Cu un vot din picioare, numărat fulger-expres pentru două funcţii îndoielnice şi în nas cu miros de iarba verde de acasă, parlamentarii au încheiat o sesiune de antologie, în care nicio senzaţie tare nu a fost ratată şi au plecat împăcaţi că au reuşit să dea peste cap tot ce se numeşte regulă. Aşa CNA şi TVR au fost liniştite cu preşedinţi interimari, deşi unul n-avea nevoie şi la cealaltă nu era cazul. Aşa ilustrul punct de pensie majorat a fost votat la Cameră cu o impresionantă unanimitate, dovadă că şi certurile straşnice pot naşte consensul. Aşa nişte batrânei social-democraţi, în loc sa facă figuraţie la momentul când pensiile li se vor ridica la ceruri au aterizat la Senat, unde se vota "oful" cu Sănătatea (aici să zicem că a fost o greşeală la regia pentru public). Aşa la votul consecutiv pentru CNA şi TVR, între bătaia din gene dintre cele două ridicări de mână s-au volatilizat 27 de aleşi. Şirul de "aşa" poate continua. Cam toate exemplele duc spre un diagnostic aproape de necontestat: vraiştea. De când parlamentarii l-au trimis pe Traian Băsescu să facă aerosoli în concediul forţat de la Preşedinţie, această acţiune fără precedent i-a lăsat cam tulburaţi. Dacă poţi pune pe liber un preşedinte, mai ales unul care are fir roşu cu Dumnezeu, apoi poţi sa faci orice. Ceva fără precedent duce la înşirarea precedentelor ca mărgelele. Suntem mai mult decât în armonie cu regimul nostru constituţional. Parlamentul nu mai împarte bucatele cu preşedintele şi Guvernul. Parlamentul a luat pâinea, mâncarea, cuţitul, tacâmurile, le-a încuiat în sertar, atârnându-şi cheia de gât. E un gen de putere care-l face pe Băsescu să se înverzească ca E.T. Şi totuşi, dacă este să te iei după blândul Nicolae Văcăroiu, cel mai cumsecade preşedinte al României - asta pentru că a fost doar interimar - cel puţin la Senat s-a lucrat. Vraişte-vraişte, dar funcţionează. Ceva peste două sute de legi aprobate nu-s de colo. E drept, zice acelaşi cu umor ascuns, noroc că au fost 70-80 de senatori mai răbdători să se stea cuminiţi în fotolii, că de restul... Trei zile şi jumătate de lucru pe săptămână este prea mult pentru neliniştea motorie bine direcţionată a parlamentarilor. Deci nu e vorba doar de trasul la fit numit studiul individual, de frecventarea comisiilor după fazele Lunii, de audieri cusute cu sfoara albă. E vorba o situaţie deja frecventă şi parşivă numită lipsă strategică de cvorum. Adică ieşi la număr şi eşti chiar în păr când te duci la şpriţ cu Mircea Geoană, dar nu te poate aduna nimeni de pe coclauri când trebuie să-ţi treci propria moţiune sau să-ţi pui omul în fruntea unei instituţii care te doare. Ştiţi unde e tristeţea? Ne încăpăţânăm să rămânem atât de copii într-ale democraţiei, încât suspinăm după conduceri de mână forte. Şi asta se întâmplă, printre altele, fiindcă parlamentarii parcă şi-au pierdut respectul de sine şi stima faţă de Legislativ - care este oriunde expresia cea mai largă şi mai preţioasă a democraţiei. Dacă o vor ţine tot aşa, s-ar putea ca alegătorul modest, fără de care Parlamentul nu ar fi, să facă o pasiune neostoită după tătuci, ayatollahi şi alte întruchipări umane autoritare. Dar "Şapte păcate"? Un film clasic din 40, în care s-a văzut şi a rămas cea mai de pomină încăierare de la fraţii Lumiere încoace. De atunci, "ca în «Şapte păcate»" a ajuns sinonim cu cafteala memorabilă. Aşa a fost şi ultima sesiune parlamentară: de pomină.