Mesajele critice la adresa României ne arată, de fiecare dată, că încă suntem o societate care nu are o direcţie unică.  Pentru unii, mesajele doamnei  Nuland  reprezintă  o bulă de oxigen, în speranţa că mai există o presiune pe cârmuitorii zilei. Dar foarte mulţi români simt nevoia  unei  replieri mânioase, menită a pregăti o dezlănţuire belicoasă lansată spre „Marile Porţi" care, spun ei,  de secole ne pică-n cap nouă românilor.

De data asta nu e vorba de a-l prefera pe odiosul boier român, turcului venit pe cal călare. Ci de a înţelege că noi suntem presaţi pentru a ne însuşi nişte instrumente instituţionale, fără de care Democraţia e doar vorbărie goală şi urnă plină cu voturile morţilor. Pe undeva, acest complex istoric al celui mic, care ori vrea să pară mai mare decât este, ori nu mai vrea să crească şi se pierde sub pulpana protectoare, nu ne este specific doar nouă. La începutul  secolului douăzeci, filozoful indian Tagore încerca să-şi înţelepţească naţia.  El sugera Indiei o strategie înţeleaptă, un joc de echilibru faţă de puterea colonială, repudiind soluţiile extreme. Adică nici căderea într-un naţionalism ciufut, izolaţionist, menit a duce la înapoiere pe termen lung, dar nici abandonarea propriei identităţi, pierderea conturului într-o mare pastă cosmopolită. Dar pentru asta e nevoie de mult discernământ, de o evaluare  clară a ceea ce suntem şi a ceea ce vrem să fim. Noi de un sfert de veac suntem împărţiţi între prooccidentali şi antioccidentali. Pentru mulţi, naţionalismul  rămâne doar un alibi menit a masca spaima de regulile tipice  societăţii occidentale, care ar limita capacitatea de furt a politicianului român.  Cu toate acestea, când vin mesaje dure care incriminează corupţia, siluirea democraţiei, deşi suntem printre primii vizaţi, suntem ultimii la nivel de reacţie  demnă.  În acest  sens, paralela dintre cei doi Victor, unul scris cu k, e valabilă doar până la un punct. Viktor Orban a negat democraţia liberală, dar spune el, nu de pe poziţia dictaturii bolşevice sau fasciste, ci de pe principiile creştin democraţiei, a conservatorismului european, care opune politicilor corecte ale stângii liberale europene, tradiţionalismul, creştinismul,  identitatea. 

Poate că e doar un joc argumentaţional şi la Viktor Orban, care nu poate acoperi derapajele autocrate vizibile, dar totuşi vorbim de replica unui om politic bine mobilat ideologic, capabil să susţină discursuri polemice articulate în plenul  Parlamentului European. Aşa că, vrând, nevrând, trebuie să venim la Victor al nostru, a cărui reacţie e la nivelul elevului problemă, care încearcă să se scoată căutând să dea vina pe unii mai afundaţi decât el. Replica puerilă, de a spune că nu e vorba despre noi, ci de celălalt Viktor, arată nivelul politic al favoritului în cursa prezidenţială. Ăsta e produsul şcolilor de partid în România, a tineretului politic, a cărui şcolarizare în organizaţia de tineret presupune chefuri şi asimilat tehnicile de potlogărie a bătrânilor. Aşa că, ai noştri tineri nu mai învaţă la Paris, ci prin hrubele vesele ale organizaţiilor de tineret.

În condiţiile acestea, avem toate şansele să vedem continuarea acestui salt  bezmetic, între mândria de-a fi român, dospită pe domeniile baronilor, şi nevoia imberb - adolescentină  de-a face poze cu vedetele politicii mondiale.