care nu permite profesioniştilor să-şi facă meseria. Singura şansă pentru ca România să aibă o echipă naţională care să joace fotbal este aducerea unui antrenor străin care să aibă libertate totală în alegerea lotului şi a staffului tehnic. Contractul şi obiectivele să fie stabilite clar, să fie transparente şi respectate de părţi. Restul e gargară cooperatisto-securistă de tristă amintire.