Madam Dăncilă e iar ea însăși. Chiar crede că a însemnat ceva în politică și vrea să continue. Viorica a demisionat de la BNR, ăsta e deja un simptom suspect pentru România, și s-a înscris într-un nou partid politic. Îi zice NOI, adică Națiune Oameni Împreună. Pare ceva de genul: varză, barză, mânz... Sigur, Dăncilă se va simți acolo ca la ea acasă. Mai precis, la bucătărie, unde zicea că-i place cel mai mult. * Fostul premier a plecat și din PSD, după 26 de ani!, ceea ce nu mai e chiar atât de rău ca și cum ai pleca de la Banca Națională. Doar șeful partidului, Marcel Ciolacu, s-a declarat „devastat”. Las` că-i trece, starea de a fi la guvernare te vindecă de orice. * Ca să se afle și el în treabă, Ludovic Orban, și el fost premier al României, pripășit într-un partid de doi bani și zero procente, întreabă, desigur retoric, dacă Rusia nu desfășoară activități de spionaj în România. Curat retoric, coane Șică! Știi și tu, știm și noi, știu și „ei”, dar nu fac nimic... * Pentru cei care eventual ar mai avea unele dubii, asemănătoare cu cele ale fostului lider al PNL, s-au născut oameni ca Șoșoacă. Senatoarea, alături de alți trei foști membri ai AUR, împreună cu deputatul Coarnă de la PSD, s-a cerut în audiență la ambasadorul Rusiei de la București. N-au spus ce-au vorbit, dar e sigur că în caz de... Doamne ferește!, ăștia patru sunt asigurați. Vor reprezenta cele patru puteri din stat. * Din nou „devastat” de durere, Marcel Ciolacu a propus conducerii PSD excluderea deputatului Coarnă. Povestea asta se va tot repeta până când pesediștii vor învăța să nu-și mai pună pe liste tot soiul de „vedete populare” de voturi aducătoare. * E scandal cât casa la Teatrul Național din București. Ce s-ar mai amuza Caragiale! Directorul interimar, Mircea Rusu, a fost acuzat că, împreună cu Dan Puric, s-ar fi dat cu... rușii. Mda, că doar nu era să se dea cu puricii?! E drept că și-au căutat-o, și unul, și celălalt. Iar Rusu, după Caramitru, pare o sinistră caricatură stalinistă... * Dar să nu ne pierdem cu firea, nu-s nici alții mai buni. Un deputat USR a semnat de două ori moțiunea inițiată de partidul său împotriva ministrului Culturii, tocmai din pricina scandalului de la Național. Acuma, ori omul își dorește teribil de mult să-l trântească pe Romașcanu, ori semnează ca primaru`? În ambele ipoteze, USR s-a făcut iar de băcănie. * Pandemie, război, scumpiri... Ce ne mai lipsea? „Suveranii” au revenit pe scena publică. Suveranii sunt acei câțiva „cetățeni” care nu recunosc autoritatea statului, nu vor să-și facă acte, nu plătesc impozite, ba nici la pușcărie nu s-ar lăsa duși, chiar dacă au fluiertat în biserică... Acum s-au gândit ei că rostul recensământului, aflat în plină desfășurare, ar fi acela de a pune la cale o nouă naționalizare. Cine să ne ia casele? Statul, cel mai mare dușman al lor, desigur. Când? Păi, stați numai să ajungă suveranii la putere și veți afla! * Ministrul Educației a lansat o nouă reformă. Nimeni nu mai știe a câta ar fi și de aceea Sorin Cîmpeanu însuși se ferește să-i spună așa. După cum a gestionat ministrul revenirea sistemului, de la activitatea on-line, la cea în sălile de cursuri, pariul pare mai mult decât riscant. E deja pierdut! * Dacă Viorica Dăncilă s-a întors în politică, Oana Zăvoranu se simte îndreptățită și ea să candideze. Direct la prezidențiale, acum, în 2024! Pâine tot nu va fi, dar se anunță circ. * După repetate, îndelungate și costisitoare procese de restaurare, Coloana Infinitului se înnegrește. N-a știut nimeni până acum, dar monumentul lăsat nouă de Brăncuși e mai mult decât pare. E un barometru al situației din țară. * Rectorul Politehnicii din București, Mihnea Costoiu, fost senator PSD și copilul de suflet al Abramburicăi, a încasat trei ani, cu suspendare, evident!, pentru că a „privatizat” baza sportivă „Cutezătorii”. Perspectiva răsturnată, cât au încasat „Cutezătorii” pentru această privatizare?, e întotdeauna mai interesantă. Și, judecând după faptul că nici Costoiu nu se plânge, costurile au fost neglijabile... * Gata comedia! Băsescu a fost declarat, oficial, turnător. Bun prilej s-o mai vedem pe Nuți la televizor. În rest, Petrov e așa cum îl știm. După un ușor puseu de amețeală, soldat cu o internare, fostul președinte a revenit plin de tupeu. Nu demisionează din Parlamentul European, ba mai mult, vrea să atace legea care îi ia privilegiile de fost președinte la CCR. Desigur, dacă nu-l dibuiau, legea era perfectă. Uneori, „sinuciderea” lui Năstase pare un act de mare eroism. * S-a dus bietu` Cîțu în America să ne scape de viză și l-au așteptat ai lui, acasă, cu cuțitele pe masă. Toți cei patru vicepreședinți ai PNL, acum câteva luni stâlpi de bază ai taberei „învingătoare”, plus mai bine de 30 de organizații județene, i-au cerut să plece de la conducerea partidului. N-ar fi vrut Vasilică, dar n-a avut încotro. Zarurile au fost... aranjate. Fostul premier a  asistat, spectator ca la teatru – cum se spune, la o lovitură de partid pusă în scenă ca la carte, cu general și președinte nejucător. Să zică mersi dacă rămâne președinte la Senat, cel mult în acest mandat. * Vă mai amintiți că Florin Cîțu nu avea vechimea necesară pentru a candida la șefia PNL? Acu`, în locul lui, o să vină Ciucă, care nu doar că nu are vechime în partid, dar n-are nicio treabă cu liberalismul în sine. Băi, o fi o manevră prin care PSD vrea să asigure continuitatea guvernării useliste?! * Pare că doar Șică mai poate salva partidul...

 

Mitică Goarnă (rusă)