În România sunt la plată puţin peste 9.000 de pensii speciale, bani frumoşi pentru o castă „superioară”, şi încă nu le e destul! * De grozav ce e, ministrul Agriculturii a ajuns de râsul pruncilor. Aflat prin judeţul Sibiu, în vizită de lucru, Petre Daea a fost apostrofat cu blândeţe de un copil. Puştiul, de numai 11 ani, i-a recomandat celui care, mai ieri, spunea că ar fi mai presus de greşeală, să fie „mai atent la exprimare”.

* Voluntară şi plină de zel, mai ales în relaţia cu superiorii, aşa cum o ştie tot partidul, Viorica Dăncilă s-a oferit să-i fie naşă de cununie preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Mişcarea ar avea câteva consecinţe importante: Daddy şi-ar „legaliza” relaţia cu Irinuţa, poate cu acest prilej ar afla poporul cine e domnul Dăncilă şi, mai ales, s-ar consfinţi poziţia de stat mafiot a României pesediste. Cum, Doamne, iartă-mă!, a ajuns guvernarea loc de năşiri şi cumetrii? Şi, chiar aşa, nepotismul nu mai e câh în ţara asta?! * PNL a decis: susţine candidatura lui Iohannis pentru un nou mandat prezidenţial. Deh, în lipsă de altceva. Ar mai fi două precizări de făcut aici. Preşedintele însuşi pare că nu s-a hotărât încă. Postul de mare birocrat european pare pentru marele taciturn o tentaţie cel puţin interesantă. Şi, în ceea ce priveşte susţinerea liberalilor, judecând după ieşirea de săptămâna trecută, ar exista şi un vot contra, deputatul bihorean Ioan Cupşa. * Ah! Şi Ludovic Orban a primit un „castel în Spania”. PNL şi-a desemnat preşedintele drept viitor premier. Nu le mai rămâne decât să câştige alegerile. * Dăncilă merge cu paşi mari pe urmele lui Daea. „Sunt exagerat de fidelă partidului”, a declarat doamna prim-ministru la o emisiune TV. Domnul ştie? Până la urmă, iată, putem să trecem şi în dreptul coniţei Vasilica o calitate. * Vicepremierul Paul Stănescu admite că sunt mari rămâneri în urmă în ceea ce priveşte pregătirea stadioanelor care ar urma să găzduiască meciurile de fotbal de la Euro 2020. Cel puţin stadionul Dinamo e ca şi pierdut. Ungaria, Rusia şi Azerbaidjan au anunţat că s-ar putea retrage dacă ţara noastră nu e scoasă din „comitetul de organizare”. Coreea de Nord s-a şi oferit să suplinească absenţa stadioanelor româneşti. * Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, e la al doilea dosar penal. Şi, ce să vezi!, ar fi vorba tot despre minciună, mai precis fals în declaraţii. Sigur, la politicieni ăsta e un mod de a fi. Dar, în acest caz, de ce numai el? Să fie toţi, „într-o egalitate”! * Spectrul puşcăriei pare să-i fi luat minţile lui Tăriceanu. În timp ce până şi Europa se declară îngrijorată de evoluţia preţurilor din România, preşedintele Camerei Deputaţilor spune, cinic, că „Nimeni n-a murit de inflaţie”. Poate, dar nici bine n-a dus-o. În plus, privind la liderul ALDE, nu poţi decât să te minunezi că nici de prostie n-a crăpat nimeni. * S-a petrecut minunea! Coldea a fost la comisia SRI a Parlamentului. A durat ceva, dar, până la urmă, fostul prim-adjunct al SRI a reuşit să nu spună nimic. Ba i-a şi luat peste picior pe aleşi. „Ştiu de statul vertical, pe care l-am servit”, a spus generalul, băşcălind conspiraţionismul Puterii. * Fiindcă inflaţia, îngrijorătoare, galopantă şi pesedistă, trebuia să aibă un ţap ispăşitor, a fost găsit Mugur Isărescu. Să-ţi faci cruci şi să te dai cu tămâie, nu alta. Guvernatorul BNR e vinovat pentru creşterea inflaţiei fiindcă „a prevăzut-o”, susţine Marius Budăi, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Dacă PSD se ghidează după principiul – absurd – lucrurile despre care nu vorbim nu există, de ce nu am putea încerca şi noi schema asta la următoarele alegeri? * Tot ce ar mai rămâne de făcut ar fi ca Isărescu să fie trimis în faţa unui pluton de execuţie. Răbdare! Dacă visul lui Dragnea, legea care să pedepsească defăimarea patriei devine realitate, se poate întâmpla şi asta. * Până atunci, chiar şi în lipsa legii, ideea face victime. Europarlamentarul Cristian Preda, decorat cu „Steaua României”, a fost trimis în faţa Consiliului de Onoare al ordinului, ia ghiciţi!, tocmai pentru declaraţii defăimătoare la adresa ţării. I-a criticat pe Grindeanu şi Tudose. De Dăncilă nici n-a zis nimic. Ăştia or fi ţara? Preda va fi judecat de Firea, Abramburica, un penal condamnat, generalul Degeratu, un fost director al SRI, Prostănacu’... un for cu adevărat „decorativ”, ce mai! Şi dacă te belesc, e o onoare când o fac ăştia. * Războiul Dragnea – Ponta nu se mai termină. Ăla micu’ anticipează 150 de ani de puşcărie pentru şeful PSD. În replică, Dragnea susţine că Guvernul USL a fost făcut de şeful SRI de la acea vreme, George Maior, pe un colţ de hârtie mototolită. Apoi, ne mai mirăm că ţara are o imagine cam... şifonată?! * Condamnat la un an cu suspendare, pentru că a comis un accident în timp ce conducea băut, senatorul PNL Marius Nicoară rămâne bine mersi în Parlament. Atunci de ce se miră stimabilii noştri aleşi că poporul i-a băgat pe toţi în aceeaşi oală şi le zice „penali”? Şi ar mai fi ceva, în situaţia asta, s-ar putea spune că dl Nicoară a primit o condamnare „la locul de muncă”. Treacă-meargă şi asta, dar am putea concluziona că ţara e condusă în stare de ebrietate? * Le-a zis Orban liberalilor să „pună paru’ pe pesedişti”? Le-a zis! Zis şi făcut, primarul PNL din Seaca de Câmp, Iulică Băloi, a bătut o femeie de-a luat-o salvarea. Ăştia de la putere sunt cum sunt,  dar ceilalţi... Îndrăzniţi?! * Deputatul „mitralieră”, Cătălin Rădulescu, a rămas fără sprijinul politic al organizaţiei de bază care l-a trimis în parlament. Asta din pricina declaraţiilor cel puţin bizare, dacă nu de-a dreptul nepotrivite, făcute în spaţiul public. Cum s-ar zice, Rădulescu s-a detonat. * De la capătul lumii, Elena Udrea, însărcinată fiind, a dat ţării de ştire că ar avea oarece probleme „fizice” care o împiedică şi să iasă din casă. Ce ciudată întâmplare! Nici Bica nu se simte prea bine, în Costa Rica. E clar, sunt netransportabile, au rău de avion, rău de mare, rău de România şi, mai presus de toate, nu le prieşte regimul şi clima de aici. Aşa că se impune o condamnare în... lipsă. *

Cristian Prada (pesedeului)