Începând cu anii `80 mişcările extremiste din Ungaria au organizat în fiecare an pe data de 4 iunie manifestaţii în faţa ambasadelor României, Slovaciei şi Serbiei pentru a protesta faţă de semnarea Tratatului de la Trianon, care a marcat destrămarea monarhiei austro-ungare şi formarea mai multor state naţionale, între care şi România Mare. Tendinţele revizioniste ale Ungariei s-au manifestat în permanenţă şi în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim de propaganda iredentistă promovată de Ungaria în America, Canada sau spaţiul european.


În România ultimilor douăzeci de ani suntem martorii celor mai oribile provocări ale unor membri marcanţi ai comunităţtii maghiare la adresa românilor şi la fiinţa Statului naţional unitar român. În anul 2006, în Parlamentul României, cu ocazia Zilei Naţionale, un lider politic al comunităţii maghiare, S. Csaba, afirma deschis: „Unul dintre dezideratele comunităţii maghiare din ultimii 88 de ani, de la Marea Adunare de la Alba Iulia, este autonomia teritorială!" Domnul Marko Bela a fost şi mai explicit în ultimul timp cu poziţia comunităţii maghiare din România pentru care formula de "stat unitar naţional" este deşuetă şi incompatibilă cu Europa naţiunilor ungurimii. Ţinta finală a domnului Marko Bela este foarte clară! Domnia sa afirma: "În 1526 strămoşii noştri au pierdut acest teritoriu şi, pentru un secol şi jumatate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este să recâştigăm acel pământ înstrăinat. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul...!" În realizarea acestor nobile idealuri pentru ungurime s-a aliniat, la fel ca pe tot parcursul istoriei, Biserica romano-catolică. Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu afirma că: „În 1918 Imperiul Român s-a extins asupra Transilvaniei!".

Dacă ţinem cont de politica promovată de liderii UDMR în aceşti ultimi 20 de ani, nu trebuie să ne mire faptul că tinerilor şi copiilor maghiari le este inoculată din fragedă copilărie cultura iredentistă şi sentimentul de ură faţă de români. Cele petrecute recent în Oradea cu ocazia organizării unui concurs de pictura cu tema „Naţiunea maghiară fără hotare" şi prezentate în cotidianul Crişana din 8 iunie sunt edificatoare în acest sens. Ce altceva ar putea să însemne cuvintele unor copii nevinovaţi cărora li s-a inoculat în suflet virusul iredentismului? Ce să mai spui în faţa unor mesaje de genul: „Acela nu e ungur pe care nu-l doare Trianonul", Ungaria a fost o ţară" etc.? Prin toate acţiunile clasei politice maghiare din ultimii 20 de ani, prin contribuţia unei clase politice româneşti fără demnitate, intrata sub jugul iobăgiei, ne întoarcem în Transilvania horthystă în care cele mai potrivite cuvinte sunt cele ale lui Ducso Csaba: „Voi suprima pe fiecare valah care îmi iese în cale. Pe fiecare îl voi suprima. Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trece prin sabie toata populaţia, voi otrăvi fântânile şi voi ucide şi copiii din leagăn. În germene voi distruge acest neam... Nu va fi pentru nimeni nici o îndurare. Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naşte copilul. Voi suprima pe orice valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţionalitate, cea maghiară, naţia mea, sângele meu. Voi face inofensivi pe viitorii Horea şi Cloşca. Nu va fi milă!"

Din păcate, oamenii noştri politici, intelectualii, oamenii de cultură se ascund sub aripa indiferenţismului şi a politicii ştruţului. Traversăm o profundă criză economică, dar şi morală în acelaşi timp. Mulţi dintre cei care ar trebui să vegheze la destinul şi viitorul României trădează cu seninătate interesele naţionale ale Neamului Românesc!


În loc să cultivăm în sufletele tinerilor noştri valoarea respectului, a iubirii şi a toleranţei, în loc să învăţăm ceva din trecutul negru al istoriei şi să ne îndreptăm spre o Europă a civilizaţiei, unii vor cu tot dinadinsul să ne întoarcem în Transilvania horthystă. Cui foloseşte?