Stenogramele discordiei din sânul noului PNL vin să confirme sudura proastă dintre cele două partide, dar mai mult decât atât, prostia pdl-iștilor de-a accepta să dispară, chipurile în felul acesta salvându-și pielea politic și jinduind în continuare la bucatele puterii. Pe termen scurt, căci așa se face politică la noi, a părut o soluție salvatoare, dar pe termen lung va fi un dezastru.

Totul a plecat de la fuga pdl-iștilor de propriul nume, de propria ființă politică, pentru că aveau stigmatul pus și românii nu uitaseră tăierile de salarii. Aici ar merita să remarcăm și comportamentul jalnic al electoratului român, care n-a știut altceva mai bun de făcut în fața măsurilor de austeritate decât să se baricadeze în case și să se uite la Antena 3 și ulterior la Ghiță tv, responsabilii cu spălarea creierelor, nu foarte mari, deci ușor de spălat. Nemulțumirea putea fi clamată în stradă prin proteste adevărate și era o reacție mai sănătoasă de eliberare a frustrării sociale, nu să acumulezi  resentiment și ranchiună, ca în final să dai votul unui monstru politic, USL, care era cât pe-aci să producă, prin criza politică din 2012, un rău mai mare decât criza economică.

O lovitură dată statului de drept și democrației reprezintă un rău mai mare decât o criză economică. Economia are fluctuațiile ei, criza n-a ocolit nici marile puteri. Stabilitate economică permanentă nu există, dar fără stabilitatea politică a democrației se deschide cu adevărat cutia Pandorei. Dar dacă electoratul este așa cum este, politicienii ar trebui să aibă o viziune superioară, de perspectivă. Există partide în țările occidentale care au luat și ele măsuri de austeritate, dar n-au dispărut după aceea. Partidul Conservator condus de Margaret Thatcher, în anii 80 a închis mine și a privatizat enorm, stârnind pe moment furia populară. Cu toate aceastea, nu numai că nu s-a desființat, repurtând și alte victorii în timp, culminate cu câștigarea la un scor nesperat de mare a  alegerilor recente din Anglia.

Însă, la noi, politica e făcută de șnapani care schimbă sigle și culori politice după care rânjesc la șpriț, mulțumiți de deșteptăciunea lor politică. Dacă ești partid de dreapta îți asumi toată istoria ta, cu greșeli, cu suișuri și coborâșuri și mergi mai departe. Aici PSD-ul le-a dat mereu o lecție de consecvență, chiar dacă cu consecințe negative, ușor perisabililor de pe dreapta  eșichierului politic. Ei n-au pe conștiință mineriadele și atacurile la justiție, așa că merg mai departe. Cu atât mai siguri pe ei, cu cât această fuziune neinspirată ratează exact ceea ce și-a propus, crearea unui pol mare de dreapta care să se opună PSD-ului. Era limpede de la început că nu se poate face asta cu două partide, care de mai bine de șapte ani se urăsc de moarte. La toată această stare de fapt, mai trebuie adăugat și faptul că, dacă s-a creat acel stigmat asupra PDL, a fost și rodul unei propagande uriașe, dar întrebarea care se pune e, unde a fost propaganda de dreapta? Din nou pe dinafară.

Dacă PDL-ul a acceptat să devină din linx, șoricel, doar pentru o bucată din cașcavul puterii, s-ar putea să primească în final o bucățică mult mai mică decât visase, de să-i stea în gât.