Tot mai mulţi analişti vocalişti se victimizează anticipat spunând că acum e momentul să exprime tot, pentru că, dacă va câştiga Băsescu un al doilea mandat, cu siguranţă li se va închide gura. Aproape că te-ar putea apuca şi plânsul la gândul că peste lătratul liotei de bipezi tv, plătiţi de patronii lor, doi dubioşi îmbogăţiţi ai tranziţiei, se va aşterne liniştea de mormânt. E şi ăsta un mod de a-ţi da o importanţă necuvenită.

În primul rând şi dacă ar fi adevărată aberaţia lor cum că Băsescu le-ar bloca în stilul ţarului Putin demersul jurnalistic, ei n-ar avea ce pierde. Libertatea demersului lor jurnalistic ţine de la cuşcă şi până unde se termină lanţul mogulului. Frapează însă cel mai mult prostia acestor gurişti. Cum să spui că dacă Băsescu va câştiga va deveni represiv faţă de criticii săi. De ce n-a făcut-o în ultimii doi ani electorali când miza este cel de-al doilea mandat? Cor anti Băsescu cum este acum nu va mai fi niciodată, pentru că peste patru ani Băsescu nu va mai putea candida. Dar ce mai contează lipsa de logică pentru papagalii de televizor ai mogulilor. Acum nu zice nimeni că Traian Băsescu nu poate fi criticat şi de oameni neplătiţi pentru asta, mai ales că are şi pentru ce să fie. Însă e greu să pretinzi acest lucru atunci când, seară de seară, duci campanii obsesive de un partizanat grosolan din care transpare clar lipsa oricărei obiectivităţi şi a oricărui bun simţ jurnalistic. Presa care are o memorie scurtă uită sclavia trăită în regimul Năstase, când libertatea de expresie a fost cu adevărat gâtuită. Pe Năstase nu prea îşi permiteau mulţi să-l facă dictator, asta fiind dovada cea mai bună că el chiar era, pe când Băsescu care este taxat la toate colţurile drept dictator dovedeşte contrariul. Probabil că excesul de opinie liberă produce o suprasaturaţie care atrage după sine masochismul interdicţiei.
De satisfacţia masochistă a unora s-ar putea ocupa urmaşul lui Năstase la candidatura pentru Cotroceni, Mircea Geoană. Deşi nu are şanse reale de-a deveni preşedintele României am putea face totuşi un exerciţiu de imaginaţie. Ar avea un caracter profilactic acest exerciţiu, pentru că fără o proiecţie a răului nu poţi anticipa şi bloca realizarea lui. Semnalmentele politice ale lui Mircea Geoană nu diferă în substanţă de cele ale lui Năstase, acelaşi aer de oligarh înveninat de setea de putere ascuns în spatele cumsecădeniei socialiste afişată în public. Îi mai aseamănă şi statutul de soţi slab masculinizaţi în raporturile cu nevasta. În schimb tot ce e în natura lui Geoană e alterat, prelucrat, replicile sale sunt premeditate şi sunt atât de lipsite de spontaneitate de parcă şi le-ar fi repetat în cap de zece ori înainte să le spună. Din când în când îi apare pe chip zâmbetul ipocrit ce-i dă o expresie de şoarece otrăvit de propria-i otravă interioară. Atunci e momentul în care trebuie sedus poporul venit la târg. Ca un hopa mitică în straie de iarmaroc se duce din loc în loc să prindă cu virilitate ţărănească de gâtul unei sticle cu răchie pentru a-şi ţugui buzele mincinoase. Mimează stilul sincer şi bărbătesc încercând cu emoţie să privească în ochi pe cel cu care dă mâna. Transpiră mult pentru asta, înfricoşat mereu în gândul său că, în ciuda faptului că privirilor din jur le va scăpa impostura sa, camerele de luat vederi nu-i vor ierta nici cea mai mică grimasă falsă. Papagalul roşu e acompaniat mereu de unul mai tuciuriu care nici măcar limba păsărească n-o cunoaşte. Regăsim aici perfect profilul uman al vechiului activist comunist, care sub masca omeniei şi a grijii pentru cei mulţi îşi dezvoltă puterea şi numărul de sclavi din jur. Atât de mult a iubit comunismul omul că a făcut din el sclavul perfect. Istoria a consemnat această realitate tristă. Iar această boală supravieţuieşte miraculos la noi. Boala liderului comunist care aşterne tăcerea şi liniştea peste ţară. Un Mircea Geoană ajuns preşedinte ar caricaturiza România politică după chipul şi asemănarea sa. Când PSD-ul e cu ambele picioare pe pieptul ţării, nu doar cu unul ca acum, nu mai mişcă nimic.

Octavian Paler spunea că doar atunci când PSD-ul va dispărea ca partid, în ţara asta se va putea schimba ceva. Dar aşa cum a murit PCR şi s-a născut FSN, azi PSD, probabil că nici atunci nu se vor bate cuie în tălpi diavolului comunist.