Lista plecărilor din PSD creşte de la o zi la alta. Sătul de „trădări şi jocuri la două capete şi marginalizarea celor care nu merg pe linia partidului”, deputatul Andrei Alexandru s-a dus şi el. Să zică mersi că încă mai poate trânti uşa după el. Mâine, poimâine, o să dea partidul în nas cu gratiile celulei. * Şi fostul secretar general al PSD, Marian Neacşu, s-a dus la Ponta. Pro România aduce tot mai mult a staţie de reciclare, îi spală pe toţi şi ni-i serveşte ca noi. * Până la urmă, Isărescu s-a dus să dea seama la Parlament. Mai bine nu l-ar fi chemat. Le-a servit guvernatorul o lecţie de-au să o ţină minte. „Aţi mărit pensiile şi salariile, acum plătiţi. Euro riscă să ajungă la 7-8 lei”. Capul face... altul trage. * Deputatul Nicolae Bacalbaşa nutreşte sincere nostalgii faţă de regimul căruia îi servea note informative. „Stăpânii noştri doresc a ne ţine ca pe nişte căţei cu nasul în rahat”, a declarat parlamentarul la un post de televiziune, adăugând că „România este măgarul de povară al UE”. E clar că „alesul” se află în răspăr cu opţiunile poporului. Şi, evident, pentru asta i se cuvine pensia specială. * S-a votat Bugetul! Procurorul general al României atrage atenţia că Ministerul Public riscă să intre în blocaj financiar. PSD nu pricepe de ce se agită ăsta. Dacă ar fi după Dragnea & Co., l-ar pune pe butuci definitiv. Aşa că să tacă, până nu zboară! * Boc bate toba prin arenele sportive. Alţii fac la fel... prin presa prietenă. * Când nu pleacă de bunăvoie, pesediştii sunt executaţi de propriul partid. Aşa a păţit şeful CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, mazilit din pricina unor „disfuncţionalităţi organizatorice”. PSD se sinucide, om cu om, şi nici nu pare că-i pasă. * Îşi mai aminteşte cineva de scandalul diplomei universitare de contabil a lui Liviu Dragnea? Era cam falsă. Preşedintele PSD tocmai a produs dovada că şi-a luat patalamaua pe ochi frumoşi. Dragnea a propus un amendament la Buget prin care lua zece milioane de lei, din cele trei, alocate pentru SRI. Sărmanul, oricum o dă, îi iese pe minus. Culmea e că propunerea a trecut de comisie ca prin brânză! Mai rămâne ca Puterea să treacă un OUG prin care să schimbe regulile de bază ale aritmeticii. Ca să-i aranjeze socotelile lui Daddy. * Apar noi falşi medici: un stomatolog care era zidar, o femeie ginecolog care n-a terminat clasa a IX-a şi aşa mai departe. Ţi-e teamă să mai şi deschizi uşa unui cabinet medical. Cine ştie, dacă-i acolo vreun sudor şi te „coase”? * În şcoală e cam ca-n medicină. O ordonanţă privind reducerea orelor de sport a trecut, pe nevăzute, prin Minister. Şefa de sector, Ecaterina Andronescu, s-a jurat că nici n-a văzut documentul. Sat fără... bacalaureat. * Respinsă repetat de preşedinte, Olguţa Vasilescu a cedat. Aspiranta la postul de vicepremier spune că nu mai vrea în Guvern. Punct marcat pentru Iohannis. Consecvent principiului promovării „valorilor”, PSD i-a oferit Olguţei promisiunea unui post de comisar european. V-o imaginaţi pe madam Vasilescu succesoare a Corinei Creţu? * La una din dezbaterile Bugetului, aflându-se alături de secretarul de stat Daniela Pescaru, cea care i-a făcut socotelile pe minister, Bogdan Matei, titularul de la Sport, a izbucnit: „Cine-i doamna Pescaru”? Asta înseamnă să nu ştii câte prune ai în... poartă. * Tot din seria „Cascadorii râsului”, am reuşit să trimitem pe postul de reprezentant al României la Curtea de Justiţie a UE un important client politic. Distinsul domn a fost avocatul Rovanei Plumb, al lui Florin Salam şi al Oanei Zăvoranu. Se spune despre el că are mari probleme cu limbile străine. Fix ca şefa lui, dna Dăncilă! Asta a lu’ Plumbuitu’ a ajuns să îşi plătească datoriile cu sinecuri de la stat. Şi, dacă e aşa, ăsta-i stat paralel sau capturat? * Dacă n-au putut convinge Europa că Koveşi e coruptă şi abuzivă, Dragnea şi gaşca lui au trecut la planul B. I-au copt fostei şefe a DNA o reclamaţie penală. Taman în ziua în care Koveşi trebuia să se prezinte la Bruxelles în vederea concursului pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, a avut treabă la Secţia de Investigare a Magistraţilor. Fugarul Sebi Ghiţă a venit la fix în stratagema asta. Uite cine acuză! Şi, alături de el, tot corpul penalilor a găsit momentul să sară la gâtul Codruţei. Setea de răzbunare a ăstora e atât de străvezie, încât nu poţi să nu te întrebi: de când a devenit turbarea o virtute? Logica lor e atât de rudimentară: „Dacă am suferit noi, să crape şi ea”! * Deputatul bihorean Ioan Cupşa s-a supărat. Le-a spus de la obraz pesediştilor ce gândeşte despre ei: cretini, idioţi, deştepţii statului... Şi, ca să fie clar cum stă treaba, i-a mai şi ameninţat discret, amintindu-le despre un anume „moment al plăţii”. Deşi limbajul este inacceptabil într-o lume politică decentă, evident la noi nu e cazul, izbucnirea a trecut aproape neobservată. Politicienii noştri nu se mai iau de mult în serios, nici personal, nici unii faţă de alţii. * Mai ştie cineva că Teodorovici de la Finanţe şi Pintea de la Sănătate au fost împreună într-o excursie în Cuba, o ieşire suspectă, ce părea a fi ceva între idilă şi negocieri discrete cu ruşii? Ei bine, la vreo două luni distanţă, Orlando mărturiseşte, cu ochii umezi, că a fost la Havana ca să târguiască un leac pentru cancer, pe care să-l dăruiască românilor. Aha! Deci Cuba are tratament pentru boala secolului şi moare de foame?! Măi, să fie! Anul ăsta, la PSD, se poartă omenia. Dăncilă e mamă bună, Olguţa se sacrifică prin retragere, Teodorovici ne scoate din ghearele morţii... Eu zic să ne temem de politicieni, chiar şi atunci când ne fac daruri. * La liberali, pediştii par a lua caimacul de pe lista europarlamentarelor. Geme PNL de frustrarea vechilor liberali care, oricum ar întoarce lista, tot prost ies. „O să fie scandal”, spun aceştia. Sigur că o să fie. * Uite, fiindcă Antonescu e încă „pătat” după mariajul nereuşit şi neinspirat cu PSD-ul, nu încape pe lista pentru Bruxelles. Dar, ca să nu rămână familia fără venituri, Adina Vălean, consoarta fostului preşedinte, are mari şanse să capete un loc eligibil pe lista PNL. Vălean e la Parlamentul European din 2007 şi, dacă mai pupă un mandat, ţinând cont de trecutul ei glorios, parcă i s-ar cuveni şi o pensie specială. Plătită aici, acasă. * Altă dandana, tot în ograda lui Orban. Strategii liberalilor au intrat în panică, cică ideea unui referendum pentru susţinerea justiţiei şi a luptei anticorupţie împinge jarul electoral sub oala USR. Păi, dacă ei s-au tot co...dit?! Situaţia e deja clasică în politica românească: „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de PSD ne apărăm singuri”. * Cel mai important lucru legat de noul Buget e creşterea alocaţiei pentru copil la 150 de lei. Începe să însemne ceva. Şi, culmea, nu vine de la nababii din PSD, ci se datorează unui amendament trecut, cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, de liberali. * S-a scremut Daddy de i-au ieşit ochii din orbite, tare-l mai mânca mâna să ia banii copiilor înapoi şi să-i dea pe vitamina D, dar n-a avut curaj. Până la urmă a întors-o ca la Teleorman. Alocaţia va creşte, însă odată cu deficitul bugetar. Cum ar veni, dacă iese bine, e meritul nostru, dacă iese prost, liberalii au dus finanţele ţării de râpă. * În timp ce Plenul vota Bugetul, Vosganian urmărea un meci de box pe laptopul din dotare. Mai bine decât un film porno, cum făceau alţii. Şi, fiind vorba de Parlament, nu se poate spune că preocuparea senatorului ALDE ar fi deplasată. Nu făcea omul decât să se pregătească pentru meciurile politice ce vor urma. * Fiindcă a depăşit, cu mult, viteza legală, Vâlcov a rămas fără permis. Nu-i nimic, încă i se permite să conducă România. Unde mai pui că, în această situaţie, nici nu se pune problema de depăşire a vitezei. Din contră, s-ar putea să ne trezim că stăm pe loc, dacă nu mai rău! *

Bleguţa Vasilescu