Sunt destui încă cei care întreabă dacă asta-i pandemie sau pandalie. Un singur lucru e... sigur, cu viaţa nu e de glumit. Nici cu a nostră, nici cu a altora. Având grijă de voi, aveţi grijă de toţi cei din jur. * Prin Sectorul 6 din Bucureşti, în plină epidemie, se plantează panseluţe. Măcar ultimul drum să fie ca lumea. * Tot de pe drumuri. Pe ruta Bucureşti – Piteşti, autostrada cântă! CNAIR pregăteşte marcaje care, „călcate” la viteza corectă, vor „gâdila în mod plăcut auzul” şoferilor. Na, tichie cu mărgăritar! Autostrăzi nu prea avem, da’ câtă avem, cântă! * România este pe locul 47 în clasamentul celor mai fericite ţări ale lumii. Faţă de anul trecut, ne-am apropiat cu un loc de podium. Să fie Orban de vină? O fi datorită lui Dragnea sau a Dăncilei? Fapt este că, dacă o ţinem tot aşa, precum de altfel guvernul a şi promis, în mai puţin de 50 de ani, vom fi cea mai fericită ţară din lume. Cine mai apucă... * Miron Mitrea – vă mai amintiţi de el? – zice că totuşi nu e rău că n-avem drumuri. Cică, după ciuma asta nouă, o să ne apucăm de lucru şi tocmai asta o să ne scoată din criză. Aha, asta explică multe! Vă daţi seama că, acum vreo 20 de ani, pe când a fost pus ministru la Transporturi, „Manivelă” ştia că vine pandemia?! D’aia nici nu s-a zorit el să ne facă autostrăzi. Nici habar nu avem ce norocoşi putem fi cu o aşa clică de clarvăzători. Ăştia, când ajung la putere, capătă darul înaintevederii. Li se pune ceva în cafea, că devin peste noapte atât de deştepţi, încât nouă, nişte bieţi muritori, ne par proşti de puşcă. * Vreţi dovezi? Uite, primarul din Suceava, suspect că ar fi fost infectat cu coronavirus, s-a autoizolat la locul de muncă. Pe când stătea el acolo, singur-singurel, Ion Lungu a comandat beculeţe, de Paşte. La 27.000 de euro! După ce fapta a generat un scandal naţional, edilul s-a văzut nevoit să anuleze contractul. Acu’, făcând şi desfăcând, primarul o să ceară o substanţială mărire de salariu. Că doar e la muncă, non-stop. * Una peste alta, Suceava e noul Vaslui. Au pus ăştia judeţul pe harta României şi a pandemiei mondiale. Doi şefi de spital au făcut din unitatea pe care o conduceau zonă calamitată şi carantinată, cu medici şi cu pacienţi cu tot. Nu mai „ungeţi” şefi pe pile, că ne omorâţi cu zile! * Şi, cum virusul nu alege, Gheorghe Flutur, fost ministru, azi preşedintele CJ Suceava, a fost depistat pe plus la testul COVID. Cică, pentru a beneficia de testare peste rând, fostul mahăr pedelist a fost „promovat” medic, în acte. Vorba „Unii sunt mai egali decât alţii” nu s-a născut în România, însă nicăieri în lume nu se poate simţi mai bine. * Şi, hop!, Rareş Bogdan, profetul de mucava. Ne asigură că: „Nu mai merge deloc cu şmecheria”. Fraiere care vorbeşti, în România nu trăieşti! Aici scapi, dacă ai zile. * Am zis-o şi săptămâna trecută, când se împute situaţia, răsar strigoii politicii ca ciupercile între degetele de picior. Generalul în izmene, Gabriel Oprea, s-a trezit lăudând guvernul liberal. Cică „s-au luat toate măsurile” necesare. A văzut el că scria, pe Ordonanţă, că e „militară” şi şi-a zis că e de bine. Domnu’ Orban, luaţi-l în PNL, că numa’ el vă lipseşte! * Cică PSD nu mai face politică până nu trece ciuma. Cel puţin aşa susţine senatorul Şerban Nicolae. Aş, vorbe! Păi, când spui asta, ce faci? Politică! * La fel şi atunci când anunţi că donezi 50% din indemnizaţiile tuturor parlamentarilor. * Şi oricum, ALDE Tăriceanu, Ciolacu şi Ponta au demonstrat, chiar a doua zi, că n-au prins ideea. S-a adunat „opoziţia” să pună ţara la punct! Drac mort, raţă înecată şi politician să tacă n-a văzut nimeni până acum. * Cum să meargă bine treaba, dacă nici Guvernul nu vorbeşte aceeaşi limbă? Raluca (Turcan), de la Palatu’ Victoria, zice că anul şcolar s-ar putea repeta. Monica (Anisie), de la Educaţie, răspunde sec: „Nici vorbă”. Vreţi să fie consecvenţi, dacă, în comunicare, clar, sunt repetenţi?! * Mai vreţi, iar, o dovadă?! Păi, declaraţia asta cu care ieşim din case (câţi o aveţi?) a fost de-o formă azi, apoi a doua zi au schimbat-o şi pe urmă au tot interpretat-o. No, şi Poliţia, care trebuie să aplice Ordonanţa Militară nr. 3, ce să mai priceapă? Cum nu s-au priceput, au chemat Armata în ajutor. Concluzia, care aminteşte de bancul ăla vechi cu miliţieni, e clară. Unii ştiu doar să scrie procese-verbale, ceilalţi să citească. Că Ordonanţa, dacă e militară, nu poate fi citită, domnule, de poliţist! * Mai sus parcă-i şi mai rău. Ne-a rugat preşedintele Iohannis să nu ieşim din case? Ei bine, a venit premierul, da, premierul „lui”, şi a zis că se mai poate, pe ici, pe colo... * A mai răsuflat şi naţia uşurată când premierul Ludovic Orban a ieşit negativ la ultimul test pentru COVID 19. Astfel, şeful guvernului a putut să se întoarcă la Palatul Victoria. Totuşi, ce situaţie paradoxală, premierul demis şi reînvestit iese negativ şi se întoarce la putere. Adică e pe plus, cum s-ar spune. * Ce dacă e epidemie? Pensiile se recalculează, anunţă ministrul Violeta Alexandru. Sigur, pentru cei care mai apucă... Parcă văd că şi din nenorocirea asta au să iasă câştigaţi, rămânând în viaţă, ăia cu pensii speciale. Că ban la ban trage. * Iulian Dumitrescu, senator liberal, cere abandonarea „Green Deal-ului” şi mutarea banilor UE, alocaţi acestui proiect, pentru „dezvoltare”. Uite, numa’ aşa putem trăi sănătoşi, într-o lume bolnavă. * De la premier citire: „Spaţiul de manevră, bugetar şi fiscal, este aproape zero”. Din păcate, nu e nicio noutate. Cetăţeni şi firme dau statului taxe şi impozite, că n-au încotro. Şi, când să dea înapoi din ce a luat, statu’ zice „n-am”. Nu tu locuri în spitale, nici produse medicale, nu tu bani pentru privaţi. „Puneţi mâna şi lucraţi!” Nu ne-am lămurit încă cu statul paralel, dar, cu siguranţă, statul parazit e bine mersi. * Premierul e încă febril. „Se ştie că persoanele de peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili”. Şi, de data asta, nici n-a dat vina pe faptul că stă în scaunul dnei Dăncilă. * Fost ministru la Turism, Mircea Dobre, face o observaţie interesantă. În vreme ce statul plăteşte, unor privaţi, 300 de lei pe zi, pentru fiecare persoană carantinată, casele de vacanţă, hotelurile şi bazele de agrement ale unor instituţii ca: MApN, SRI, Justiţie, Regia Protocolului de Stat etc. cazează doar păianjeni. Ori „înălţimile lor” nu concep ca prostimea să le murdărească sau, Doamne păzeşte!, să le infesteze aşternuturile, ori, în înţelepciunea sa, aşa s-a gândit Guvernul să susţină sectorul turistic. * Până mai ieri, toată lumea îi zicea „Mutu”, azi nu trece o zi fără să apară pe ecrane. Ai naibii pesedişti, v-a trebuit vouă să treziţi neamţu’! * Uite aşa am aflat, din gura preşedintelui, că, „până la sfârşitul anului, economia îşi va reveni”. Îhî, numa’ că n-a zis care economie. Poate se gândea la Germania. * La Paltinu, în Giurgiu, a fost antamat un spectacol de Paşte, cu jocuri de lumini şi artificii, pentru 140.000 de lei. Unii spun că suma e perfect justificată deoarece contractul prevede că, dacă nu trece molima până atunci, în locul serviciilor sus-amintite, sătenilor li se vor oferi unele complementare, lumânări şi incinerare. Asta înseamnă să ai viziune! * Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a gândit să pună şi el umărul la ajutorarea artiştilor, dar a făcut-o în notă personală. El vrea, nici mai mult, nici mai puţin, ca minimum jumătate din producţiile difuzate în perioada de carantină de televiziuni, filme, teatru, muzică, dans... să fie româneşti. Şi Funar a mai propus asta, dar măcar el şi-a dat seama că, după cât s-a investit în producţia culturală la noi, riscăm să vedem la reluări cât pe vremea lui Ceauşescu. *Hopa! După trei săptămâni de isterie, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a aflat că se face speculă cu produse alimentare. Iar vestea asta l-a paralizat pur şi simplu. Mai mult n-a reuşit să facă. * În plină epidemie, primarul Timişoarei a comandat construcţia a trei fântâni arteziene. 1,1 milioane! Păi, nu ni se tot spune să ne spălăm pe mâini? Asta a înţeles el... * Victor Costache, ministrul Sănătăţii, şi-a părăsit postul. Unii zic că, de fapt, „a fost demisionat”. După scandalul de la Suceava, constatarea că „în sistemul medical e haos” şi anunţul populist că toţi bucureştenii (de ce numai ei?!) vor fi testaţi pentru COVID 19, măsura se cerea, mai abitir decât după minciunile legate de activitatea sa în privat. Semn clar că a fost ceva la mijloc e faptul că premierul a zis, mai întâi, că-l regretă pe ministrul demisionar, pentru ca, nici două ore mai târziu, să spună că ideea cu testarea locuitorilor capitalei a fost „poveste”. * Vine Tătaru! Şi, dacă e să vedem ceva bun în schimbarea asta, e că vom putea da molimei un nume neaoş, autohton, cum ar fi „Ciuma lu’ Tătaru”? * Criza bate cu piciorul în uşă şi Cîţu anunţă noi împrumuturi, zicând: „Ne-am revenit”. Nu ştiu când şi-o fi revenit el, dar situaţia seamănă în mod straniu cu expresia: „Operaţia a reuşit, pacientul e mort”. * Apoteoza după Orban: „Am discutat măsuri pentru a creşte riscul de infectare, în spitale, a cadrelor şi a pacienţilor”. Sică, râde-o Viorică! * Începând de poimâine, 1 aprilie 2020, perioada de carantină încetează. Românii, şi numai românii,  se pot întoarce la preocupările lor cotidiene. *

Ministru Victor Postache