Prin ţară bântuie un om care vrea să fie prim-ministru. Oricui stă să-l asculte, el îi spune repezit: vreau să fiu prim-ministru! Nici mai mult, nici mai puţin. Căci aşa a învăţat el, cândva, că e funcţia aceasta de premier: o coroniţă strălucind pe fruntea isteaţă a celui mai destoinic din clasă. Urmărindu-şi, însă, obsesiv, visul, Mircea Geoană trage după el un PSD ce vede tot mai înspăimântat cum se apropie de prăpastie. Nici n-a anunţat bine depunerea moţiunii de cenzură, născând nenumărate semne de întrebare în legătură cu urmările ei, că preşedintele PSD şi-a făcut public planul post-Tăriceanu. Istorica declaraţie a fost formulată în nu mai puţin teatralul cadru al monumentalei citadele Zalău. Iată cum a explicat liderul social-democrat mănuşa pe care a aruncat-o pe scena politică: „Doresc să fiu prim-ministru pe motiv că funcţia de prim-ministru este una la care liderul unui partid trebuie să se înscrie”. Felul în care se potriveşte fiecare cuvinţel în această frază trădează amprenta inconfundabilă a personalităţii acestui elev ambiţios, în permanentă goană după premii. Atât a înţeles Geoană din politică: faptul că ea e o şcoală mai mare, cu mulţi băieţi răi, dar cu premii tare atrăgătoare. Urmarea constituie chiar ghinionul partidului din fruntea căruia îşi urmăreşte visul de mărire: în vreme ce şeful pesediştilor vânează premii, rivalul Băsescu vânează voturi. Şi îi iese figura, inclusiv cu ajutorul, uneori voit, dar de cele mai multe ori inconştient, al capilor PSD. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul suspendării preşedintelui, şi această iniţiativă pesedistă ridică mingea la fileul lui Traian Băsescu. Dacă pică guvernul în urma moţiunii de cenzură, partidele ce-i sunt împotrivă, inclusiv PSD, n-au de ales decât între două rele: fie premierul agreat de Cotroceni, fie alegerile anticipate. De cele din urmă fug, de doi ani, ca dracu’ de tămâie, iar dacă iese prima variantă e limpede că nu mai stă piatră pe piatră în calea tăvălugului pedist. După ce-au văzut ce înţeleg Băsescu şi ai lui prin confruntarea politică, numai cei tare săraci cu duhul îşi mai pot închipui că va crâcni cineva în front sub „pax basesciana”. Ce se va întâmpla, însă, dacă PSD va da înapoi, speriat de groapa spre care s-a aruncat teribilist? Nu va echivala aceasta cu începutul sfârşitului pentru Geoană? De asemenea, oare cum să interpretăm această proaspătă declaraţie a sa: „O relaţie corectă şi punctuală cu PD-ul nu este imposibilă. Totul depinde de câtă înţelepciune găsim şi de o parte şi de alta”? Cedează Geoană unui şantaj băsescian sau chiar e momit cu fotoliul de premier? Fie cu făgăduieli de mărire, fie, după caz, strângându-i cu uşa Parchetului, Băsescu îi neutralizează de tot pe pesedişti? Sau ce se va întâmpla dacă, mânat de instinctul său distructiv, preşedintele va desemna un premier pesedist, altul decât Geoană? Bunăoară, pe reformatorul domn Rus de la Cluj. N-ar fi aceasta lovitura de graţie aplicată unui partid şi aşa deja şubrezit? Nu cumva pesediştii ar vota senini pentru un premier din rândurile lor şi ar aştepta, cuprinşi de o veselie tâmpă, să fie poftiţi la bucate, lăsându-şi baltă atât liderul, cât şi soarta partidului? Sau dacă va face Băsescu o mişcare de maestru demonic şi-i va încredinţa formarea guvernului cruciatei Monica Macovei? Cine va cuteza să i se împotrivească acestei buhăite neînfricate, îndărătul căreia stau, naiba ştie prin ce meşteşug greu de pătruns, speranţele europene privind primenirea putredei noastre societăţi? Ei, dar acestea sunt dileme nevrednice de mintea silitorului Geoană, care, deja, s-a şi apucat să povestească, pe la Baia Mare, cam ce-ar face el dacă ar fi prim-ministru. Cică aşa scrie în fişa postului de şef de partid: îl ţin sau nu brăcinarele competenţei, el musai să se înscrie în cursa pentru funcţia asta. Pe care, fireşte că o merită, cu asupra de măsură, încă de la alegeri, după cum ne-a dezvăluit Mirciulică gândul secret ce nu i-a dat pace în acest răstimp. Care reformă-n partid? Care opoziţie? Care acţiune unitară şi chibzuită? Fleacuri bune pentru cei ce nu-s în stare să se ridice în sferele abstracte în care gravitează premianţii clasei! PSD are o problemă. Şi aceasta poartă câteva nume. Mircea Geoană e, acum, cel mai păgubos dintre ele. Din paravan încropit până se limpezesc apele în partid, Geoană a devenit unul din factorii ce le ţin tulburi. Ieri, el îi recomanda lui Adrian Năstase „să pună interesul general al partidului înaintea interesului propriu şi să nu ia partidul prizonier propriilor probleme”. Era mult mai folositor pentru toată lumea dacă se uita în oglindă în timp ce rostea aceste vorbe. http://blidaru.wordpress.com