Sebastian Ghiţă s-a autoproclamat cap de listă al PRU pentru alegerile europene. Şi, ca să arate lumii că procurorii au greşit amarnic încercând să-l aresteze, Ghiţă i-a ameninţat cu bătaia pe cei care protestează împotriva subordonării justiţiei. Astea da maniere europene, numa’ bune de trimis la Bruxelles, poate învaţă şi Europa! * Preşedintele PSD are nostalgii din tinereţe, de pe vremea în care era patron de bodegă. Acum Dragnea vrea să reînfiinţeze aprozarele. N-ar fi mai bine ceva din domeniul panificaţiei, să-i treacă mai bine gogoşile electorale? * Relaţia Ponta-Dragnea a ajuns în etapa galanteriilor electorale. Preşedintele PSD a spus despre Pro România că e un partid de securişti şi masoni. Ponta a replicat Pro-mpt: „şobolani”. Trebuie că avem de-a face cu una din cele mai înalte cuceriri ale ingineriei genetice, altfel nu se poate explica cum şobolanii au ajuns să puieze securişti şi masoni. * Ministrul Apărării se ţine de predici. Dovedind serioase cunoştinţe geostrategice, Gabriel Leş a spus, într-o adunare penticostală, că ţara noastră este prinsă în „legături demonice”. Aha! De bună seamă, un demon l-a făcut şi pe el să-şi verifice telefonul în timp ce oştirea îi dădea onorul. * Ministrul Agriculturii pare a fi un inocent incurabil. În plus, Petre Daea este ajutat şi de o logică imbatabilă. Întrebat dacă lui Dragnea i s-o fi căşunat cumva pe el, ministrul a zis: „Nu pot să intru în dizgraţia domnului Dragnea pentru că eu îl respect foarte mult”. Cum s-ar spune: „Cum să mă urască, când eu îl tot pup în dos?!”. * Din seria „Noaptea ca hoţii”, după ce Dragnea, Tăriceanu şi alţi înalţi responsabili guvernamentali s-au jurat că nu se vor atinge de el, Monitorul Oficial a publicat normele pentru retragerea banilor din Pilonul II de pensii. Rămâne de văzut câţi români vor fi atât de creduli, încât să îşi scoată banii şi să-i arunce în groapa fără fund a sistemului public de pensii. * Liderii PSD sunt consecvenţi. După ce au încercat să îmbete ţara cu apă rece, l-au trimis pe Teodorovici, cu pălinca, la Bruxelles. Acolo, ministrul de Finanţe a încercat să îi convingă pe omologii săi europeni să accepte unele facilităţi pentru producătorii români de tării tradiţionale. Ţuica, a spus Teodorovici, este „semn al moştenirii noastre culturale”. Asta avem, cu asta ne lăudăm! * Oana Bogdan, un fel de tânără speranţă a partidului lui Dacian Cioloş, predică abolirea proprietăţii şi traiul la comun. Poate că ideile astea sunt pe placul lui Julien, fiindcă îi amintesc de tinereţea sa Mis(ion)a(ră). Însă celor mai mulţi români n-au cum să le placă, fiindcă amintesc de altă tinereţe, „revoluţionară”. * S-ar părea că, deh, deformaţie profesională, ministrul de Finanţe a dijmuit ţuica dusă la Bruxelles. Altă explicaţie pentru comportamentul lui Teodorovici e greu de găsit. În plenul Parlamentului, ministrul i-a zis unui senator liberal: „Băi, Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!” Şi când te gândeşti că, la băutură, poţi afla cine e omul cu adevărat... * Curtea Constituţională a decis că, în zilele de votare, poate fi organizat şi un referendum. Deşi nu agerimea e principala sa trăsătură de caracter, preşedintele Iohannis ar face bine să se grăbească cu plebiscitul pentru apărarea justiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei, că, dacă nu... sare PSD şi pune o întrebare cu care să le îngroape pe amândouă. * Sloganul PNL pentru europarlamentare, „România în primul rând”, seamănă izbitor cu „America First”, al lui Trump. Trecând peste faptul că lozinca e vag naţionalistă, deci nepotrivită liberalismului, te duce la gândul că liberalii vor să „exporte” la Bruxelles nişte trumpi mai mici. Fix ce-i lipseşte Europei! * Şi asta nu e tot. PNL pare intrat pe traiectoria unui delir mistico-electoral care l-ar fi făcut verde de invidie până şi pe Horia Sima. Rareş Bogdan, până mai ieri jurnalist „independent”, mai nou cap de listă la liberali, spune că s-a decis să candideze după o discuţie cu văduva lui Mircea Ionescu Quintus. Cică doamna i-ar fi spus că şi turnătorul s-ar fi bucurat să-l vadă băgat în politică. Bineînţeles, după ce a eşuat atât de lamentabil cu Tăriceanu, chiar şi din lumea cealaltă, venerabilul şi-ar mai da o şansă. * Dăncilă loveşte din nou! La summitul european al regiunilor şi oraşelor, premierul României a spus: „Europa are nevoie de şcoli, de spitale şi drumuri”. Uite d’aia suntem noi, indiscutabil, europeni. Avem aceleaşi nevoi ca întregul continent, dar chiar mai mari decât acestea! * Pe motiv că nu şi-au chivernisit corect banii daţi de stat, Autoritatea Electorală a luat de la partide, sub formă de confiscări şi amenzi, nu mai puţin de 650.000 de euro. Liberalii au dat un sfert de milion, pesediştii şi ei 155.000, iar Tăriceanu 110. S-ar zice că i-au ars, taman acum, în prag de campanie electorală. Da’ lasă că au de unde... De la noi. * 15 martie a fost zi de protest naţional pentru autostrăzi. Deloc întâmplător, în aceeaşi zi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost trimis la Bacău, să deschidă oficial şantierul noii autostrăzi a Moldovei. Cu măsuri pompieristice şi cu praf în ochi nu vom circula mai bine. * Apropo, ştiţi care a fost răspunsul lui Liviu Dragnea la campania „#Şîeu”? „#Şîce?” * Aşa ceva chiar că nu se poate, Dragnea e blocat de spate! O fi de la împinsul României „pe cele mai înalte culmi”, de la ţinut uşa partidului, să nu fugă toţi, sau... numai Irinuca ştie de ce? Mă rog, aşa-i trebuie! E clar că niciuna dintre muncile de mai sus nu-s de nasul lui. *

#şîeu