Campania electorală a fost dans de societate faţă de decontul încă în curs la PSD. Până la sfârşitul bătăliei ăsteia pentru „reformarea” partidului s-ar putea să nu mai fie nimic de reformat. Şi, din perspectiva asta, s-ar prea putea ca aceia care spun că PSD nu poate fi reformat chiar să aibă dreptate. În fond, în halul în care a ajuns, partidul ăsta nu mai e decât o gloabă bătrână sau, cum spunea un clasic al stângii, devenit azi liberal, Petrică Roman, „un morman de fiare vechi”. Pe principiul, la modă în aceste zile, al alegerii „răului cel mai mic”, prin comparaţie, între ruina PSD-ului şi viziunea lui Ponta, Pro România face figura unei stângi frecventabile. * Dar să revenim la (p)loile noastre. * Pe scurt, rezultatul scrutinului de acum o săptămână poate fi sintetizat în: Iohannis über alles sau, ca să nu pară că agităm o retorică pesedistă, mai bine Iohannis super ales. * Am intrat într-o altă epocă. Acelaşi preşedinte, alt guvern, de la acelaşi partid şi unul, şi ceilalţi. N-au nicio scuză! Mai auzi câte un ministru ţinând-o langa cu „greaua moştenire”, dar nu mai ţine! * Notaţi! În prima sa alocuţiune, noul-vechi preşedinte a promis: alegeri anticipate (trage tare până e pe val), şcoli, spitale, drumuri, acces în Spaţiul Schengen (mai bine mai târziu decât niciodată), creştere economică sustenabilă, protejarea pădurilor. Da, acum poate promite orice, în fond, fiind la ultimul mandat, nu riscă mai nimic. * Promisiunea cu şcolile şi aia cu drumurile deja mai au de aşteptat. La rectificarea bugetară aceste două domenii au pierdut fonduri. Sunt însă bani pentru avioane, rachete, vicii şi „servicii”. Despre neamţ poţi spune orice, orice în afară de faptul că ar fi ingrat. * Dragnea s-a plâns că n-a fost lăsat să voteze. Ex-preşedintele PSD susţine că, deşi instanţa i-a interzis dreptul de a fi ales, nu l-a poprit şi de la urne. D’aia a pierdut PSD alegerile. Dacă vota şi Rahova ca şi Poarta Albă, 100% cu Dăncilă, altfel stăteau lucrurile la numărătoarea finală. * Cum s-a gândit PSD să-şi mai spele faţa? Păi, l-a făcut pe Gabriel Oprea membru al CEX. Ăsta chiar are talent să-i bage pe alţii în groapă! * În Coreea de Nord au votat şase români. Dintre aceştia, cinci l-au ales pe Iohannis. E clar, Viorica nu avea nicio şansă. * Specialişti în paralelisme, liderii PSD au organizat luni un CEX paralel. Aici Marcel Ciolacu a împărţit funcţiile în „noul” PSD. El preşedinte, Dăncilă şefă la organizaţia de femei, cu condiţia să demisioneze (ceea ce s-a şi întâmplat) etc. Noul şef al partidului, venit de după dealurile Buzăului, student întârziat, prieten al singurului terorist al României, a profitat de conjunctura tulbure şi a confiscat partidul. Punem pariu că, la alegerile din februarie, va încerca să îşi prelungească mandatul? * La turul doi, prin Dolj, mai precis prin comuna Predeşti, un fel de Karlovy Vary secret al României, s-au perindat vreo 700 (!) de turişti, care au votat pe liste speciale. Curios lucru, nu se ştie nici cine erau, nici ce căutau acolo şi, cu atât mai puţin, cu cine au votat. Ei, aş, nu se ştie! Nu se vrea, că-i şmecherie. * Bihor, mon amour. La noi s-a votat cu Ţepeş, cu Vadim şi cu Duffy Duck. Ăsta din urmă a fost vreun frustrat care, de fapt, ar fi vrut să voteze cu Mickey Mouse – Ponta, dar personajul nu era în cursă. * A zis Orban, în campanie, că dă suta aia promisă de PSD la salariul minim? A promis. Ei, iată că suta s-a făcut 83 de lei. Şi, după cum pică leu’, să zicem mersi frumos! * Ciolacu, preşedintele autointitulat al PSD, a venit cu ideea schimbării numelui şi a siglei partidului. Asta da reformă! Fondul rămâne, se schimbă doar forma. Vestea cea mare e că pesediştii l-au citit pe Maiorescu. Vestea proastă e că n-au înţeles nimic. Sau n-au vrut să înţeleagă. * Un lucru e clar, luna de miere a guvernului Orban va ţine până în februarie, după congresul PSD. Până atunci, vorba lui Stănescu, se taie porcu’ şi apoi fuga în teritoriu. Numa’ că scroafa pesedistă e acum o potaie tebecistă. * Duelul Teodorovici-Fifor e adorabil. S-au întâlnit „discotecarul” şi filosoful. Primul îl căuta pe cel de-al doilea prin sediu, să-l bată. Ba i-a şi spus, public, „Şobo”. Fifor, sensibil ca filosofii, i-a întors-o: „Bichonul se crede pitbull”. Cine muşcă primul învinge! * La Timişoara s-au interzis manelele. Primarul are alte gusturi muzicale. Un uriaş exod stă să se producă pe axa vest-sud. Atât maneliştii, cât şi clasiciştii se vor declara emigranţi. * Baronul de Vrancea mai are ceva tupeu. Din perspectiva lui Oprişan, „femeile au nenorocit partidul”. Ca să vezi unde era pitit matriarhatul! Urmează, istoriceşte, Evul Mediu. Baronii sunt iar pe cai mari. * Daniel Funeriu visează la un partid al diasporei. „Ăştia” au o pită bună de dat, peste un milion de voturi. Ar fi un fel de activism al navetiştilor, trăieşti acolo,  faci politică aici. * Fostul ministru Ilan Laufer a plecat din PSD. Din America se vede că „reforma în PSD a fost omorâtă în faşă”. S-ar putea spune, mai corect, că a fost un avort. * Până şi finul lui Daea a ajuns la concluzia că e mai bine la PNL decât la PSD. Deputatul Mihăiţă Găină vrea să se facă liberal. Şi, ca el, alţi patru-cinci. Uite aşa prinde cheag noua majoritate de care vorbea preşedintele, cu vinituri şi flămânzi la  firimituri. * Marinela Mititelu, jurnalist de la Realitatea TV, a devenit consilier al vicepremierului Turcan. Propaganda merge ca unsă, doar că nu ţine de foame, un euro face cinci lei. * Liberalii cu clica lor. Familia Nicolescu, de la Sectorul II, s-a aranjat. Juniorul, consilier al premierului, mama lui, secretar de stat la Economie. Hai, de bine să vă fie! * Secretarul de stat de la Justiţie, Cristian Băcăuanu, zice că ar trebui înfiinţat un parchet financiar, un fel de Procuratură care să verifice declaraţiile de avere ale tuturor românilor. Nu aţi depus încă declaraţia de avere?! Nu e grabă, dar e grav. Fiindcă nu au alte soluţii, liberalii vor „să ne numere ouăle”, până la unu. Marile tunuri, marile averi sunt în siguranţă. PNL merge pe principiul socialist „de la cei mulţi câte puţin, de la cei puţini... ioc”! * Alte idei trăznite. Cîţu, ministrul de Finanţe, vrea să vândă 20% din CEC. Asta după ce banca de stat tocmai a fost bine capitalizată pe banii „întregului popor”. Noi ne lingem botu’. Cine saltă potu’? * Poanta săptămânii. Băse vrea alianţă cu PNL şi USR. Adică fostul preşedinte, cel care îl tot gratula pe şeful liberalilor cu porecla „Sică Mandolină”, vrea alianţă cu Sică?! Vrea, că altfel e pe nicăieri. *

Marcel Ciloanu