Cum n-a mai apucat să înceapă sfârşitul lumii, s-a sfârşit anul şi au început alte sfârşituri, dar de data asta nu al lumii, ci al bunului simţ, al civilizaţiei şi al minimei responsabilităţi civice, care oricum nu se simţeau prea bine. De data asta, semnalul prost a venit şi din alte părţi, nu doar de la noi. 

Scandalul iscat de Gerard Depardieu are în el multă ironie şi paradox, dar şi ceva trist. Marele actor francez este cunoscut pentru orientarea sa de stânga. Acum, Franţa este condusă de un preşedinte de stânga, Hollande, care vrea să-şi împlinească promisiunile de campanie, printre altele, impozitarea averilor cu 75%. Celebrul actor, care, ca şi mulţi alţi artişti, este de stânga doar pentru că asta îi face mai populari şi iubiţi de public, a luat-o la sănătoasa când a auzit. Că doar nu te costă mare lucru, când ai avere de milioane, să vii să mai faci nişte declaraţii de combatere a sărăciei, capitalismului, după care să te începi la caviar şi şampanie. Dar ironia nu se termină aici, stângistul, care fuge de măsurile de stânga, simte nevoia să tragă aer curat democratic, zice el, la Soci, alături de plutocratul autoritarist Putin. Dacă mai stau mult pe acolo, vine şi Brigitte Bardot cu elefanţii după ea. Dincolo de caraghioslâcul situaţiei, e trist că se vede din nou cum mari artişti, e valabil şi pentru intelectuali, n-au avut şi nu au responsabilitate civică, morală. Vin şi legitimează dictatori, oligarhi, după care plâng de mila planetei şi a elefanţilor. Dar dacă asta se întâmplă pe alte meleaguri, la noi anul nou n-a adus decât o continuare a vechilor mizerii. Am putut vedea că moartea unui regizor celebru a scos din nou tot ce-i mai rău din noi, arătând câtă nevoie avem de circ şi ce plăcere animalică există de-a viola şi morţii, şi familiile lor, câtă indiscreţie şi lipsă de respect pentru opţiunea şi libertatea individuală. Ăştia suntem, avem voluptatea linşajului, plăcerea de-a călca morţii sau viii în picioare. Ne deranjează mereu libertatea celuilalt şi vrem să i-o frângem imediat. Rămânem o turmă de sclavi îndobitociţi şi înecaţi în propria ură. Cât despre Sergiu Nicolaescu, dincolo de falsurile istorice şi propaganda din anumite filme, rămâne totuşi un regizor al filmului de acţiune, aventură, care a dinamizat la vremea lui o cinematografie ce producea pe bandă filme cu ingineri agronomi. Dacă acestea se întâmplă la orizontala societăţii, la verticala puterii apele par aşezate aşa cum le-a lăsat sfârşitul de an. Urmează totuşi proba de foc a cabinetului Ponta, care stă bine la capitolul comunicare, dar PR-ul e bun, când ai ce să vinzi, în momentul în care oamenii simt că vinzi pielea ursului din pădure, se întoarce împotriva ta toată comunicarea. Dincolo de aceste aşteptări, rămâne un colţ de varan înfipt în justiţie, otrăvind la greu tot ce înseamnă reguli, proceduri. Deşi a fost ales senator, Felix Voiculescu nu a depus jurământul, ceea ce-l face să rămână suspendat. Este exact ce-şi doreşte, pentru că, nefiind senator integral legitimat, procesul său nu poate merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se dau sentinţe definitive, ci rămâne atârnat la tribunal, unde îşi poate continua tărăgănarea.

Aşa că nu sunt şanse să scăpăm de varan, lui nu-i va impozita nimeni nici averea şi nici vreun Putin nu-l va oferta. Oricum, noi nu putem oferta pe nimeni să vină la noi, la ce reputaţie avem în Europa. Le luăm fildeşii la toţi, inclusiv elefanţilor lui Brigitte Bardot.