La 10 iunie a.c. s-a comemorat împlinirea a 125 de ani de la moartea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu, ceea ce este un lucru deosebit şi remarcabil.

Din păcate nu am remarcat în presa locală niciun rând despre împlinirea a 175 de ani de la naşterea celui mai mare povestitor roman, Ion Creangă (născut la 10 iunie 1839), cel care a fost elogiat chiar de Eminescu, de Titu Maiorescu, de Nicolae Iorga, care îl compara cu Rabelais, de Garabet Ibrăileanu, care îl compara cu Homer, de George Călinescu, care îl compara cu Swit şi cu Sterne datorită genului său umoristic şi narativ şi a memoriei sale prodigioase (extraordinare), fiind considerat unul dintre cei mai buni povestitori populari din Europa, un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare, al sufletului moldovenesc între români şi al sufletului ţărănesc între moldoveni. Scriitor classic al literaturii române, Ion Creangă este, în acelaşi timp, un scriitor de notorietate internaţională fiind tradus în peste treizeci de limbi (în Germania, Franţa, Anglia etc.) Dacă în literatura populară semnificaţia tipică este lupta dintre bine şi rău, la Creangă binele se ascunde în spatele răului şi deşteptăciunea în spatele prostiei, în aşteptarea unei conjuncturii, care să facă posibilă biruinţa binelui asupra răului şi a deşteptăciunii asupra prostiei. Astfel, în "Povestea porcului" un prinţ fermecător a luat înfăţişarea unui animal antipatic şi murdar; Dănilă Prepeleac strică tot ce începe, părând că este înzestrat cu o minte greoaie, pentru ca, după un timp, să se dovedească a fi mai isteţ decât diavolul; Harap-Alb se transformă dintr-un adolescent timid şi naiv într-un viteaz capabil să treacă printr-o mulţime de încercări dificile. Povestea lui Harap-Alb este o capodoperă de înscenare şi ea ascunde multe învăţături, care recomandă în esenţă răbdarea, bunătatea, mila, toleranţa, încrederea în şansă şi în prietenie etc. Relativ redusă ca proporţii, opera literară a lui Ion Creangă a fost realizată într-un interval de timp scurt (1875-1883), astfel: "Capra cu trei iezi" (1 decembrie 1875), "Punguţa cu doi bani" (1 ianuarie 1876), "Dănilă Prepeleac" (1 martie 1876), "Povestea porcului" (1 iunie 1876), Moş Nichifor Coţcariul (1 ianuarie 1877), "Povestea lui Stan Păţitul" (1 aprilie 1877), "Povestea lui Harap-Alb" (1 august 1877), "Ivan Turbincă" (1 aprilie 1878), "Fata babei şi fata moşului" (1 septembrie 1877) "Povestea unui om leneş (1 octombrie 1878), "Popa Duhu" ( 1 noiembrie 1881), "Amintiri din copilărie" (partea I - 1 ianuarie 1881, partea a II-a - 1 aprilie 1881, partea a III-a - 1 martie 1882) anecdota "Cinci pâini" (1 martie 1883), toate în revista societăţii ieşene "Convorbiri literare", iar postum în aceeaşi revistă, apare "Făt-frumos, fiul iepei" (15 martie 1898) şi apoi, în Almanahul societăţii academice social-literare "România jună" (aceeaşi publicaţie în care s-a publicat şi "Luceafărul" lui Eminescu) apare "Moş Ion Roată" şi "Ion Roată şi Vodă Cuza" (1883). Partea a IV-a a "Amintirilor din copilărie" apare tot postum, în 1892, în volumul II al primei ediţii Creangă, după ce fusese citită (în 1888) într-un cerc al socialiştilor ieşeni condus de N. Beldiceanu. Prozatorul moare la 31 decembrie 1889 la Iaşi, la şase luni şi jumătate după trecerea în eternitate a marelui poet român şi universal, Mihai Eminescu.