Monumentele de arhitectură, între bunul plac şi voia sorţii Subalterna arhitectului şef încalcă legea la respectarea căreia ar trebui să vegheze
Una dintre preocupările constante ale arhitectului şef al Primăriei Oradea, Andrei Luncan, ar trebui să fie "valorificarea imaginii arhitectural-urbanistice a municipiului", însă realitatea din teren contrastează flagrant cu această responsabilitate. Mai mult, nici măcar cei puşi să vegheze la respectarea legii nu fac un minim efort să simuleze că le-ar păsa de normele în vigoare. Cea mai nouă subordonată a lui Luncan, consilierul Daniela Pusta, proaspăt proprietară a unui apartament în Palatul Apollo, obţinut în condiţii încă neclare, este un exemplu viu al faptului că primii care încalcă legea sunt cei puşi să o respecte.
Imaginea municipiului, după chipul celor care îl conduc
În cursul anului 2004, în luna iulie, la doar câteva luni de la alegerile locale, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 792/2004 se aproba un regulament de amplasare a reţelelor/ instalaţiilor/ aparatelor pe faţadele imobilelor în municipiul Oradea. În această hotărâre, la articolul 9, se interzice "amplasarea instalaţiilor de climatizare pe faţadele imobilelor aflate la aliniament", acestea urmând să fie montate spre curţile interioare. În urma aplicării acestei măsuri, executivul orădean urmărea "valorificarea imaginii arhitectural-urbanistice a municipiului". La acea dată, executivul orădean considera că aparatele de aer condiţionat amplasate, în special, pe clădirile monument din zona centrală nu fac decât să urâţească şi să deterioreze frumoasele ornamentaţii de pe imobilele din zona centrală.
Unde-i lege, de ce-i tocmeală?!
Pe cât de intransigent a declarat în primele zile că va fi arhitectul şef Andrei Luncan cu cei care încalcă legea, pe atât de lipsit de reacţie a fost de-a lungul celor aproape patru ani în care a avut la îndemână pârghiile legii. HCLO prevede că încălcarea prevederilor art. 9 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 lei, însă potrivit informaţiilor obţinute de la angajaţii Instituţiei arhitectului şef, nicio amendă nu fost aplicată de către aceştia. "Hotărârea HCLO 792/2004 este încă în vigoare. În condiţiile acestea, ea trebuie respectată", a declarat Ionel Vila, secretarul Consiliului Local Oradea.
Lupii, paznici la stână...
Mai mult, chiar angajaţii instituţiei abilitate să aplice amenzi încalcă legea. Un caz concret este cel al consilierului debutant Daniela Pusta, din cadrul Serviciul Autorizări, nimeni alta decât concubina secretarului general PD-L Bihor, Mircea Matei, care a obţinut anul trecut, în condiţii rămase încă neelucidate, un apartament în suprafaţă de 84,5 mp în Palatul Apollo, imobil construit între 1912-1914 şi care figurează pe lista monumentelor de arhitectură publicată în Monitorul Oficial cu codul BHIImB01077. Apartamentul este situat la etajul III şi dă înspre strada Mihai Eminescu. Cu toate că Palatul Apollo este unul dintre cele mai importante imobile din Oradea fiind inclus în categoria clădirilor de patrimoniu, funcţionarul din cadrul Instituţiei arhitectului şef, Daniela Pusta, absolventă a Politehnicii din Timişoara - Specializarea Instalaţii, a decis că funcţia pe care o are îi dă dreptul să-şi instaleze, de la sine putere, în dreptul apartamentului două agregate de aer condiţionat. La fel ca şi în alte situaţii, astfel de aparaturi moderne contrastează puternic cu stilul arhitectonic al imobilelor din Oradea, mai mult, montarea lor pe faţada imobilelor este urmată de accentuarea degradării tencuielii şi a ornamentelor de pe clădiridin cauza fenomenului de condens. Însă aceste nesemnificative neajunsuri sunt minore, când în balanţă stă confortul concubinei secretarului general PD-L Bihor, Mircea Matei.
Dacă angajaţilor din cadrul Instituţiei arhitectului şef le va veni greu să aplice amenzi uneia dintre colege, aşteptăm reacţia altor factori responsabili care pot să dispună remedierea situaţiei semnalate. În acest sens, atât primarul interimar al Oradiei, Mihai Groza, precum şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor ar fi primii îndreptăţiţi să ceară aplicarea şi respectarea legii...
puteti sa-l criticati pe lucan pana la pastele cailor.nu vedeti ca el este batut in cuie pe post?este adevarat ca a avut in stoc,la o firma a carui principal actionar este,dalele care sant puse pe str. republicii?
De ce nu aratati o poza? Poate nu este ea singura care si- a amplasat aparatul pe fatada cladirii respective. Daca sunt de ele nu ziceti nimic- sau aveti ceva cu aceasta persoana?