Culisele marelui jaf asupra Băncii Naţionale: o poveste tragi-comică, în care protagoniştii sunt securiştii şi un grup de intelectuali. Cum lucra Securitatea pe vremea lui Dej, cât de uşor era să prazi o maşină a băncii şi cât de ?profesionişti? erau anchetatorii sunt câteva dintre dezvăluirile legate de acest caz celebru. Să furi peste 280.000 de dolari la sfârşitul anilor 50, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, era nebunie curată. Şi totuşi, şase evrei, între care şi cumnatul lui Alexandru Drăghici, atunci ministru de Interne, au fost îndeajuns de nebuni să comită cel mai mare jaf asupra unei maşini a Băncii Naţionale. Ce a urmat hoţiei este desprins parcă dintr-un film ştiinţifico-fantastic. ?Naţionaliştii evrei În 1959, când a avut loc marele jaf, presa vremii nu a scris despre asta. Evenimentul era o pată neagră, ceva ruşinos pentru regim. Însă lumea a aflat ce s-a întâmplat. Cel puţin cei din partea locului, din zona Giuleştiului, au vorbit multă vreme despre asta. Despre grupul de elemente naţionaliste, cum îi numea securitatea atunci pe cei şase făptaşi evrei, Alexandru Ioanid, fratele său, Paul Ioanid, Igor Sevianu şi soţia lui, Monica Sevianu, Abrasa-Saşa Glanzstein şi Haralambie Obedeanu. Despre suma furată din maşina băncii, 1.686.000 de lei, adică 280.000 de dolari. În banii de acum, 9,3 miliarde de lei. Raportul Ce s-a întamplat, de fapt, este descris în amănunt într-un raport al anchetatorilor, din octombrie 1959. Stilul este caracteristic securităţii: Pe 28 iulie 1959, orele 8:00 dimineaţa, un grup de cinci indivizi înarmaţi, patru bărbaţi şi o femeie, purtând măşti pe faţă şi mânuşi, au atacat şi jefuit maşina Skoda Station, cu numărul de circulaţie 53693 B, proprietate a Băncii de Stat a oraşului Bucureşti, ce staţiona în faţa filialei B.R.P.R. a raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, de unde au furat suma de 1.686.000 lei. După comiterea atacului banditesc, autorii au dispărut, folosindu-se de un autoturism getax marca Moskvici, îndreptându-se spre punctul numit Ciurel. Pe malul Dâmboviţei, în apropiere de moara Ciurel, bandiţii au abandonat suma de 138.000 lei, care au fost găsiţi de cetăţeni şi predaţi organelor de stat. Continuându-şi drumul, bandiţii au abandonat maşina în str. Dr. Teohari, cartierul Panduri, lansând în interiorul ei suma de 213.000 lei, care au fost găsiţi de organele de stat, plecând cu suma de 1.335.000 lei asupra lor. Datorită muncii informative desfăşurată de organele securităţii de stat, la data de 17 septembrie 1959, orele 19:00, au fost arestaţi autorii acestui act banditesc şi unii din complicii şi favorizatorii lor. Ţintă uşoară Anchetatorii nu au inclus însa în rapoartele lor detalii care par, acum, amuzante. De exemplu, maşina băncii era o ţintă extrem de uşoară. Avea caroserie din lemn, iar uşa din spate, unde fuseseră încărcaţi sacii cu bani, nu era prevăzută nici măcar cu o încuietoare. În maşină erau doi funcţionari şi nici unul dintre ei nu avea armă asupra sa. Peste drum de bancă era o secţie de poliţie. Alertaţi de lucrătorii băncii, politiştii au plecat în urmărirea infractorilor cu motoreta, pentru că nu dispuneau de alt mijloc. Jefuitorii Cine erau făptaşii? Alexandru Ioanid avea 38 de ani şi fusese locotenent de miliţie până în martie 1959, când a fost destituit din funcţie. în mai 1959, a fost scos din ministerul de Interne şi pensionat. Potrivit raportului miliţiei, era membru PMR de naţionalitate evreu. El era cumnatul lui Alexandru Drăghici, pe atunci ministru de Interne. Fratele său, Paul Ioanid avea 36 de ani şi era inginer, profesor universitar, şef de catedră la Academia Militară, şi el membru PMR Igor Sevianu, în vârstă de 34 de ani, era inginer aviator şi fusese locotenent de miliţie până în 1951, când a fost dat afară. Era şi el membru PMR. Soţia sa, Monica Sevianu, avea 36 de ani şi era ziaristă. Abrasa-Saşa Glanzstein, 35 de ani, era profesor de istorie şi fusese exclus în 1957 din PMR. Haralambie Obedeanu, 31 de ani, a lucrat la Interne până în 1956 şi era membru PMR. Cu toţii erau evrei, care au crezut în comunism, dar pe care regimul i-a îndepărtat. Rămăseseră fără serviciu, ca majoritatea membrilor comunităţii evreieşti, pe care comuniştii i-au tolerat din anii 50 până în 60. De ce? Mulţi şi-au pus întrebarea: De ce au făcut marele jaf? O explicaţie raţională nici nu exista. De aceea sunt şi foarte mulţi oameni care nici măcar nu cred că jaful a avut loc. În orice caz, au circulat diverse variante legate de motivaţiile acţiunii bandei Ioanid. S-a spus că făceau parte dintr-o mişcare sionistă şi au furat bani pentru a-i ajuta pe evreii români. Dar regimul comunist, care controla tot ceea ce se întâmpla, ar fi descoperit rapid acest lucru şi cei şase nu ar fi reuşit să ajungă la momentul jafului. S-a mai spus că grupul plănuia să cumpere un avion, cu ajutorul căruia să plece din ţară. Ar fi fost însă foarte greu. Şi apoi, ce să faci cu leii în străinătate? Cea mai spectaculoasă explicaţie a oferit-o securităţii chiar unul dintre făptaşi, Abrasa-Saşa Glanzstein, zis şi Musat: Suntem singurii comunişti ilegalişti din ţară asta care au făcut ceva de pomină. Adică ar fi putut fi un fel de răzbunare pe regimul lui Dej. Ancheta Regimul, vădit iritat că nu a aflat nimic despre punerea la cale a jafului, a declanşat o investigaţie fără precedent. Mii de oameni au fost anchetaţi până la arestarea celor şase. Unii dintre ei au sfârşit în închisoare pentru că securiştii le-au găsit ceva la dosar, alţii s-au sinucis. Sunt întâmplări tragice, înscrise pe lista neagră a securităţii româneşti. Oameni nevinovaţi au stat în arest chiar şi două săptămâni, fiind torturaţi pentru a mărturisi ceva de care nu aveau habar. Au fost ridicaţi angajaţii băncii de stat, a fost cercetat personalul de la Studioul Sahia deoarece cu o zi mai devreme de momentul jafului, în Giuleşti se filmase. Au fost luaţi de pe stradă şi reţinuţi sute de bărbaţi cu mustaţă, pentru că nişte martori susţinuseră că faptaşii aveau mustaţă. Dupa ce şoferul maşinii băncii, colectorii şi şoferul maşinii GETAX au relatat unele semnalmente vagi ale atacanţilor, ele au fost luate drept bune de lucrătorii Serviciului Judiciar şi au adus o serie de persoane găsite prin oraş, care aveau singura vină că ?erau suspecte şi purtau mustaţă, se arăta chiar într-un referat al miliţiei privind lipsurile anchetei. Documentul menţionează şi alte abuzuri crase ale investigatorilor: Unii lucrători operativi aduceau persoane din oraş pe care le lăsau la Serviciul nostru fără nici un raport, neştiindu-se de ce anume trebuia cercetat. Deţinutii politici Atacanţii au fost prinşi după ce au început să cheltuiască sume mari. Au fost arestaţi în septembrie 1959, după o investigaţie de aproape două luni, condusă de locotenent-colonelul Zambeti. Au fost trataţi ca nişte deţinuţi politici: anchetaţi de securitate, judecaţi de Tribunalul Militar. În Codul Penal exista pedeapsa cu moartea pentru orice furt mai mare de 100.000 de lei. Făptaşii au fost condamnaţi la moarte, cu excepţia Monicăi Sevianu, care a primit munca silnica pe viaţă, şi pentru acuzaţii politice: uneltire contra ordinii sociale, crima de acte de teroare. Jaful era a treia acuzaţie. Cei cinci bărbaţi au fost executaţi în februarie 1960. -------------------------------------------------------------------------------- Haos în anchetă După constituirea colectivului de cercetare, miliţienii au acţionat în două etape. Munca haotică a complicat foarte mult mersul investigaţiilor, abuzurile ţinând mai degraba de legea absurdului decât de realitate. În prima etapă au fost arestate persoane nevinovate care aveau singura vină că ?erau suspecte şi purtau mustaţă?. Semnalmentele importante fuseseră relatate de şoferi şi colectori, victime ale atacului. Unii dintre cei reţinuţi au fost lăsaţi la Serviciul de Cercetări Penale fără nici un raport, neştiindu-se de ce anume trebuia cercetaţi. Reţinerile ilegale au durat chiar între 4 şi 15 zile. Deosebit este cazul unui fost ofiţer de securitate, Haralambie Florescu, care, "datorită perseverenţei anchetatorului?, a recunoscut că deţine armament şi muniţie şi, drept urmare, a fost condamnat la cinci ani închisoare. Haosul a fost sporit şi de confuzia creată de neprecizarea structurii care conducea ancheta: Serviciul de Cercetări Penale sau Direcţia Judiciară a Direcţiei Generale a Miliţiei? Mai mult, persoanele reţinute de MAI au fost predate "după ce în prealabil fuseseră cercetate şi rezultase lipsa de contingenţă cu atacul?! Consecinţa a fost repetarea inutilă a unor interogatorii confuze, declaraţii incomplete şi neconcludente. Abuz şi tragedii Alt doilea tip de abuz a constat în folosirea de "metode de cercetare neprincipiale" şi "metode interzise", ceea ce a dus la "recunoaşteri exagerate, ireale". Astfel, au fost implicate persoane care n-aveau legătura cu atacul. Responsabil a fost găsit numai un singur vinovat: col. Şerban Samson. Această metodă, asociata cu "întrebări sugestive", a fost folosită şi de DMR Cluj sau DRMAI Piteşti, care au transferat reţinuţii la Bucureşti, de unde au fost eliberaţi după 10-20 de zile. A treia "lipsa" s-a finalizat cu o tragedie: sinuciderea unuia dintre retinuţi, la domiciliul căruia se găsiseră armament şi muniţii. "Grija" pentru soarta reţinuţilor este trădată de atitudinea şefului arestului, care a raportat greşit numele sinucigaşului. Slaba pregătire tactică şi tehnică a acţiunilor de cercetare (audieri, interogatorii, confruntări) s-a văzut mai ales în stabilirea semnalmentelor "bandiţilor" şi precizarea locului în care se afla fiecare martor în timpul atacului. Reconstituirea s-a făcut în etapa a doua, fără a se mai clarifica contradicţiile. Excesul de zel al sectoriştilor Cel mai important aspect al cercetărilor a fost legat de activitatea "formaţiunilor informativ-operative". Nu s-au verificat informaţiile, nu au fost obţinute destule date despre persoanele care mânuiau valorile băncii sau deţineau posturi de conducere şi n-au păstrat conspirativitatea, influenţând astfel cercetările şi starea de spirit a opiniei publice şi autorilor jafului. Toate acestea au fost amplificate de excesul de zel al unor sectorişti, care au furnizat informaţii pe baza cărora au fost arestaţi nevinovaţi. ?Competenţii? Cercul s-a închis prin cercetările în stare de libertate, un mare număr de persoane au fost anchetate deoarece "apăreau cu activitate dubioasă, semnalmente apropiate". Evident că au existat şi "stahanovişti", precum căpitanul Constantin Pleşcaşsi locotenentul N. Olteanu, care au refuzat să plece acasă după trei zile de muncă. Ceilalţi miliţieni nominalizaţi pentru "competenţa" au fost locotenentul-major Gheorghe Talâmba, locotenentul Sergiu Scânteie, căpitanul P. Pantazi. Nicolae Videnie. Actori în reconstituire Monica Sevianu a fost eliberată în 1964, la amnistia politică. A plecat în Israel şi a murit de cancer în 1977. În cele câteva luni cât au stat în închisoare, ?bandiţii? au fost torturaţi, fortaţi să recunoască tot soiul de fapte cu tentă politică, precum că ar fi pus la cale asasinarea lui Drăghici sau chiar a lui Dej. Şi, culmea, au fost puşi să joace şi într-un film "documentar", "Reconstituirea". Era, de fapt, reconstituirea jafului. Chiar dacă ştiau că nu-i aşteaptă o soartă prea fericită, au refăcut evenimentul. Şi au jucat mult mai bine decât anchetatorii, miliţienii şi securiştii. Filmul a fost făcut de Virgil Calotescu şi difuzat în 1960. Pelicula, care durează aproximativ o oră, nu a fost difuzată pentru întreg poporul, ci doar pentru membrii cu rang din partid, pentru a demonstra "profesionalismul" securităţii. În afară de învinuiţi, care sunt trataţi drept oameni ai pierzaniei, iubitori de chefuri şi distracţii, bineînteles, departe de demnitatea fiilor poporului, în film mai ?joacă? anchetatori, poliţişti, martori, pionieri. Aceştia vorbesc de parcă ar recita o poezie la şcoală. Cum era de aşteptat, aspectele politice nu au fost incluse în "documentar". Nu se aminteşte, de exemplu, legătura de rudenie dintre Ioanid şi Drăghici, şi sunt scoase acuzaţiile politice. Unele voci susţin chiar că scenariul ar fi fost făcut de Drăghici. Tonul este, evident, propagandistic. Se vorbeşte despre munca poporului ?furată? de către cei şase ?bandiţi?. Comentariul ajunge la aberaţii. I se transmite, la un moment dat, şi şoferului maşinii de taxi, cu ajutorul căreia cei şase au transportat banii furaţi, că i s-a furat din ceea ce a muncit o viaţă.