Sistemul comunist realizase o infrastructură sportivă competitivă, dar, în acelaşi timp, reprezenta şi o barieră pentru afirmarea internaţională a sportivilor, prin izolarea politică de lumea occidentală. Astfel, odată câştigată libertatea, aceşti sportivi, cu precădere fotbalişti bine selectaţi şi bine pregătiţi în bazele sportive ale fostului regim, au putut zburda spre gloria internaţională. Dar cariera unui sportiv durează puţin, iar în anii din urmă sistemul de baze sportive a intrat în paragină. Nemaiexistând o politică naţională în sport, totul s-a prăbuşit. Elocvent în acest sens e rezultatul obţinut de olimpicii noştri la olimpiada recent încheiată. România s-a clasat pe locul 17 în clasamentul final. După ediţia din 1952, de la Helsinki, acesta este cel mai slab rezultat. Politici naţionale nu există pentru niciun domeniu. Lupta politică în România este în continuare la stadiul de promisiuni justiţiare. În România, politicienii alternează la putere cu scopul de a-i pedepsi pe hoţii care au furat înainte. Bineînţeles că toţi scapă nepedepsiţi. Această cacealma interminabilă a justiţiei de televizor epuizează toate energiile. Timpul pentru gândit şi aplicat politici naţionale constructive întârzie mereu. Cu toate acestea, în măsura în care se caută vinovaţi doar la nivelul reprezentanţilor noştri, politici sau sportivi, se face o mare greşeală. Prin extrapolare, s-ar putea face o paralelă între spectatorul de sport şi sportiv, şi între spectatorul de politică şi politician. Microbistul consumator de sport nu este deloc în măsură să-şi judece sportivii, majoritatea românilor optând pentru nemişcare. La fel se întâmplă şi cu nemulţumiţii de politică, care au făcut o obsesie din a-şi critica politicienii pentru contraperformanţele lor, uitând în felul acesta de contraperformanţele proprii. Revenind la sport şi la rezultatele slabe, acestea promit a se prelungi în timp, pentru că nimic din prezent nu oferă garanţia unei reveniri de pe tuşa în care a intrat sportul românesc. Cu toate acestea, cel puţin colectivele din alte sporturi, cu excepţia fotbalului, au decenţa să-şi rumege eşecurile în tăcere. Nu se aud scandaluri, declaraţii şi alte ţigănii. Oamenii din fotbal au nesimţirea de a se exhiba pe la toate posturile fără a-şi trăi în vreun fel ruşinea propriilor eşecuri. Dincolo de circ şi scandal, rezultatele sunt cele care vorbesc de la sine. Astfel, putem spune că s-a mai bifat un eşec major al anului sportiv 2008, după Campionatul European de fotbal. Dar, cine ştie, poate că în tot răul se va găsi şi un bine. Cu asemenea reprezentări dezastruoase poate se vor lecui mulţi de microbul chibiţării şi vor ieşi din casă să facă mişcare. Însă, până să-şi piardă spectatorii, sportul românesc se îndreaptă spre o toamnă a repetenţiei, aidoma elevilor ameninţaţi de corigenţă, cărora li se spunea că-i aşteaptă olimpiada de toamnă.