"Omagiu evreului comunist Andrei Dauer, întemeietorul Teatrului de limba română din Oradea."

Era în 1955, aveam 20 de ani, mă plimbam zilnic  pe Corso cu actorul Grig Schitcu, care era prieten cu activistul de partid Andrei Dauer, şi visam să fac teatru.  Activistul  comunist  Andrei Dauer, la  insistenţele lui Schitcu, a convins partidul, Partidul Muncitoresc Român, iar acesta a hotărât înfiinţarea Teatrului de Stat Oradea, cu  două secţii, română şi maghiară. În  secolul acela nu existau  ong-uri  sau alte forme  de iniţiativă  individuală sau colectivă, dar existau activişti de partid  serioşi, la care puteai să mergi cu o problemă şi ei se simţeau obligaţi, în numele unei dogme, sau morale sociale, să-ţi rezolve problema. Trupele de teatru "Iosif Vulcan" şi "Szigligeti Ede"  încă nu  se  inventaseră, dar au fost prezente, prin  actori şi spectacole, aproape  60 de ani, până în 2011, într-o armonie interetnică în care actorii unguri beau bere cu românii la Szedosz, jucau chiar şi-n aceleaşi spectacole, se căsătoreau, făceau copii sau numai  amor... Am iubit-o  platonic pe Vitalyos Ildiko, m-a iubit, cu patimă Dukasz Ana, luam lecţii de teatru de la  viitorii mei profersori Radu Penciulescu şi Valeriu Moisescu, care debutau aici. Până într-o zi, când  au apărut mai multe partide, mai multe ambiţii, mai mulţi lideri, mai mulţi Vulcani şi Szigligeţi şi, precum în orice gâlceavă , "lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta dintre case", cum spunea Marin  Sorescu.  Apoi  s-a  inventat imbecila "corectitudine politica", adică  separatismul: teatral, şcolar, sportiv,  etnic, cultural, familial, stradal etc... În aceste  condiţii  "democrate", de alteritate, s-au  alterat şi morala şi  sistemul de valori. Interesul  personal şi banii  au devenit arbitri  în toate "convieţuirile".  Regina Maria şi Iosif  Vulcan s-au  pricopsit morganatic cu  pruncul  Szigligeti  şi cum acesta nu avea unde  să-şi   scrie  piesele, Regina Maria l-a  expulzat pe Iosif Vulcan, cu trupa lui,  din spaţiul  în care convieţuise  cu Szigligeti aproape un secol, la mansarda  casei, acolo unde  era o pedeapsă să te urci.  Într-o altă  zi,  Ede  Szigligeti, ajuns stăpânul apartamentului comun,  l-a  convins  pe  Iosif Vulcan  să facă fiecare  un concubinaj  "cultural" cu  câte  un Taraf , ca să fie mai "majoritari" şi  s-au cununat,  formând fiecare o mezalianţă culturală  unică în Uniunea Europeană: o instituţie de cultură cultă s-a măritat cu una folclorică, adică Teatrul cu Taraful. Astfel, s-au născut doi ciclopi, autonomi, cu o administraţie mastodontă, cu probleme, angajaţi, maşini, benzină, motorină, şi costuri aşişderea, spre bucuria unui Consiliu Judeţean păcălit, paralizat şi secătuit de bani de proiectele unor "tehnocraţi". După 60 de ani, în prag de Aniversare, hai să ne întrebam  precum  Cernâşevski, înainte  de revoluţia bolşevică din 1917: "Ce-i de făcut?".  A cui  este această  aniversare,  din  anul 2015?  A Teatrului de Stat  Oradea?  A Teatrului Regina Maria?  Sau numai  a  unei secţii, a Secţiei Române? Dar, astfel bucuria riscă să devină separatistă şi nu e corect politic. Cum ieşim, totuşi, pentru că e sărbătoare, din această  parabolă futuristă? Pentru că nu mai avem  activişti politici culţi, sau măcar snobi care vin, măcar din obligaţie la Teatru, cum era atunci cand Dauer trăia, pentru că înţeleptul şi  aniversatul domn Daurer nu mai e printre noi, iar  pluripartidismul ne zăpăceşte şi dezorientează,  propun să mergem la un Rabin să ne înveţe cum să procedăm ca să încăpem cu toţi, în pace, într-o  singură  încăpere.  Să  procedăm  precum în parabola evreiască?  Cum a fost la început, în 1955, ce scoatem întâi şi ce băgăm apoi înapoi? Capra, varza, sau măgarul? Cum pe domnul preşedinte al judeţului, Cornel Popa, nu l-am convins să scape şi să iasă  din această dilemă şi multele  cheltuieli pe care i le-a pricinuit fosta administraţie a judeţului, în urmă cu doi ani, după ce  am umblat  pe la toţi miniştrii  Culturii din ultimii patru ani, i-am convins  cu Ponta şi ajutorul unui activist "cinstit şi sărac" (Ion Iliescu) pe cei din Ministerul Culturii s-o  înfieze pe Regina Maria şi s-o facă Teatru Naţional.  Nu ştiu cine, capra sau varza, mi-au stricat "aranjamentul" şi, astfel,  cele două secţii au rămas cu aceleaşi  înghesuieli, cheltuieli, aceleaşi  salarii  mizerabile, iar Consiliul Judeţean şi preşedintele Cornel Popa, cu aceeaşi risipă  financiară. Păcat, Aniversarea de azi  ar fi fost mai îmbelşugată pentru toate... secţiile.

Recent, noul  ministru  al  Culturii a zis că la Colectiv s-a rupt filmul democraţiei... Să  nu uităm că celor care au murit acolo le datorăm  schimbarea. Acolo s-a rupt firul încrederii care lega clasa politică românească de publicul consumator de cultură, iar cultura joacă un rol esenţial, deoarece cultura este cea care le leagă. Adică ar fi posibil să avem  oameni politici şi administratori, daca nu culţi, măcar iubitori de cultură aşa cum erau  comuniştii, pentru care cultura şi sportul erau  valori cu care se mândreau?

Ioan IEREMIA

regizor, Societar de Onoare al Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara, luptător remarcat prin fapte deosebite pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989

P.S. Îl informez pe domnul Cornel Popa ca în cele 5 zile de  miting  de după  incendiul de la  Colectiv, am câştigat nişte prieteni,  dornici să militeze, prin mijloace  mai eficiente  decât cele  din  2011 când a intrat dihonia în creaţia  lui  Andrei Dauer, pentru crearea Teatrului Naţional Regina Maria, şi să-l invite  pe surghiunitul Iosif Vulcan  sa lucreze cu Szigligeti, precum la  Budapesta, când l-au premiat  pe Eminescu şi când  împăratul  Franz Iozef era mai liberal decat Szabo Odon. Îl aşteptăm şi-l invităm  pe domnul preşedinte Popa alături de noi, să ne ajute, după ce intră în funcţiune Podul Sf. Ladislau. Poate astfel, la anul, când vom sărbători 61 de ani de la înfiinţarea  de către  Andrei Dauer a Teatrului de Stat Oradea,  ne vom bucura că avem un Teatru Naţional Regina Maria, că alături de Szigligeti Ede va trona şi Regina Maria, iar în stanga ei va fi ridicat monumentul lui Iosif Vulcan încoronându-l cu Laurii Poeziei pe adolescentul  Eminescu, precum Goethe pe Mozart la Weimar. Este un proiect  agreat şi de Primăria Oradea în 2014, iar în Piaţa Ferdinand, în locul eliberat de Regina Maria, putem aşeza statuia ecvestră a Regelui Ferdinand. Nu-i aşa că-i frumos, impunător, precum la  Budapesta?