Bine a zis cine a zis că, dacă au trecut alegerile, pot să reînceapă întreruperile de apă şi căldură. Sâmbătă pe la amiază, la vremea când peste tot se execută programul administrativ, o anumită parte a cartierului Rogerius nu avea pic de apă. Nici caldă, nici rece! Unde să faci curat, când robinetul rage ca măgarul?!

* Aplicaţia "Oradea la raport" nu ţine de cald şi nici să te speli cu ea nu poţi. Poate s-or spăla pe cap cu dânsa cei ce au comandat-o, cât de curând. * La doi paşi de intersecţia străzilor Dacia cu Transilvaniei s-a săpat, s-a astupat şi, apoi, lucrarea a fost dezgropată din nou. Parcă primarul ne-a promis că, sub mandatul său, se va lucra cu cap. E drept că-i mult de atunci. * Campania s-a terminat. Asta se vede cel mai bine pe autobuzele OTL. Mijloacele de transport care, până mai ieri, plimbau prin oraş chipul preşedintelui ales au fost dezgolite de reclama electorală. Odată cu autocolantele s-a cam dus şi vopseaua. Aşa se face că, azi, maşinile, care nu sunt tocmai vechi, arată ca după război. După un război electoral, să zicem. Asta să fie oare "lucrul bine făcut"? Ras, până la tablă?! * Am spus-o şi, iată, s-a întâmplat! Şeful ADP Oradea, Liviu Andrica, a anunţat că vrea să desfiinţeze accesul gratuit pentru pensionari în ştrandurile orădene. Pentru toţi cei cu mintea scurtă. Nu-s mai mult de doi ani de când primarul Ilie Bolojan s-a angajat că nu va face aşa ceva... *  Dar, din câte se pare, actuala administraţie vrea să facă uitat tot ce ţine de ăia care au condus înaintea ei Oradea. Recent renovată, Casa Memorială „Iosif Vulcan" este mai săracă cu una din plăcile memoriale care îi împodobeau faţada. Marmura, aşezată acolo cu prilejul vizitei ambasadorului indian, pe care erau pomeniţi Eminescu şi Tagore, e drept, şi Petru Filip, a dispărut. Dacă fostul primar e acum în opoziţie la ce se mai poate aştepta? Au să-l aresteze, prin Dispoziţie a primarului?! * Ce legătură este între electrificarea căii ferate Oradea-Cluj şi pasajul din inima clădirii vechiului bazar, aflată pe stada Republicii, în inima oraşului. Electrificarea, la fel ca şi igienizarea pasajului, sunt în fază de proiect de mai bine de două cincinale. Zilele trecute, una din uşile care dau chiar în pasaj s-a prăbuşit sub greutatea gunoaielor care erau sprijinite, pe dinăuntru, de ea. Imaginea nu e deloc măgulitoare pentru autorităţile locale. Asta ca să nu mai vorbim de şobolanii care, deconspiraţi de eveniment, umblă care încotro, în căutarea unui nou adăpost. * O spunem pentru a mia oară. Dacă dom' primar i-a învăţat pe şoferi că e OK să circule şi să parcheze pe trotuare, nici nu mai era nevoie să li se spună că spaţiile verzi sunt la dispoziţia bolizilor lor. Unde mai pui că pentru astea nu se plăteşte nici taxă de parcare. Un caz, dintr-o mie, poate fi surprins în imagini, în imediata vecinătate a bulevardului Dacia. "Cetăţeanul" şi-a lăsat bolidul chiar în mijlocul zonei verzi. Şi stă acolo, bine meci, de aproape două săptămâni. * Tămâietorii cu simbrie, din bani publici, ai primarului ar face tare bine dacă, măcar, nu ne-ar mai lua de proşti. S-o spunem p'a dreaptă. Parcarea de pe strada Dunării a devenit spaţiu verde, nu fiindcă, subit, primarul ar fi prins multă dragoste de natură, ci pentru că "onorata clientelă" trebuie îndrumată spre parkingul din strada Tribunalului. Efectul acestei măsuri, similară cu cea de pe bulevardul Magheru, e măsurabil, contabil. Parcarea supraetajată tot pe minus merge. Oamenii preferă să îşi lase maşinile pe străduţele din imediata vecinătate a instituţiilor din zona centrală, pe unde au de făcut una, alta.

Cetăţeanul surmenat