Preşedintele alungat şi întors s-a refugiat în sintagma prăfuită a admiratorului dumisale, filosoful fără sistem, Gabriel Liiceanu: a încremenit într-un proiect populat de oameni răi, acceptat cu seninătate, în care unica sa contribuţie este o înverşunare aproape autistă de "Gică contra". Undeva, în Traian Băsescu, zăcea un ins cu farmec şi un spirit liber. Farmecul şi libertatea au murit ascunse. Le-au luat locul intoleranţa, obsesiile, ameninţările, părtinirile supărătoare, împrumuturile ideatice servite graţios de menestrelii militanţi (de variaţie, poate scoate din buzunar Valeriu Stoica altă bombonică gustoasă, că fondanta cu oligarhii s-a topit). În lumea lui Băsescu nu au loc decât preacinstiţii pedişti, unicatele Blaga şi Macovei, politicienii pesedişti fără electorat, care rătăcesc prin Cluj. Nicio îngăduinţă, nicio mână întinsă, nicio înţelegere, niciun îndemn spre bine pentru restul. Preşedintele rătăceşte prin Cotroceni, izolat în resentimente, arătând de-a dreptul stânjenitor, având în vedere că ar trebui să fie o minte limpede şi înţeleaptă, nu o reeditare cam nereuşită a neînţelesului rege Lear. Este o asemănare curioasă între Traian Băsescu şi Adrian Năstase. Ambii căzuţi, ambii dornici să uite de exil, ambii însetaţi să tragă cât de multe iluzii din drogul puterii. Năstase încă mai vrea. Băsescu încă mai poate. Şi dacă poate, este de o transparenţă care aproape te răneşte. Celălalt e mai ceţos, un avantaj care vine dintr-o inteligenţă şlefuită şi apucături strunite. Dar şi universitarul care conferenţiază la Sorbona şi fostul marinar care rătăceşte pe uscat au un dezolant numitor comun: simţul realităţii serios micşorat de incapacitatea de a accepta lucruri şi situaţii simple, în care nu sunt nici pe departe personajele pozitive. Un adevăr pe care Traian Băsescu nu-l recunoaşte în ruptul capului este că mesajele sale, despre care crede că provoacă revoluţii, coşmaruri şi insomnii, vor începe să fie lipsite de ecou. Ceea ce este grav. Listele negre, îndoielile maliţioase şi ameninţările de felul "fac eu referendum" ale preşedintelui ar putea cădea în desuetudine şi asta fix din pricina domniei-sale. Ce a obţinut din interviul-maraton dat unei televiziuni prietenoase şi unor jurnalişti şi mai prietenoşi? Vorbe compătimitoare de la mafiotul" Verestoy despre singurătatea preşedintelui. Un pic de blândeţe miloasă şi un upercut de la Hrebenciuc. Ceva supărare imediat uitată de la irascibilul Tăriceanu. Voiculescu e plecat în concediu, după ce a atenţionat acru şi în direct că, dacă dispare, asta nu înseamnă că a plecat să se caute de sănătate. Geoană face transfuzii culturale taman în China, de-a dreapta marelui tată social-democrat Rasmussen. Data viitoare nu va fi nici atât. Până să vină noua republică şi să-şi bage degetele în priza poporului, preşedintele s-ar putea trezi că predică în deşert. În lumea lui Băsescu, pe lângă preacinstiţii pedişti, unicatele Blaga şi Macovei, politicienii pesedişti fără electorat, care rătăcesc prin Cluj, sunt şi vreo duzină de ziarişti. Pe restul i-a pus domnul preşedinte la index. Cică ar fi într-atât de lipsiţi, încât ar rămâne pe drumuri dacă nu s-ar hrăni continuu din zisele dumisale. Întâi natur. Pe urmă cu un praf de sare. Apoi şi cu nişte sos. De multe poate fi suspectat preşedintele, dar oare să fie bântuit de niscaiva fantezii "a la Hannibal Lecter"? Că aşa rezultă din supărarea actualizată pe ziarişti: noi am muri de foame, dacă n-ar fi dânsul atât de gustos. Oamenii mănâncă de nevoie. Un preşedinte rămâne preşedinte. Ziariştii au foame de scris. În spritul acestor propoziţii simple, eu şi alţi jurnalişti nesuferiţi vom continua să scriem despre Traian Băsescu. Drept pentru care nu vă spun "la revedere", domnule Băsescu!