Nimic  nu poate  fi mai  jalnic  decât  spectacolul celor care pretind că ştiu ei de ce are nevoie ţara. Ascultându-i, constaţi că locurile de muncă, spitalele, bolnavii de cancer, autostrăzile, sunt probleme secundare. Toate sunt  eclipsate de cu totul alte obiective, cum ar fi obsesia prezidenţiabililor, fuziunile şi tot soiul de împerecheri politice care seamănă foarte bine cu fauna din studioul lui Dan Diaconescu. De fapt, otvizarea României cu care ne ameninţa Diaconescu s-a produs şi-n politică. Se practică doar şarlatania de talk show şi discursul de imagine.

Ideea asta că noi avem nevoie de partide puternice este una eronată. Nu de asta are nevoie cetăţeanul, ci de instituţii puternice. La noi, cu cât sunt mai mari şi mai puternice partidele, cu atât sunt mai slabe instituţiile. Aşa că dincolo de prezentările de manechini prezidenţiali în vitrină, cine nu va continua linia începută în ultimii ani, de întărire a instituiţiilor statului, va produce cel mai mare rău acestei ţări. Un rău mult mai mare decât cel făcut  de cei care au tolerat banditismul postcomunist, pentru că măcar pe ăia îi preceda un rău şi mai mare. Dar acum, orice întoarcere din drum ar putea fi catastrofală. E limpede că majoritatea clasei politice s-ar elibera mâine de sub auspiciile legii, dar contextul nu e deloc favorabil unei ticăloşii organizate. Însă dacă pe partea de stat de drept şi justiţie există un scut de apărare din afara ţării, dezastrul economic e doar în cârca noastră. Faptul că avem o creştere economică  pur statistică, care nu se regăseşte în buzunarele oamenilor, nu se datorează vreunui proiect economic al guvernanţilor. În spate stă tot sacrificiul oamenilor care au strâns cureaua, nimic mai mult. Iar dacă domeniile vitale sunt  abandonate, sănătate, învăţământ, de ce ne-am putea mira că sportul, turismul sunt pe nicăieri. Având în vedere şi perioada estivală în care suntem, ne-am putea uita şi către impotenţa din turismul românesc. O simplă comparaţie cu Slovenia ne aruncă în ridicol. O ţară cam cât Bucureștiul  ca populaţie și o suprafață de unsprezece ori mai mică decât cea a României.  Cu toatea acestea,  Slovenia a atras, anul trecut, 2,26 milioane de turiști străini, pe când noi în aceeaşi perioadă cu jumătate de milion mai puţin. Dar nici asta nu e o problemă pentru politicienii noştri. Ei n-au nicio grijă cetăţenească, ci doar lupta lor cu justiţia. De restul nu se mai ocupă nimeni. Iar tot ceea ce nu face guvernul  nu produce decât aceleaşi refrene ale neputinţei civice. Aproape că e sătulă deja lumea să tot repete nerealizările guvernanţilor. Dincolo de toate, mai grav este că la doi ani de la călcarea în picioare a statului de drept, niciun potenţial prezidenţiabil nu oferă garanţii făţişe că drumul  spre modernitate a României este unul ireversibil. Dar obişnuit să trăiască lipsit de minimă demnitate românul se împacă cu toate şi nu se revoltă. Cetăţean al acestei lumi mai străin de ideea de revoltă, precum românul, nu există. Prin urmare, totul e posibil din 2015.