Deşi Viorica a picat iar examenul la limba română, în faţa Parlamentului, moţiunea de cenzură a fost respinsă. „Niciun român nu au fost mândri”, la fel cum „Niciun român i-ar fi ruşine să...”, dar asta e situaţia. Pesediştii ţin încă uşa puterii bine proptită de umerii interesului personal.

* În aceeaşi zi, la Guvern, emoţionată de prezenţa preşedintelui, premierul Dăncilă a mai pus o găleată de mortar la consolidarea propriei imagini. Referindu-se la un proiect de infrastructură, şefa Guvernului a spus că acesta va fi analizat „într-o şedinţă anterioară”. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt toate aici, deodată. Deşi nu era în Programul de guvernare, asta e probabil cea mai mare reuşită a guvernării PSD, străbatem timpul cu o viteză ce sparie gândul. Uneori pare că „iepoca de aur” e aici, mâine-poimâine. * Ca să blocheze ordonanţele lui Teodorovici sau, după cum o veni la rând, proiectele de amnistie şi graţiere, Iohannis s-a dus la şedinţa săptămânală a Guvernului. Deşi primit în cele din urmă, preşedintele a cam fost trimis la plimbare, premierul sugerându-i discret, la un moment dat, că următoarele puncte de pe agendă nu mai sunt de competenţa sa. Tot e bine că nu l-au scos în curte cu jandarmii. * Să fie clar! Graţierea şi amnistia e sarcină de partid, pentru stat. Aşa au stabilit capii PSD la ultima întrunire a Consiliului Naţional. Aşa se face că, în conformitate cu datele unor recente sondaje de opinie, procentul românilor care regretă că n-au dat încă un tun de milioane de euro, pentru ca apoi să se bucure de bunăvoinţa statului penal, se apropie de 90%. Restul au făcut-o deja. * Deşi numeroşi analişti politici au comparat discursul rostit de Dragnea în faţa Consiliului Naţional cu retorica naţional-socialistă, adevărul e în altă parte. Ca şi Viorica Dăncilă, liderul PSD călătoreşte în timp şi îl aduce până la noi pe Nae Caţavencu. „...ne sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive... asta nu mai merge. Astfel de opiniuni nu le respect.” * Uite d’aia pleacă din PSD tot ce mai are brumă de conştiinţă. Caz concret, deputatul Octavian Petric a părăsit partidul după 23 de ani spunând că e „mai bine trădător de partid, decât de ţară”. * E drept, nu pleacă toţi, în orice caz, nu destui. Culmea, unii se mai şi reîntorc. Deputaţii Mihai Mohaci şi Valentin Popa au revenit în curtea largă a lui Liviu Dragnea, după o scurtă escală pe la partidul lui Ponta. Asta mostră de traseism! Sau de fariseism? * Tăriceanu insistă să fie prezidenţiabilul alianţei PSD-ALDE. Bunicu’ Iliescu i-a şi dat patalamaua. Doar partidul se mai codeşte, până Dragnea se hotărăşte. * „După lupte seculare”, care durează de vreo doi ani, Cioloş şi-a făcut partid. Îi zice „Plus”. Fireşte, toţi cei care se bagă în politică până la urmă  se scot „pe plus”. Important e cum ieşim noi din chestia asta. * Vorbim de schimbarea guvernului, dar, până la urmă, nu-i cu cine. A demonstrat-o calculul hârtiei, confirmat de realitate, la moţiune, dar o dovedesc şi fapte din lumea reală. Uite, Cristian Petcu, omul liberalilor în Consiliul de Administraţie al TVR, a fost prins cu plagiatu’ când şi-a făcut doctoratu’. Şi nu orice doctorat, ci în teologie! Evident, nu a glosat pe marginea poruncii „Să nu furi”. * Speriat de ce i-a putut ieşi pe gură, Iliescu s-a răţoit la un jurnalist de la „Le Figaro”. Apoi, pus în faţa înregistrării, nea Nelu a recunoscut. Da, a spus-o chiar el, situaţia în PSD e groasă. „Poziţia personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracţiuni interne”. Dacă şi preşedintele de onoare... îţi spune că eşti beat, du-te, Dragnea, şi te culcă! * N-ai cu cine... Sorin Buşe, ex-ministrul tehnocrat al lui Cioloş, a trecut la liberali, pentru un post în guvernul fantomă. Iată că, abia înfiinţat, partidul Plus iese pe minus. * Teodorovici vrea să impună birul pe lăcomie. O nouă taxă pusă băncilor, pe care, până la urmă, o vor plăti tot clienţii. Trebuie să fie o greşeală la mijloc. Ideea nu e atât de rea precum pare, însă trebuie aplicată politicienilor, iar prima impunere să se facă pe moşia lui Dragnea. * Vă mai amintiţi de cei 15.000 de specialişti ai CDR? Ei, are şi PSD-ul faliţii săi. Ăsta e numărul tâlharilor, violatorilor şi pedofililor care vor scăpa de puşcărie, odată cu Dragnea, Vâlcov & Co., mulţumită amnistiei şi graţierii. Aşa partid, aşa „specialişti”. Până atunci, Şova, Niţă, Obreja, Udrea, Bica şi mulţi alţii ca ei, toţi popriţi pentru fapte de corupţie, au primit liber de sărbători. Scurt citat dintr-un cuplet al programului Revelionul infractorilor, organizat de cuplul Dragnea-Tăriceanu: „Perspectiva-i foarte sură/Numa’ cine-i prost nu fură!” * Instanţa a desfiinţat, ca fiind falsă, foaia matricolă prin care Liviu Dragnea îşi obţinuse licenţa de contabil la Universitatea „Alexandru Ghica” din Alexandria. Ca să vezi, pe lângă faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor e penal cu acte în regulă, mai e şi fără şcoală! * A zis Teodorovici că nu pune biruri noi? A zis. A spus că nu desfiinţează Pilonul II de pensii? Da! Ei, şi atunci de ce face toate astea? Ce idee, să laşi oamenii să îşi scoată banii! Astfel, pe de o parte, le dai românilor un fel de mită electorală cum n-a mai văzut planeta, din propriii lor bani!, şi, pe de alta, pui cruce viitorului acestui fond privat. Ăsta minte cum respiră, garantat! * Deputatul PNL Corneliu Olar a ospătat tot Parlamentul cu un cozonac de vreo trei metri, produs în Ţara Moţilor. Cum s-ar zice, iară Alianţa Vestului dă mâncare restului. Primul „la plăcinte”, Liviu Dragnea. E o foame-n el... că nu se poate lăsa de politică. Ciudat e faptul că parlamentarul liberal mânuia cu destulă dexteritate, în Parlament, un ditamai iataganul. Păi, dacă Opoziţia poate să introducă în sediul Legislativului astfel de scule, zău că nu mai are nicio scuză. Dragnea chiar e în pericol. *

Tuta Absoluta