Primarul Oradiei, dl. Ilie Bolojan, repetă, de ceva vreme, cu ocazia deschiderii anului universitar în urbea noastră, că Universitatea trebuie să furnizeze absolvenţi competitivi pentru viaţa economică şi ştiinţifică a oraşului şi judeţului, fără de care nu numai că vom bate pasul pe loc în evoluţia firească şi necesară de tip european, ci chiar vom regresa. Pentru aceasta, cere cadrelor didactice universitare să se implice şi să sprijine, fiecare prin competenţa la care a ajuns după ani de acumulări, chiar de o viaţă, în mai buna aşezare şi dezvoltare a oraşului, a judeţului, a spaţiului geografic naţional. Invitaţia este firească, chiar emoţionantă!

În practica conducerii oraşului, domnia sa a dovedit că este un gospodar mai ambiţios şi priceput raportat la precedesori. Modernizarea oraşului stă mărturie în acest sens. Sunt vizibile: restaurarea Cetăţii medievale; inaugurarea de statui şi grupuri statuare dedicate unor personalităţi politice şi culturale locale; noi chioşcuri de alimentaţie, ziare şi flori, practice şi cu un design european; noi poduri peste Criş şi proiecte pentru drumurile de centură care să devieze traficul din centrul oraşului; parcuri noi şi piste pentru biciclete; mijloace de transport cu un orar de funcţionare bine pus la punct; mai multă curăţenie în oraş, vara chiar se spală străzile mai circulate etc. Dacă eşti cetaţean corect, indiferent de simpatiile politice pe care le ai, nu poţi să nu recunoşti aceste realizări. În fond, când este vorba de mai buna administrare a unei instituţii, a unui domeniu cu impact asupra vieţii noastre de zi cu zi, a oraşului, judeţului sau ţării - politicul nu ar trebui sa intervină decât ca element de impulsionare a lucrurilor spre mai bine, prin legi şi decizii redactate şi aplicate de profesionişti. Acestea şi aceştia trebuie să ţină cont, în măsura posibilului şi logicului, de punctul de vedere a majorităţii cetaţenilor, a societăţii civile.

Cum nici unul dintre noi, oameni fiind, chiar în funcţii de decizie temporare, nu suntem perfecţi, dl. primar cred că acceptă că are şi el scăpările sale. Nu mă refer la felul de-a se manifesta mai rezervat, mai retras, chiar constipat în anumite împrejurări sau faţă de anumite situaţii de reprezentare. Că nu este un orator fascinant, că nu răspunde la multe invitaţii la care prezenţa sa ar fi o recunoaştere a eforturilor organizatorilor pentru creşterea prestigiului urbei - nu este un capăt de ţară! Până la urmă este preferabil să fii mai discret, mai puţin vocal, pragmatic, să ai rezultate. Totuşi, ca lider, acolo unde nu te pricepi trebuie să-ţi consulţi colaboratorii şi specialiştii în domeniu!

Câteva doleanţe exprimate, chiar decizii luate în ultima vreme, ce ţin de trecutul mai vechi sau mai recent al oraşului nostru s-au dovedit pripite, greşite. Ele pot genera nemulţumiri la nivelul unor categorii socio-profesionale, chiar convulsii locale. Că aceste reacţii îi pot afecta imaginea personală şi politică, îl priveşte. Totuşi, dl. primar nu are dreptul să pericliteze liniştea cetăţenilor urbei printr-un autoritarism care nu-şi mai găseşte locul într-o societate ce se doreşte tot mai europeană.

În acest context vreau să punctez câteva păreri despre deciziile greşite pe care dl. primar le-a luat în ultimul timp, cu concursul Consiliului Local. Mă voi limita la domeniul meu de specializare, istoria modernă şi contemporană.

De o bună bucată de vreme, poate ca să ne obişnuim cu decizia finală, este, cum spune mass-media locală, "războiul statuilor din Piaţa Unirii". Au ajuns politicienii să decidă cine ocupă un loc mai important in istoria românilor: Mihai Viteazul sau Regele Ferdinand ? Ca istoric, îndrăznesc să afirm în cunoştinţă de cauză: amândoi au împlinit visul de Unire al tuturor românilor în vremurile grele în care au trăit. Dacă Mihai Viteazul a fost primul întregitor al pământului românesc, fie şi pentru o scurtă vreme, Regele Ferdinand a preluat şi desăvârşit fapta Viteazului, perpetuată în mentalul popular de-a lungul veacurilor ca moment de referinţă ce trebuia reîmplinit, o dată pentru totdeauna. Istoria ridicării statuii ecvestre a Regelui Întregitor se cunoaşte. La 21 noiembrie 1924, în incinta ansamblului arhitectonic de respiraţie englezească realizat de renumitul arhitect bucureştean Duiliu Marcu, ca simbol al "erei româneşti", Ferdinand lua locul unui alt rege a căror enoriaşi îi atribuiau merite în istoria oraşului pe bază de legende. Aş spune că realitatea lua locul legendei. Este bine de ştiut că statuia Sf. Rege Ladislau nu a fost distrusă în 1924, doar mutată într-un spaţiu mai adecvat- în faţa Catedralei baroce, unde tronează si astăzi. Dacă vecinii noştri l-au sanctificat, locul său era lângă Sfânta biserică pe care a slujit-o cu credinţă. Pe de altă parte, un stat valorează ceva atâta timp cât ştie să-şi valorifice şi să-şi apere interesele şi imaginea. Statul naţional unitar român trebuia să dea dovadă de voinţă, să-şi ilustreze trecutul şi simbolurile sale, să insufle mândrie şi încredere concetaţenilor săi. Ocupantul maghiar vremelnic din 1940-1944 a decapitat toate statuile şi busturile elitei politice şi culturale româneşti, unele dispărând cu totul în împrejurări neştiute exact nici astăzi. În locul statuii regelui Ferdinand se va monta un bust al noului cotropitor, amiralul fără flotă, Horthy Miklos. După ocupaţia sovietică din 1944-1945 în locul bustului amintit mai sus, în Piaţa Unirii se montează un monument în memoria ostaşilor Armatei Roşii eliberatoare. Evenimentele din Decembrie 1989 pulverizează simbolurile sovietice din întreaga ţară, într-o încrâncenare firească de moment contra regimului comunist adus în ţară de tancurile „fratelui de la răsărit". Pe locul rămas vacant, ofiţeri, subofiţeri şi angajaţi civili ai încă marii unităţi militare din Oradea, prin contribuţii băneşti liber consimţite, strânse de-a-lungul mai multor ani, vor ridica, în 1998, monumentul ecvestru al lui Mihai Viteazul. Primul unificator al pământului românesc îşi găsea locul firesc în mijlocul Pieţei Unirii. De altfel spaţiul în care a fost amplasat se leagă, spun documentele anului 1600, de tabăra pe care ilustrul voievod şi-a instalat-o în Oradea în drumul său spre Viena şi Praga, pentru încheierea unei noi înţelegeri antiotomane şi antinobiliare cu împăratul Rudolf II. Neavând încredere în Nyári Pàl, căpitanul Cetăţii Oradea, Viteazul şi-a amplasat tabăra, timp de câteva zile, pe câmpul care astăzi acoperea cu aproximaţie pieţele 1 Decembrie şi Unirii.

Readucerea în memoria orădenilor a vizitei Regelui Ferdinand şi Reginei Maria din mai 1919 se leagă de inspectarea Armatei Române pe Tisa, în drumul acesteia spre Budapesta şi înfrângerea rebeliunii bolşevice maghiare, ce ameninţa liniştea şi democraţia Europei Centrale şi Vestice. Reamplasarea unui monument al Regelui Întregitor la Oradea este binevenită, o reparaţie morală fortificatoare a sentimentului naţional. Avem o Piaţă Ferdinand unde deja s-a ridicat statuia Reginei Maria. Aici este locul să se instaleze şi statuia ecvestră a Regelui. S-ar reface, într-un perimetru urban firesc şi central, unitatea simbolică post-mortem a doi mari lideri politici ai României moderne, intraţi în istoria românilor ca un tandem politic perfect.

Dacă, totuşi, dl. Primar vrea să facă "reparaţii istorice" într-un război cu statuile din centrul Oradiei, îi sugerez să amplaseze statuia Reginei Maria pe locul unde a fost ridicat bustul acesteia în perioada interbelică, adică exact în faţa Teatrului de Stat care îi poartă numele! Oare va avea demnitatea să facă acest lucru fără să-şi "scandalizeze" vechii şi, am înţeles, viitorii aliaţi politici din Consiliul Local?

Pericolul dezafectării paşte şi statuia marelui mecenat Emanuil Gojdu. Plasată în apropierea casei în care s-a născut, Gojdu aparţinea înstăritei grupări de negustori macedoromâni din Oradea sfârşitului secolului al XVIII - începutul secolului al XIX-lea, care a ridicat Biserica cu Lună, primul lăcaş de cult ortodox aprobat de autorităţile locale ale vremii a fi construit în centrul oraşului. Să nu uităm meritul concitadinului nostru de a înfiinţa Fundaţia care îi poartă numele, din banii căreia s-au şcolit atâţia tineri români, în fond generaţia care a înfăptuit Unirea de la 1918. Că, recent, datorită politicienilor noştri post decembrişti, s-au pierdut Casele Gojdu din Budapesta, este o altă gafă. Sper să vină vremea ca cei vinovaţi să plătească într-un fel sau altul.

S-a vorbit, la un moment dat, despre ridicarea unei statui Episcopului Roman Ciorogariu, fruntaş al luptei naţionale din 1918-1919, chiar în faţa Bisericii cu Lună. Altfel spus, exact în locul unde, la 20 aprilie 1919, acesta primea pe generalul Traian Moşoiu şi Armata Română eliberatoare. Cu aceste trei statui, simbolizând tot atâtea momente capitale din istoria oraşului nostru, Piaţa Unirii şi-ar transforma numele în renume.

Ţara a intrat recent într-o nouă etapă istorică. Cel puţin din primele declaraţii ale noului preşedinte se doreşte ca prin dialog şi echilibru să se depăşească greşelile şi abuzurile ultimului sfert de secol de politică românească, să se deschidă un orizont de muncă, armonie şi bunăstare. Deci, domnule primar, frânaţi-vă autoritarismele, cereţi sfatul specialiştilor mai tineri din jurul dvoastră, pentru a nu adăuga greşeli la rezultatele pozitive pe care le-aţi contabilizat în administrarea oraşului. Pentru că în politică greşelile sunt mai vizibile şi anulează dramatic reuşitele. În plus, la început de an şi nouă "eră politică", nu avem nevoie de frământări locale în care societatea civilă s-ar putea implica cum a procedat, de atâtea ori, în ultima vreme. Nu este cazul să creăm artificial din Oradea un punct sensibil chiar pentru siguranţa naţională. În rest, "La mulţi ani!" cu sănătate şi numai bine.

Prof. univ.dr. Mihai DRECIN