D-na Udrea s-a retras în provincie pentru aceste alegeri parlamentare. E simptomatic cumva, având în vedere că apucăturile de fată de provincie ajunsă în Capitală au trădat-o mereu.

Să ne aducem aminte că aidoma unei fete de provincie care răsfoieşte revistele colorate visându-se divă, şi madam Udrea s-a expus în ipostaze care-i dezvăluiau închipuirile şi dorinţele fanteziste. A pozat în diverese celebrităţi, de la Madonna şi Margaret Thacher, adică sexy şi dârză la un loc, soţie de preşedinte, gen Jackie Kennedy, sau la pachet, soţie şi preşedinte, a la Evita Peron, şi în mod apoteotic ne-a arătat că e şi de nasul Cleopatrei. Toată această ipostaziere infantilă, de adolescentă bovarică, trăda însă şi o beţie a succesului facil obţinut. Doamna Udrea a ars etapele într-un ritm halucinant. Aşa se întâmplă când de la mult bine, începi să dai în auto mistificare şi să te crezi o forţă de sine stătătoare. D-na Udrea nu-şi datorează sieşi nici ascensiunea şi nici supravieţuirea în politică. Dovadă că, odată cu declinul lui Traian Băsescu, a intrat într-o penumbră demnă de un teatru de provincie. Această eclipsă putea să vină pentru ea chiar mai devreme, dacă Traian Băsescu pierdea alegerile în 2009. Am mai fi văzut-o pe la talk show-uri, din când în când, şi prin reviste. Dar timpul lucrează în defavoarea a tot ceea ce e perisabil, artificial, găunos. Cele două atuuri ale Elenei Udrea resimt din plin lucrătura lui Cronos: Traian Băsescu, aflat pe toboganul politicii, şi corpul ei, care deja trece în zona unor gusturi mai planturoase, aşa ca de târgoveţi mustăcioşi, gen Ioan Oltean. Odată cu dispariţia celor două avantaje, vor începe să apară dezavantajele unei cariere construite pe un nimic artificial. A fi doar un personaj de marketing poate da roade pe moment, în timp fardul de imagine se va duce şi vor rămâne doar cearcănele şi ridurile. Să nu faci nimic în postura de ministru al Turismului şi Dezvoltării, doar să te fâţăi prin presă şi să te dai peste cap, ştiind că ai imunitate de la Zeus, în partid, poate reprezenta într-adevăr un răsfăţ maxim, dar care are preţul său. Ar trebui să fie o lecţie pentru toate partidele, dar nu va fi. Aceste personaje s-au reprodus peste tot. În final, ele se întorc împotriva partidelor lor, iar apariţia lor este efectul bunăstării unei guvernări clientelare. Aşa cum economia, pe credit cu duiumul, a creat straturi  economice artificiale, care au fost repede împrăştiate de furtuna crizei, tot aşa şi bunăstarea guvernării creează organisme obeze de partid. Preaplinul unui partid aflat într-o guvernare nestânjenită de nimic facilitează apariţia unor organisme debile. Aşa se explică liota de caraghioşi care populează, astăzi, armata pe cai mari ai USL. D-na Udrea a demonstrat prin toate extravaganţele sale că e un fel de politician dintr-o ţară latino-americană, în genul dansatoarelor, şanteozelor sau participantelor la concursuri de Miss, care apoi au intrat în politică. E suficient să ne mai gândim şi la Roberta Anastase şi la multe altele şi să ne dăm seama pe unde suntem. Dar acum şi cu Gigi Becali, tabloul de ţară sud-americană este întregit complet. Şi doar pentru că nu mai avem armată, nu se dau la noi adevărate lovituri de stat, în stil latino, ci doar lovituri prin acte, comisii. Când era la apogeu, d-na Udrea mărturisea, cu patetism de eroină a muncii socialiste, că e foarte bună pentru mers la birou, stat mult acolo, dat telefoane, schimbat garderoba de trei ori pe zi pentru întâlniri, mers şi la coafor, umblat pe tocuri, survol cu elicoptere, cu alte cuvinte o activitate de vedetă, nicidecum de ministru. De fapt, cam asta fac mai toţi dintre aceşti politicieni de frunte care sunt nişte workoholici în slujba propriilor interese, nicidecum a activităţii pe care o au în responsabilitate. Dar cu siguranţă e extenuant acest program, însă ei ştiu că acum se rezolvă pe întreaga viaţă, deci merită să obosească pentru ei, doar pentru ei. În rest, pentru popor, prestează la birou, vorba lui Grigore Moisil, doar ore cur, nu şi ore cap.