Săptămâna a început cu o veste bombă, ministrul Justiţiei e pe ducă... din Guvern. A spus-o chiar Tudorel Toader, într-un mesaj adresat sindicaliştilor din branşă. Apoi, tot el a negat ce-a scris cu mânuţa lui. Mare om, mare caracter. * Ei, dar cum să se ducă dl ministru, când are o grea misie de îndeplinit?! Lazăr trebuie mazilit. Zis şi făcut! Fără să le pese de avertismentele UE, de criticile Comisiei de la Veneţia şi de rumoarea stârnită în rândurile magistraţilor, care încă îşi mai permit poziţia bipedă, puterea trece pe linie moartă orice personaj care e încă biped, să nu zic vertical, şi care ar putea ca măcar să simuleze actul de justiţie. * Interesant că e Toader a plecat şi a revenit din concediu doar ca să-l potcovească pe Augustin Lazăr. După astă faptă vitejească, titularul Justiţiei s-a dus din nou să se odihnească. Şi, de acolo, de unde se refăcea în urma titanicului efort de a fi pus legea şi capră, şi preş, ministrul bombarda opinia publică cu mesaje trimise pe Facebook, mesaje care, minune!, aveau termen de garanţie redus, adică dispăreau după o oră. Asta da responsabilitate, demnă de un înalt responsabil! * „Fantoma albă”, colonelul de jandarmi care, după cum spunea el însuşi, a condus, voluntar, represiunea din 10 august, este propus pentru avansare la gradul de general. Mesajul e, încă o dată, cât se poate de clar: cine ne slujeşte primeşte, cine nu, în zadar zâmbreşte. * Şi, dacă mai există dubii că tânăra şi fragila noastră democraţie se simte din ce în ce mai rău, iată o iniţiativă parlamentară, gândită de Codrin Ştefănescu, eminenţa rozalie a PSD, vajnic os de peremist. Uite că CVT mai şi zâmbeşte din mormânt. Dacă trece năstruşnica idee, tuturor celor care îşi vor „înjura” ţara li se va retrage cetăţenia. Aşa, rând pe rând, îşi vor pierde dreptul de vot oameni ca: Preda, Macovei, Pleşu şi alţii ca ei. Nu-i nevoie nici să-i bagi în puşcării, nici măcar să-i expulzezi, e destul ca, o dată cu cetăţenia, să le iei dreptul de vot. Parcă nu era asta singura iniţiativă făcută să aleagă numai ei şi-ai lor?! Până iese. * Hopa! Şi europarlamentarii chiulesc! Preşedintele României a vorbit singur în faţa „plenarei” de la Strasbourg. Totuşi, nu e exclus ca Europa, dacă a văzut că n-a catadicsit să ia parte la prima seară de discuţii în Consiliu, să-i fi întors şi ea spatele. Aşa, pur demonstrativ, poate se prinde. * Lista plagiatorilor „pârâţi” de SRI creşte de la o zi la alta. Fiica şi ginerele lui Gabriel Oprea sunt şi ei în şirul celor suspectaţi că şi-au tras doctorate frauduloase. Păi ce, parcă ei, săracii, ştiau ce li se întâmplă? Le-a zis tata că e moca şi, dacă „interesul naţional o cere”, s-au executat. * În mai puţin de zece luni, Senatul şi-a păpat toţi banii pentru deplasări externe, chiar dacă bugetul a mai fost sporit anul acesta o dată. Deci fac şi ăştia planul la ceva! De remarcat e faptul că, printre măsurile reparatorii propuse, a fost tăierea drastică a numărului de consilieri, experţi şi secretare care însoţesc, obligatoriu, orice ales sau orice delegaţie a acestora. Pe principiul unde dai şi unde crapă, e de aşteptat ca austeritatea din Senat să producă un impact cutremurător asupra sectorului hotelier şi de shopping în cele mai exotice ţări ale lumii. * Firea rămâne cam singură printre duşmani. Culmea e că tocmai PSD-ul e cel care a lăsat-o din braţe. Pentru vina de a se fi abătut de la linia partidului, patru consilieri pesedişti, de la Bucureşti, îşi vor pierde mandatul. Desigur, în locul lor urmează a fi promovaţi tovarăşi de nădejde, a căror misiune va fi sabotarea demersurilor mult prea îndrăzneţei lor colege de partid. Ca să fie, încă o dată, clar pentru tot poporul că fericirea şi nefericirea fiecăruia dintre noi de la partid şi de la conducătorul său iubit „atârnă”. * Au fost consultări la Cotroceni. Degeaba... au fost. Cum s-au dus,  aşa s-au şi întors, toţi. Ideea preşedintelui de a aduce toate partidele la un numitor comun, pe un pact asupra justiţiei şi parcursului european al României, nu prea  are adepţi. S-ar putea spune şi că PSD a găsit că e momentul să trântească micul referendum prezidenţial, dacă nu de alta, măcar pentru că şi alţii au dat cu al său de pământ. Cât despre itinerare şi aspiraţii, Orientul sovietic abia (ne) aşteaptă! * Ziceaţi că nu se mai poate?! Uite, altă remaniere, circ fără pită, arme de distragere-n masă, joc de gleznă, tenis la perete... Sau poate v-aţi gândit cumva că mai rău nu se poate?! Ba da!  Se poate: Niculae Bădălău, vicepremier! Eugen Nicolicea, ministru al Justiţiei! Olguţa Vasilescu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării! Deputatul „Mitralieră”, ăla de ameninţa să iasă în stradă cu kalaşnikovul, pe care îl deţine „pe persoană fizică”, şi să-i ciuruiască pe toţi cei care nu împărtăşesc visul de aur al PSD, ar putea fi ministrul Apărării. Păi, normal. Dacă e aşa de „competent”, de ce să nu-i pună partidul armata la dispoziţie? Şi, ultima pe listă, Ecaterina Andronescu, cea care, pentru că l-a trădat pe Ponta, merită să mai abramburească încă nişte ani educaţia românească. De altfel, numitorul comun al noii garnituri ministeriale pare a fi legat de plecarea celor care s-au ridicat împotriva lui Dragnea şi înlocuirea lor cu cei care s-au plecat (şi mai mult) înaintea lui. * Nucleara săptămânii. Călin Popescu Tăriceanu, ăl de-al doilea om în stat, a scris, cu mânuţa lui, pe o reţea de socializare, că „România nu e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE”. Ceea ce spune liderul ALDE poate fi perfect adevărat, însă nu asta-i întrebarea care-i macină pe aliaţii de la PSD, cât ce-o mai vrea ăsta?! * Nicolae Hurduc, noul ministru al Cercetării, e un personaj cel puţin colorat.  Că are o pasiune evidentă pentru clopuri fistichii, turbane, conuri vrăjitoreşti etc., mai treacă meargă. Poţi, până la urmă, să-i treci cu vederea şi faptul că exprimă serioase îndoieli în ceea ce priveşte teoria evoluţionistă, dar să-l auzi vorbind despre lumi paralele parcă e totuşi cam mult. Un lucru e clar ca lumina zilei: cine l-a băgat în guvern crede că, dacă are la degetul mic tot universul paralel, statul paralel şi-a găsit naşu' cu el. * Preşedintele a ajuns la cuţit. Dar, spre disperarea lui Dragnea & Co., Iohannis n-a renunţat nicio clipă la atribuţiunile prezidenţiale. Intervenţia la umărul stâng a dus la extirparea ultimul neg social-democrat existent în structura fizică a preşedintelui. Se ascute lupta, vin prezidenţialele... PSD vine cu Tăriceanu? * Chiriţa noastră, coana Vasilica adică, s-a dus să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. Gest absolut firesc, pentru că numai o minune de dincolo de putinţa omenească poate face ca cineva asemeni ei să ajungă premier şi, iată, să şi reziste în funcţie aproape un an. *

Nicu a lu' Hurducitu şi Lae a lu' Bădălitu