Înainte de a cunoaşte în profunzime problemele ţării şi de a avea elaborate strategii de rezolvare principială a lor, proaspătul preşedinte Klaus Iohannis se lansează în lupta ideologică. Domnia sa a propus înfiinţarea unui muzeu al comunismului.

Dar, această temă, chiar dacă ne priveşte în mod direct şi pe noi, este o temă mondială a momentului istoric. În plus, din luptele ideologice nu a ieşit nimeni neterfelit. Este de ajuns să urmărim istoria sec. XX şi acum să analizăm propusul muzeu al comunismului, pentru a înţelege clar capcanele. Dar înainte de aceasta, domnul preşedinte trebuie să-şi amintească faptul că a fost ales, pentru că era promisiunea sincerităţii şi adevărului, faţă în faţă cu minciuna. Ori preocuparea domniei sale are toate şansele de plasa într-o zonă "alunecoasă". De ce? Pentru că a face un muzeu al comunismului înseamnă, stricto senso, un muzeu al unei epoci şi nu doar a ororilor acelei epoci. Fiecare epocă, atât cea interbelică, cea comunistă, cât şi cea postcomunistă au avut, ca Luna, atât o faţă luminată, cât şi o faţă întunecată. Istoricii de serviciu (jalnică slujbă!) vorbesc tot timpul despre "extraordinara" bunăstare din jurul anului 1938, de interbelic, în general. Se uită însă de cei peste 60 % dintre români, care trudeau în zdrenţe şi opinci, mâncând un boţ de mămăligă şi încălzind cu disperare un bănuţ în palmă. Se uită de asasinatele politice (climat democratic, nu-i aşa!). Se uită de alegerile asortate cu parii la secţiile de vot. De fapt, oricine poate găsi pe internet poze cu Bucureştii "anilor fericiţi". Va vedea printre domni şi maşini de lux, vânzători şi cerşetori, adulţi şi copii, într-o stare de mizerie care te şochează, oricât de obişnuit ţi se pare că eşti cu sărăcia. Deste epoca postcomunistă putem vorbi doar de bune? În faţa cui? Sau câte bune şi câte rele? La fel şi despre comunism. Desigur, per global a fost o epocă de frânare a performanţei culturale şi ştiinţifice. Desigur în altă formulă ideologică - distrugerile nu ar fi fost atât de masive. Desigur regimul comunist s-a instalat la conducerea ţării în mod ilegal, furând alegerile, şi-a consolidat puterea prin crime politice odioase, a continuat să conducă ţara prin eliminarea fără pardon a oricărui opozant. Dincolo de acestea există, însă, o mulţime de nuanţe, care fac parte din istoria neminţită. Desigur, suntem azi o societate democratică superioară, dar asta încă nu-i de ajuns pentru foarte mulţi români.

Dacă vrem să nu minţim, atunci trebuie să o spunem şi pe aia bună şi pe aia rea. Să exemplificăm. România este singurul stat din lume cu excedent de locuinţe. Bune, sau rele ele există. Cam 90% sunt construite în comunism. Astăzi, când două treimi din populaţie abia poate încheia luna mâncând ceea ce nu se aruncă, plătindu-şi cu greu taxele, impozitele  etc..., şi rămânând fără bani, dacă nu ar avea aceste locuinţe, ce s-ar alege de toţi aceşti oameni? În muzeu le-aţi spune că locuiesc în minciuna comunismului? Ca să fiţi cinstit nu puteţi ocoli acest aspect bazal al existenţei. Cei care v-au votat sunt dintre cei patru milioane de români, care în disperare, prin distrugerea locurilor de muncă şi-au luat lumea în cap. Ei, rudeniile şi prietenii lor v-au votat. Ce veţi afişa în muzeu? Harta României cu toate întreprinderile, bune sau rele (dar nu toate gunoaie!), care le asigurau locuri de muncă? Dacă nu veţi afişa această hartă cine vă va crede? Mişeii care au distrus prin prostie şi hoţie industria românească? Sau veţi sublinia ateismul comunismului scoţând în faţă cele două biserici distruse.

Dar un muzeu cinstit ar trebui să afişeze câte mănăstiri şi biserici au fost construite, sau renovate înainte de comunism, câte în comunism şi câte ulterior. Ar fi jenant! Ar părea că acea epocă atee a cheltuit mai mulţi bani cu renovarea mănăstirilor, înfiinţare de mănăstiri şi biserici decât ambele epoci pre şi postcomuniste. Aţi afişa câte spitale, şcoli, teatre, filarmonici, muzee etc..., au existat înainte de comunism, câte a înfiinţat comunismul şi câte au dispărut după? Se poate înfiinţa un muzeu al ororilor şi greşelilor comunismului, ceea ce ar defini exact conţinutul sugerat în titlu, aşa cum "Memorialul durerii" de la Sighet este o binevenită atenţionare asupra calităţii criminale a intoleranţei politice. Nu încercaţi să faceţi un muzeu al unei epoci, pentru că pentru a nu fi mincinos ar trebui să nu fiţi "political correctness".  Acest popor a fost minţit într-un fel înainte de comunism, a fost minţit altfel în comunism şi la fel de ordinar şi după comunism. S-a săturat de minciuni şi de mincinoşi. Nu apăr comunismul. Nu am fost nomenclaturist. Nu am beneficiat de comunism. Eu ca persoană am pierdut petrecându-mi  cea mai rodnică perioadă a existenței în comunism, dar adevărul este cel mai important lucru la ora actuală. În fiecare epocă cineva a pierdut și altcineva a câștigat. Este legea firii. Nu glasul celor care au pierdut are maxima relevanță istorică. Maxima relevanță istorică o are glasul întregului corp social, glasul poporului ființând ca un organism. Iar adevărul este, întotdeauna, spălat la față de nuanțe. Oricum timpul scoate în final la lumină adevărul. Oricât timp ar trebui să treacă, adevărul ca întotdeauna, va ieși la iveală, iar mercenarii mincinoși rămân în istorie ca lepădături. Dincolo de acestea, în România, comunismul nu a avut rădăcini autohtone și e mort pentru totdeauna. Doar cei ce nu gândesc îi mai pot purta frică. Nu putem ieși din fundătura actuală decât agățându-ne de adevăr. Lăsați-vă de gâlcevi ideologice, domnule Iohannis. Țara are nevoie de președinte și de gospodar, iar nu de gargaragii ideologice. Pentru asta a-ți fost ales! Nu este momentul oportun pentru un asemenea muzeu. Ar perpetua divizarea societății, punând față în față pe cei mulţi care regretă comunismul, cu cei care ajunseseră să-l urască.